Prinţul Harry vrea să beneficieze din nou de protecţia poliţiei atunci când se află în Marea Britanie

Prinţul Harry a lansat o acţiune în justiţie pentru a putea beneficia de protecţie din partea poliţiei, pe care ar plăti-o personal, atunci când călătoreşte cu familia sa în Marea Britanie, a declarat un reprezentant legal al acestuia, potrivit AFP şi DPA.
Harry, duce de Sussex, şi soţia sa, Meghan, au pierdut această protecţie din partea poliţiei britanice după ce au decis să se retragă din familia regală în 2020. Cuplul locuieşte acum în California, împreună cu copiii lor Archie şi Lilibet.
Harry vrea să îşi aducă copiii în vizită în Marea Britanie, însă el şi familia sa "nu se pot întoarce în ţara sa de origine", deoarece "este prea periculos", a precizat reprezentantul legal al ducelui.
În vara anului 2021, "siguranţa ducelui a fost compromisă din cauza lipsei de protecţie a poliţiei atunci când acesta a plecat de la un eveniment caritabil', a continuat el.
Această acţiune în justiţie, lansată în septembrie şi vizând revizuirea unei decizii a Ministerului de Interne britanic, riscă să pună în dificultate familia regală, confruntată deja cu ameninţarea unui proces în Statele Unite împotriva prinţului Andrew, acuzat de agresiuni sexuale.
"Marea Britanie va fi întotdeauna casa prinţului Harry şi o ţară în care el îşi doreşte ca soţia şi copiii săi să fie în siguranţă. Însă în lipsa protecţiei poliţiei, riscul personal este prea mare", a declarat reprezentantul legal al ducelui într-o declaraţie pentru agenţia de presă PA.
Harry a revenit pentru scurt timp în Marea Britanie anul trecut pentru dezvelirea, la 1 iulie, a unei statui în memoria mamei sale Diana, Prinţesă de Wales. Cu o zi înainte, pe 30 iunie, ducele s-a întâlnit cu copii şi tineri grav bolnavi la un eveniment caritabil desfăşurat la Kew Gardens, în vestul Londrei, însă la plecare, maşina ducelui a fost urmărită de paparazzi.
Harry şi Meghan au dezvăluit că şi-au angajat o echipă privată care le asigură securitatea după mutarea lor în Statele Unite, în contextul în care preşedintele SUA de atunci, Donald Trump, a declarat că ţara sa nu va plăti pentru protecţia celor doi. AGERPRES/ ( AS - editor: Ana Alecu, editor online: Simona Aruștei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Olandezii sărbătoresc ziua de naștere a regelui Willem-Alexander
Poporul olandez a celebrat sâmbătă cea de-a 58-a aniversare a regelui său, Willem-Alexander, prin petreceri stradale organizate cu multe decoruri în culoarea națională, portocaliul, informează DPA. Recepția oficială pe
Cu un tort de 121 de metri, Franța recâștigă recordul pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume
Aproximativ 350 kg de căpșuni, 150 kg de zahăr, 415 kg de cremă de vanilie, 4.000 de ouă: o patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobișnuit pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume, un tort de căpșuni de 121,88 metri lungime, transmite joi AFP. Cu acest record omologat de un reprezentant al Guinness World Re
Carlos Santana, nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunțat miercuri agentul său, informează AFP. Muzicianul în vârstă de 77 de ani acuzase simptome de 'deshidratare' înainte de a-și anula concertul de marți din San Antonio, Texas, și, '
Bilete la concertele Oasis/Fanii au pierdut peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii (Lloyds)
Fanii trupei Oasis au pierdut în total peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, crezând că achiziționează bilete pentru concertele care marchează reunirea formației, potrivit băncii Lloyds, informează AFP. 'Banca estimează că în
Chitaristul Carlos Santana își amână un concert după ce a fost spitalizat din cauza deshidratării
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne un concert programat pentru marți seară în San Antonio, SUA, după ce a acuzat simptome de deshidratare și a fost spitalizat, transmite miercuri agenția EFE care citează media locale. Santana urma să cânte marți seară în sala Majestic Theatre d
