Laureata unui prestigios premiu pentru fotografie, Susan Meiselas, este îngrijorată de efectele AI
Laureata de miercuri a prestigiosului premiu Sony World Photography Award 2025 pentru contribuția sa remarcabilă la fotografie, fotografa americană Susan Meiselas, cunoscută pentru portretele sale de mare impact și lucrările documentare, este îngrijorată de efectele asupra fotojurnalismului a dezvoltării inteligenței artificiale (AI) și a rețelelor sociale, transmite joi AFP.
Potrivit juriului, fotografa în vârstă de 76 de ani și președinta fundației celebrei agenții Magnum a fost recompensată pentru metoda sa de lucru 'profund angajată', petrecând adesea perioade lungi documentând anumite subiecte și combinând fotografiile cu interviurile cu persoanele pe care le-a fotografiat.
'Nu mi-a plăcut sentimentul de a face pur și simplu o fotografie și de a merge mai departe', a declarat ea pentru AFP, explicând modul în care și-a dezvoltat stilul în anii 1970.
În cadrul unei expoziții deschise la Londra pentru a-i aduce un omagiu, publicul poate să vadă, spre exemplu, fotografii realizate de ea în anii 1970 despre viața de zi cu zi a fetelor tinere din cartierul Little Italy din New York, sau o serie mai recentă despre femeile victime ale violenței domestice găzduite în adăposturile din regiunea West Midlands din Anglia.
O sală este, de asemenea, dedicată celebrei sale serii despre stripteuze din micile orașe americane de la începutul anilor 1970 care, în opinia ei, ilustrează perfect 'abordarea imersivă' a fotografiei sale.
Un mod de lucru despre care crede că este amenințat de instantaneitatea rețelelor sociale și de dezvoltarea AI.
Fotografa a declarat că devine din ce în ce mai dificil să mențină tipul de 'contract social' pe care a reușit întotdeauna să-l stabilească cu subiecții săi pentru a le câștiga încrederea, precum și să păstreze controlul asupra a ceea ce se întâmplă cu fotografiile odată ce sunt publicate.
Ea însăși își datorează faima în special succesului mondial al portretului ei de revoluționar care ține în mână un cocktail Molotov, realizat în Nicaragua în 1979, care a devenit rapid simbolul revoluției din Nicaragua. Însă, AI reprezintă 'o frontieră cu totul nouă', potrivit fotografei Susan Meiselas.
'Nu vreau să pierd acea legătură care se creează din primul moment de încredere și împărtășire și apoi să nu mai pot proteja modul în care o imagine este reinterpretată și integrată în alte dezbateri în care eu nu fac parte', a spus ea.
'Nu știu dacă fotografiile cuiva vor fi protejate în viitor', a declarat îngrijorată fotografa. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha
Prințul Harry părăsește un ONG african implicat într-un scandal
Prințul Harry a părăsit consiliul de administrație al ONG-ului specializat în conservarea speciilor de animale sălbatice African Parks, care a recunoscut anul trecut încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Congo, au anunțat luni organizația și purtătorul de cuvânt al ducelui de Sussex, informează AFP. La finalul unei anchete
Arabia Saudită va construi trei parcuri tematice, inclusiv unul inspirat din universul manga, în apropiere de Paris
Arabia Saudită a semnat luni, în timpul unei vizite la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, protocolul unui acord cu Franța pentru a crea trei parcuri de distracții, în Regiunea Pariziană, dintre care unul se va inspira probabil din universul manga, a anunțat biroul de presă de la Palatul Elysée, relatează AFP. Președintele Emma
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf
Umoristul belgian Noel Godin, supranumit 'aruncătorul de tarte', a murit la 80 de ani
Umoristul belgian Noel Godin, devenit celebru în calitate de 'aruncător de tarte' cu frișcă asupra unor personalități publice, precum Bill Gates, Marguerite Duras și Bernard-Henri Levy, a murit duminică la vârsta de 80 de ani, a anunțat luni partenera sa de viață pentru AFP. 'A murit în ziua de duminică, dimineața devreme', a
VIDEO TOP CINEMA Noul film 'Spider-Man', lider în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv
