Charles al III-lea a ales o fostă capelă de spital pentru discursul său de Crăciun

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, tratat pentru cancer, a ales decorul unei foste capele de spital pentru discursul său de Crăciun, întrerupând astfel tradiţia acestor alocuţiuni ţinute într-o reşedinţă regală, a anunţat luni Palatul Buckingham, transmite AFP.
Discursul de Crăciun va încheia un an dificil pentru familia regală britanică, după anunţurile referitoare la diagnosticul de cancer al regelui, în februarie, şi al prinţesei Kate, în martie.
Difuzat miercuri la ora 15:00 GMT pe Sky News, acest discurs a fost pre-înregistrat la capela Fitzrovia din centrul Londrei.
Capela de inspiraţie bizantină a făcut parte din vechiul spital Middlesex. "A servit drept loc de alinare, de rugăciune şi de odihnă pentru personal şi pacienţi", potrivit unui comunicat emis de Palatul Buckingham.
În prezent, capela este un spaţiu cultural care găzduieşte concerte şi expoziţii, deschis şi vizitelor.
Regele, în vârstă de 76 de ani, şi-a reluat treptat activităţile publice în aprilie şi continuă tratamentul pentru cancerul cu care a fost diagnosticat şi a cărui natură nu a fost dezvăluită.
Nora sa, prinţesa de Wales, a anunţat în septembrie încheierea tratamentului de chimioterapie.
Ultima dată când rostirea discursului tradiţional de Crăciun a avut loc în afara unei reşedinţe regale a fost în 2006, când mama regelui Charles, regretata regină Elisabeta a II-a, a ţinut această alocuţiune la Catedrala Southwark din Londra.
În ultimul său discurs de Crăciun, de la Palatul Buckingham, Charles al III-lea a evocat preocupările sale legate de mediul înconjurător şi a transmis un mesaj de pace.
Conţinutul mesajului rămâne secret până la difuzare, însă o sursă regală a declarat că acesta va include referiri la provocările internaţionale, naţionale şi personale şi la faptul că acestea pot fi depăşite prin sprijinirea reciprocă a comunităţilor, conform Reuters.
Alocuţiunile regale cu ocazia sărbătorilor datează din timpul unui discurs radiofonic ţinut în 1932 de regele George al V-lea al Regatului Unit, străbunicul lui Charles al III-lea. De obicei, aceste discursuri sunt filmate în una dintre locuinţele monarhului. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
''Ușoară ameliorare'' a stării de sănătate a papei Francisc, care vorbește mai bine
Starea de sănătate a papei Francisc, aflat în convalescență după o spitalizare de cinci săptămâni din cauza unei pneumonii severe, a înregistrat ''ușoare ameliorări'' în ultimele zile, inclusiv în ceea ce privește capacitatea sa de a vorbi, a anunțat vineri biroul de presă de la Vatican, potrivit AFP.
Regele Charles al III-lea, văzut în public după scurta sa spitalizare de joi
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a fost văzut în public vineri dimineață, salutându-i pe trecători și pe admiratorii săi, pentru prima dată după ce a petrecut o scurtă perioadă sub observație medicală într-un spital din Londra din cauza efectelor secundare legate de tratamentul său împotriva cancerului, informează Reuters.
