Acuzaţii de agresiune sexuală: Roman Polanski, judecat în apel într-un proces civil pentru defăimare
Cineastul Roman Polanski, exonerat iniţial după ce a fost acuzat de defăimare de actriţa britanică Charlotte Lewis, va fi judecat miercuri la Curtea de Apel din Paris, însă doar pentru secţiunea civilă a dosarului, informează AFP. Regizorul franco-polonez, în vârstă de 91 de ani şi care locuieşte la Paris, a fost acuzat de agresiune sexuală ş
În Panama, credincioşii participă la Festivalul Cristo Negro din Portobelo
Sute de catolici din Panama au participat luni la Festivalul Cristo Negro (Hristos Negru), un pelerinaj în timpul căruia participanţii se târăsc, în numele credinţei, pe străzile fostului oraş colonial Portobelo, informează AFP. Maximiliano Munoz participă de 17 ani la această procesiune religioasă din Portobelo, un oraş cu 5.000 de locuitori
Barbecue uriaş pentru regele Charles al III-lea în ultima zi a vizitei sale în Australia
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla au încheiat turneul lor australian marţi printr-o deplasare la Sydney, în cadrul primei călătorii de lungă durată în străinătate a monarhului britanic după diagnosticarea sa cu cancer la începutul acestui an, informează AFP. Mii de persoane echipate cu umbrele pentru a se prot
Un aeroport din Noua Zeelandă introduce regula îmbrăţişărilor de maxim trei minute
Un anunţ prezent pe Aeroportul Internaţional Dunedin din Noua Zeelandă a devenit viral, acesta stabilind o limită de timp în care pasagerii se pot îmbrăţişa în zona în care se despart de apropiaţi, transmite marţi agenţia DPA. "Timp maxim de îmbrăţişare: 3 minute. Pentru despărţiri mai afectuoase, vă rugăm să
Chile lansează injecţia contraceptivă pentru câini
O simplă injecţie şi Franchesco, un câine metis de aproape doi ani, va fi sterilizat temporar. Un contraceptiv pentru câini, dezvoltat de oamenii de ştiinţă chilieni şi brevetat în străinătate, a început să fie administrat în ţara andină, transmite marţi AFP. "Este primul vaccin pentru câini de acest ti
Harvey Weinstein suferă de cancer al măduvei osoase (mass-media americane)
Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein, aflat în închisoare pentru viol şi agresiune sexuală, suferă de cancer al măduvei osoase, au relatat luni mass-media americane, informează marţi AFP. În vârstă de 72 de ani, Weinstein, care a fost inculpat în septembrie pentru o altă agresiune sexuală, suferă de
Moartea lui Liam Payne/Fostul membru al trupei One Direction consumase mai multe droguri (media)
Cântăreţul britanic Liam Payne, decedat săptămâna trecută după ce a căzut de la balconul unui hotel din Argentina, consumase un cocktail de droguri, conform primelor rapoarte toxicologice făcute publice luni de mass-media americane, informează marţi AFP. Rezultatul parţial al autopsiei a relevat prezenţa în corpul vedetei a &
Lionel Richie anunţă o serie de concerte în Europa
Cântăreţul american Lionel Richie a anunţat o serie de concerte în Europa, care va începe la primăvară, informează luni Reuters. Turneul vedetei, intitulat "Say Hello To The Hits", va începe în Belfast pe 31 mai şi se va încheia la Madrid pe 2 august. Între aceste date artistul
Regele Charles a oferit o clepsidră Consiliului Legislativ din New South Wales
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a glumit pe seama "scurgerii timpului" după ce a oferit o clepsidră, pe care a denumit-o "cronometru pentru vorbire", parlamentului australian din New South Wales, transmite duminică DPA. Regele Charles a făcut acest cadou inedit cu ocazia aniversării a 200 de ani de la înfi
Membrii trupei One Direction, ''complet devastaţi'' de moartea lui Liam Payne
Colegii lui Liam Payne din trupa One Direction au afirmat joi, într-o declaraţie comună, că sunt ''complet devastaţi'' de vestea decesului cântăreţului, informează Reuters.
Argentina: Liam Payne, fost membru al grupului One Direction, a murit în urma căderii (poliţia)
Muzicianul britanic Liam Payne, fost membru al grupului One Direction, decedat miercuri după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires, în Argentina, a suferit mai multe traume şi a murit în urma căderii, a anunţat joi poliţia, relatează AFP. Autopsia preliminara a stabilit că Liam Payne, în vârstă de
Coreea de Sud/ J-Hope, unul dintre membrii grupului K-pop BTS, şi-a încheiat stagiul militar
J-Hope, unul dintre membrii grupului K-pop BTS, a fost lăsat la vatră joi după 18 luni de stagiu militar în Coreea de Sud şi a salutat "sacrificiul soldaţilor" care asigură securitatea ţării sale, informează AFP. Zeci de fani, unii dintre ei în lacrimi, au venit să sărbătorească revenirea sa la viaţa civilă.
Două plaje populare din Sydney au fost închise după apariţia unor misterioase bile negre
Două plaje populare din estul oraşului australian Sydney au fost închise pe termen nedefinit după apariţia unor "bile negre misterioase'', au precizat autorităţile locale, potrivit DPA. Plaja Coogee, populară în rândul excursioniştilor, a fost curăţată marţi după ce salvamarii ''au descoperit reziduuri misterioase, de cul
Puii gemeni de panda născuţi la Zoo-Berlin vor putea fi admiraţi de vizitatori începând de miercuri
Unul dintre puii gemeni de panda născuţi în august la grădina zoologică din Berlin şi-a făcut marţi prima apariţie în faţa camerelor de filmat ale reporterilor, urmând ca aceştia să fie arătaţi publicului în mod limitat începând de miercuri, informează DPA. Cele două femele
Praga va interzice tururile cu ghid turistic organizate în baruri pe timpul nopţii
Praga, capitala Cehiei, intenţionează să interzică tururile ghidate prin baruri după căderea nopţii, în încercarea de a lua măsuri împotriva turiştilor gălăgioşi şi aflaţi în stare de ebrietate care aglomerează această populara destinaţie de vacanţă, a anunţat Primăria locală, citată de DPA. Plimbările prin puburi sunt deosebit de popul