Filmul cu supereroi 'Spider-Man: Brand New Day', produs de Sony și Marvel, s-a menținut pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv după ce a obținut încasări de 39 de milioane de dolari, potrivit datelor estimative publicate duminică seară de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
Televiziunea publică olandeză boicotează următoarea ediție Eurovision invocând catastrofa umanitară din Gaza
Țările de Jos nu vor participa la concursul Eurovision pentru al doilea an consecutiv, a anunțat luni postul public de radio și televiziune al evenimentului, precizând că acesta 'nu mai poate fi considerat neutru' din cauza diviziunilor cauzate de războiul din Gaza, transmit AFP și Reuters. 'Este incontestabil faptul că aceste conflicte inter
Meghan, ducesă de Sussex, negociază pentru un rol în seria Netflix 'The Gentlemen'
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, se află în discuții avansate pentru a apărea în 'The Gentlemen', un serial Netflix regizat de Guy Ritchie, potrivit Hollywood Reporter, transmite vineri Reuters. Informația vine după vestea surprinzătoare că prințul Harry, care a renunțat la îndatoririle oficiale î
Sandra Bullock vorbește despre moartea traumatizantă a partenerului său de viață, diagnosticat cu SLA
Actrița americană Sandra Bullock a vorbit deschis despre decesul partenerului său de viață, Bryan Randall, diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), și despre faptul că, după spusele sale, a început să plângă cu patru ani înainte de moartea lui, relatează agenția EFE și Variety. 'Nu am primit permisiunea să vorbesc despre asta&
O treime din publicul britanic este de părere că Harry și Meghan nu ar trebui să se mute înapoi în Marea Britanie
O treime din publicul britanic este împotriva revenirii ducelui și ducesei de Sussex, Harry și Meghan, în Regatul Unit, majoritatea oamenilor fiind nesiguri cu privire la această mișcare neașteptată, pe măsură ce națiunea preia vestea șocantă a deciziei celor doi privind revenirea în Marea Britanie, transmite DPA care citează un sondaj de opinie You
Mark Zuckerberg a achiziționat un castel în stil gotic din secolul XIX în sud-estul Irlandei
Mark Zuckerberg, CEO al Meta, a cumpărat un castel în stil gotic din secolul al XIX-lea, cu vedere la un râu în sud-estul Irlandei, la 200 de kilometri de sediul european al companiei sale, a declarat joi un purtător de cuvânt, transmite Reuters. Castelul Strancally a fost construit în jurul anului 1830 pe un tere
Roboți care dirijează traficul, un proiect-pilot în China
Chiar dacă nu e un RoboCop ca în filmul din 1987 - nu are armă, nu poate face arestări și, în locul mersului mecanic al cyborgului de la Hollywood, se deplasează pe roți -, un robot cu o înălțime de 1,88 metri plasat într-o intersecție aglomerată din orașul chinez Hangzhou poate depista un biciclist care nu poartă cască, îl poate avertiza politi
La Roma, turiștii scapă de caniculă practicând rafting pe Tibru
Ca să scape de caniculă și de cozile interminabile din fața monumentelor antice, turiștii din Roma pot practica rafting pe apele Tibrului, râu legat indisolubil de istoria Orașului Etern, informează AFP. O alternativă revigorantă la circuitele tradiționale, o plimbare pe Tibru - râu care a fost mult timp artera vitală a orașului antic - oferă o per
Prințul Harry și soția sa Meghan se vor întoarce să locuiască în Regatul Unit (presă britanică)
Prințul Harry și soția sa Meghan, care locuiau în California de la ruptura lor dramatică de familia regală în 2020, se vor întoarce să locuiască în Regatul Unit, a anunțat miercuri presa britanică, citată de AFP. Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și Meghan 'plănuiesc să părăsească Statele Unite până l
Concertele pe care Shakira și Christina Aguilera urmau să le susțină în EAU au fost anulate
Organizatorii a două festivaluri din Abu Dhabi, unde urmau să cânte vedeta columbiană Shakira și vedeta americană Christina Aguilera, au anunțat anularea pe fondul războiului în desfășurare din Orientul Mijlociu, transmite miercuri AFP. Emiratele Arabe Unite rămân principala țintă a represaliilor Teheranului de la încep