Franța: Procuratura cere 18 luni de închisoare cu suspendare pentru Gerard Depardieu, judecat pentru agresiuni sexuale
Procuratura franceză a cerut joi pe pedeapsă de 18 luni de închisoare cu suspendare, însoțită de un regim de libertate condiționată de trei ani, pentru actorul Gerard Depardieu, judecat la Paris în cadrul unui proces în care starul de cinema este acuzat de comiterea unor agresiuni sexuale asupra a două femei în timpul unor filmări din 2021, info
Lady Gaga anunță turneul ''The Mayhem Ball'', care include concerte în Regatul Unit și Europa
Cântăreața americană Lady Gaga a anunțat turneul ''The Mayhem Ball'', care va include concerte în Regatul Unit, cât și în mai multe orașe europene, informează DPA. La începutul acestei luni, vedeta în vârstă de 38 de ani a lansat cel de-al șaptelea album de studio al ei, intitulat ''Mayhem'&
Australia: O senatoare a adus în Parlament un somon mort pentru a protesta împotriva fermelor dintr-un golf de patrimoniu
O senatoare australiană a adus cu ea miercuri în Parlament un somon mare, mort, pentru a protesta împotriva proiectului legislativ al guvernului care ar proteja controversatele ferme de somon dintr-un golf inclus în patrimoniu și situat în statul Tasmania, informează dpa. Proiectul de lege a început să fie dezbătu
Franța: Actorul Gerard Depardieu a recunoscut în instanță că a apucat o femeie de șolduri și neagă orice agresiune
Celebrul actor francez Gerard Depardieu a recunoscut marți în instanță că a apucat de șolduri o femeie care îl acuză de agresiune sexuală, dar a negat că este vorba despre agresiune și a spus că orice comentarii grosolane pe care el le-ar fi făcut au fost doar din cauza proastei sale dispoziții, relatează AFP. O figură impresionantă a cinematografi
Recuperare, liturghie și activități profesionale în programul papei Francisc, aflat în convalescență
Papa Francisc, care a revenit duminică la Vatican după cinci săptămâni de spitalizare, își continuă tratamentele, recuperarea și ''activitățile profesionale'' și participă la liturghie, a precizat marți Vaticanul, fără a se pronunța însă asupra datei la care va avea loc următoarea apariție publică a suveranului pontif, informează AFP
Spirală albastră pe cerul din Franța și Regatul Unit, creată probabil de o rachetă a companiei SpaceX
O spirală alb-albastră care a putut fi văzută luni seară pe cerul din Franța și Regatul Unit a fost creată probabil de o rachetă a companiei SpaceX a miliardarului Elon Musk, potrivit meteorologilor din cele două țări, relatează AFP. Serviciul național de meteorologie britanic, Met Office, a anunțat că a primit numeroase raportări despre '
Procesul lui Gérard Depardieu pentru acuzația de agresiuni sexuale a început la Paris
Procesul legendarului actor francez Gérard Depardieu, acuzat de agresiuni sexuale, a început luni, la Paris, după o amânare legate de starea de sănătate a starului în vârstă de 76 de ani, transmit DPA și AFP. Veteranul actor a ajuns la instanța de judecată în jurul prânzului, sprijinit de avocatul său
Călătoria lui Yoko, cimpanzeul solitar din Columbia, trimis în Brazilia pentru a-și întâlni congeneri
Pictează, mănâncă folosind tacâmuri, se uită la televizor... dar este singur de doi ani: Yoko, ultimul cimpanzeu captiv din Columbia, a luat avionul spre Brazilia unde își va întâlni congeneri într-un sanctuar de primate, relatează luni AFP. Yoko, în vârstă de 38 de ani, cântărind 60 kg și
Miliardarul Jeff Bezos și iubita lui, Lauren Sanchez, se vor căsători la Veneția
Miliardarul american Jeff Bezos și logodnica lui, Lauren Sanchez, se vor căsători la Veneția în luna iunie, a raportat luni tabloidul New York Post, citat de ANSA. Jeff Bezos, în vârstă de 61 de ani, fondatorul grupului Amazon, a stabilit data și locul în care se va căsători cu Lauren Sanchez, o jurnalistă de televiziun
Conan O'Brien a criticat 'bătăușii' în timp ce a primit Premiul Mark Twain la Kennedy Center
Actorul de comedie și prezentatorul TV Conan O'Brien a acceptat duminică seară Premiul Mark Twain pentru umor american cu o critică nu foarte subtilă la adresa președintelui Donald Trump, a cărui decizie de a prelua conducerea Kennedy Center din Washington, instituția care atribuie acest premiu anual, a zguduit lumea artelor, informează Reuters. Mai mulți
Joe Biden, prezent la premiera piesei 'Othello' de pe Broadway, întâmpinat cu aplauze
Fostul președinte al SUA, Joe Biden, a reapărut în public duminică însoțit de soția sa, Jill Biden, cu ocazia premierei din New York a piesei 'Othello', de William Shakespeare, într-o nouă montare, informează EFE. Aceasta este una dintre primele apariții publice ale lui Biden de când i-a predat puterea lui Donal
Actorul Gérard Depardieu apare luni în fața instaneței la Paris
Procesul legendarului actor francez Gérard Depardieu pentru acuzații de agresiuni sexuale începe luni la Curtea penală din Paris, în urma unei întârzieri provocată de problemele de sănătate ale actorului, transmite DPA. Cazul constă în acuzațiile aduse de două femei care susțin că actorul le-a atins î
O expoziție dedicată relației dintre personajul de benzi desenate Snoopy și modă, inaugurată la Paris
Snoopy, un simbol al modei? O expoziție inaugurată sâmbătă la Paris reconstituie relația celebrului personaj de benzi desenate cu universul modei și al culturii pop, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la crearea sa, informează AFP. Intitulată ''Snoopy in Style'', expoziția cu intrarea gratuită se desfășoară până pe 5 apr