Trupa The Rolling Stones îşi deschide primul magazin, la Londra
Legendara trupă de rock britanică The Rolling Stones îşi deschide, miercuri, primul magazin din lume, la Londra, în inima cartierului care a asistat la naşterea scenei muzicale din anii '60, relatează AFP.
"De ce să deschizi un magazin în plină pandemie? Este optimismul nostru etern", a glumit liderul grupului Mick Jagger, în vârstă de 77 de ani, într-un videoclip lansat înainte de deschiderea magazinului.
În interior, sigla The Rolling Stones este prezentă pe tricouri, jachete, pene de chitară - pentru cei care speră să-l imite pe chitaristul Keith Richards - carnete, umbrele şi sticle de apă.
Linia de măşti, cu faimoasa limbă aşezată corespunzător la nivelul gurii, promite să fie un succes.
Ecrane uriaşe redau decenii de concerte, iar celebrele hituri ale trupei încântă urechile cumpărătorilor.
"Această parte a 'experienţei' a fost cu adevărat importantă pentru noi", a afirmat David Boyne, director general al Bravado, care se ocupă de comercializarea produselor Universal Music.
Pentru Boyne, amplasarea magazinului, chiar în centrul Carnaby Street, este esenţială. "David Bowie, The Who şi, bineînţeles, The Rolling Stones au frecventat acest cartier!", a mai spus el.
"Am lucrat în acest cartier, am repetat acolo, obişnuiam să mâncăm acolo", a confirmat Mick Jagger, care a rememorat zilele în care trupa "rătăcea pe Carnaby Street înainte de a deveni celebră". AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Oamenii de știință au setat Ceasul Apocalipsei mai aproape ca niciodată de miezul nopții
Specialiștii în fizică atomică au setat marți ceasul simbolic al sfârșitului lumii (''Doomsday Clock''/ 'Ceasul Apocalipsei') mai aproape ca niciodată de miezul nopții, invocând amenințările nucleare ale Rusiei în contextul invadării Ucrainei, tensiunile în alte puncte fierbinți de pe glob, aplicațiile inteligențe
Franța: Demisie a unui patron de presă care a dat 'Like'-uri unor publicații de extrema dreaptă
Un patron de presă francez, Philippe Carli, președintele grupului Ebra, care deține nouă ziare regionale în estul Franței, a demisionat după ce a fost acuzat că a dat 'Like'-uri unor publicații de extrema dreaptă pe LinkedIn, a anunțat marți acționarul grupului media, informează AFP. 'Credit Mutuel Alliance Federale ia act de
Într-un liceu din Londra, profesorii au fost înlocuiți de inteligența artificială
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) și nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a demarat un astfel de experiment, inițiativă privită cu circumspecție de o cercetătoare în domeniul AI, relatează AFP. David Game College, o unitate de învățământ privată situată în centrul Londrei, a la
MB: O femeie de 61 de ani s-a deghizat pentru a completa testele de cetățenie pentru cel puțin 14 aplicanți
O femeie de 61 de ani din Marea Britanie a fost arestată pentru că ar fi folosit 'o gamă de peruci' și alte elemente de deghizare pentru a completa testele de cetățenie pentru cel puțin 14 aplicanți, transmite marți DPA. Ministerul de Interne de la Londra a anunțat luni că femeia a fost arestată sub o suspiciunea de completare fraudulo
FOTO/VIDEO Franța, condusă de Paul Marcon, câștigă Bocuse d'Or, Sfântul Graal al gastronomiei
Un ''vis din copilărie'' devenit realitate: Paul Marcon din Auvergne a câștigat luni Bocuse d'Or, Sfântul Graal al gastronomiei, pentru Franța, în fața unor adversari scandinavi redutabili din punct de vedere istoric, Danemarca, Suedia și Norvegia, transmite AFP.