Gloria Estefan, Whoopi Goldberg și Antonio Banderas, printre vedetele care deplâng moartea papei
De la Gloria Estefan la J Balvin, Whoopi Goldberg, Russel Crowe, Antonio Banderas și Eva Longoria, vedetele au deplâns moartea papei Francisc, care 'a deschis inimile și mințile' și a luat apărarea celor marginalizați, transmite marți agenția EFE. 'Compasiunea, bunătatea și smerenia sa vor rămâne mereu în memorie&
Regina Sonja a Norvegiei, spitalizată după ce a acuzat dificultăți de respirație
Regina Sonja a Norvegiei, în vârstă de 87 de ani, a fost internată luni seară la Spitalul Național pentru investigații medicale după ce a prezentat dificultăți de respirație, a anunțat Casa regală norvegiană, transmite marți Reuters. Reginei Sonja, soția regelui Harald al V-lea, șeful de stat al Norvegiei, i-a fost implantat un sti
Cutremur în Myanmar/ Peste 60.000 de elevi susțin din nou examenul de admintere
Peste 60.000 de tineri din Myanmar urmează să susțină din nou examenul de admitere la universitate după ce un incendiu provocat de cutremurul mortal din 28 martie le-a distrus documentele, au relatat marți media de stat citate de AFP. 'Copiile cu răspunsuri au fost distruse într-un incendiu produs din cauza puternicului cutremur'
SUA: Geanta secretarului Securității interne Kristi Noem, furată într-un restaurant din Washington
Geanta secretarului Securității interne din SUA, Kristi Noem, a fost furată în timpul unei cine luate împreună cu familia la un restaurant din Washington în duminica de Paști, au declarat luni oficiali americani pentru media de peste ocean, relatează dpa. Geanta furată conținea 3.000 de dolari cash, documente de identificare,
VIDEO Lady Gaga și-a păstrat cumpătul după ce i-a cedat microfonul la festivalul Coachella
Lady Gaga a gestionat cu măiestrie o defecțiune tehnică survenită în timpul concertului pe care l-a susținut vineri la festivalul pop Coachella, în sudul Californiei, transmite duminică agenția DPA.
Ryan Gosling va fi capul de afiș al unui nou film Star Wars în 2027
După succesul blockbusterului 'Barbie', în care l-a interpretat pe Ken, actorul american Ryan Gosling va fi capul de afiș al unui nou opus din saga cult 'Războiul stelelor', care va fi lansat în mai 2027, transmite France Presse. 'Star Wars: Starfighter' va avea loc 'la aproximativ cinci ani după evenime
Robbie Williams le spune fanilor că selfie-urile și abordările îi provoacă disconfort și panică
Cântărețul britanic Robbie Williams le-a spus fanilor că solicitările de selfie-uri îi provoacă 'disconfort' și 'panică', după ce a fost abordat de mai multe persoane în timpul unui zbor recent, relatează vineri PA Media/dpa. Interpretul hitului 'Let Me Entertain You', în vârstă de 51 de ani, are o istorie
Guvernul olandez lansează o campanie pentru a-i convinge pe bicicliști să poarte cască
Un flux constant, ușor haotic, de bicicliști care pedalează de la Gara Centrală din Amsterdam către canalele și cafenelele capitalei olandeze reprezintă o scenă obișnuită, celebră în întreaga lume. Dintre aceștia, puțini poartă cască de protecție. Guvernul încearcă, însă, să-i convingă pe olandezii reticenți să apeleze la acest accesoriu c&aci
Actorul american de stand-up comedy Nate Bargatze va prezenta gala Premiilor Emmy
Nate Bargatze, actor american de stand-up comedy, va prezenta gala Premiilor Emmy, în septembrie, au anunțat miercuri organizatorii evenimentului, transmite joi AFP. Cea de-a 77-a ceremonie de acordare a acestor distincții, echivalentul Oscarurilor în industria televiziunii americane, este programată la 14 septembrie, la Los Angeles, și va fi trans
Laureata unui prestigios premiu pentru fotografie, Susan Meiselas, este îngrijorată de efectele AI
Laureata de miercuri a prestigiosului premiu Sony World Photography Award 2025 pentru contribuția sa remarcabilă la fotografie, fotografa americană Susan Meiselas, cunoscută pentru portretele sale de mare impact și lucrările documentare, este îngrijorată de efectele asupra fotojurnalismului a dezvoltării inteligenței artificiale (AI) și a rețelelor sociale, transmite j