Maria Grazia Chiuri a reinterpretat designul jupoanelor cu crinolină într-o prezentare haute couture a casei Dior
Directoarea de creație a casei de modă Dior, Maria Grazia Chiuri, a dat luni startul defilărilor Haute Couture de la Paris cu o prezentare de jupoane cu crinolină și corsete din țesături transparente și vaporoase, informează Reuters. Modelele
Postul Fuji TV, un gigant al divertismentului din Japonia, zguduit de 'Scandalul Nakai'
Fuji TV, unul dintre principalele posturi de televiziune din Japonia, a difuzat multă vreme cele mai populare programe și emisiuni din această țară, înainte ca audiențele sale să scadă și să fie zguduit, începând din luna decembrie, de acuzații de agresiune sexuală care îl vizează pe unul dintre prezentatorii săi vedetă, informează AFP.
EXPO 2025/ Orașul japonez Osaka interzice fumatul pe stradă înaintea Expoziției universale
Orașul japonez Osaka a interzis de luni fumatul pe stradă, cu câteva săptămâni înainte de a găzdui Expoziția universală care va atrage milioane de vizitatori străini, transmite AFP. 'Expoziția universală va începe în aprilie și vom primi oameni din întreaga lume. Ne dorim să facem din Osaka un oraș &icir
TOP CINEMA Lungmetrajul de acțiune 'Flight Risk', pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul 'Flight Risk', în regia lui Mel Gibson, s-a instalat pe prima poziție a box-office-ului nord-american la sfârșitul ultimului weekend din ianuarie, conform estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP. Acest lungmetraj de acțiune a încasat 12 milioane de dolari &
Cântărețul Chris Brown cere despăgubiri de 500 de milioane de dolari de la Warner Bros pentru un documentar
Cântărețul Chris Brown a intentat un proces de 500 de milioane de dolari împotriva grupului Warner Bros. Discovery și a altor companii care au realizat 'un documentar defăimător' la adresa sa, potrivit unui comunicat distribuit joi pe contul de Instagram al artistului american, informează AFP. Documentarul 'Chris Brown: A History of Vio
O chitară celebră a lui Jeff Beck, vândută la licitație cu peste 1 milion de lire sterline
O licitație organizată la Londra pentru chitarele și alte echipamente muzicale care i-au aparținut legendarului chitarist britanic Jeff Beck a strâns peste 8 milioane de lire sterline (9,5 milioane de euro), din care peste 1,06 milioane de lire sterline numai pentru celebra sa chitară Gibson Les Paul 'Oxblood' din 1954, informează AFP. Această ch
Acord financiar între prințul Harry și proprietarul tabloidului The Sun
Prințul Harry a ajuns la un acord financiar cu proprietarul tabloidului The Sun, punând astfel capăt procesului pe care l-a intentat grupului media deținut de magnatul Rupert Murdoch, a anunțat miercuri David Sherborne, avocatul fiului cel mic al regelui Charles al III-lea, informează AFP. Acest acord de ultim moment le permite prințului
Grecia/ O statuie antică, găsită ''lângă coșuri de gunoi'' din Salonic
Poliția greacă a anunțat miercuri că a deschis o anchetă ce vizează o statuie descoperită de un cetățean elen într-o pungă neagră din plastic ''lângă coșuri de gunoi'' de pe o stradă din regiunea Salonicului, al doilea oraș ca mărime din Grecia, situat în nordul țării, informează AFP. Departamentul pentru Comb
Dependența de jocurile de noroc, o dramă națională în Bulgaria
Lazar figurează pe lista dependenților de jocuri de noroc, un flagel în Bulgaria, unde acest tip de dependență a devenit o problemă de sănătate publică. Cu toate acestea, tânărul de aproximativ 30 de ani a putut să se înscrie pe un site de pariuri și a pierdut mii de euro, o sumă pe care are de acum dreptul să o recupereze, informează miercuri AFP.
Trevor Noah va găzdui premiile Grammy pentru al cincilea an consecutiv
Actorul sud-african Trevor Noah va prezenta cea de-a 67-a ediție a Premiilor Grammy, marcând al cincilea an consecutiv în care va face oficiile de gazdă a evenimentului, transmite marți EFE. Marea gală a muzicii pop-rock, ce o propune, din nou, pe Beyonce drept mare favorită, cu 11 nominalizări, este programată pentru 2 februarie l