Franța: Demisie a unui patron de presă care a dat 'Like'-uri unor publicații de extrema dreaptă
Un patron de presă francez, Philippe Carli, președintele grupului Ebra, care deține nouă ziare regionale în estul Franței, a demisionat după ce a fost acuzat că a dat 'Like'-uri unor publicații de extrema dreaptă pe LinkedIn, a anunțat marți acționarul grupului media, informează AFP.
'Credit Mutuel Alliance Federale ia act de demisia lui Philippe Carli din funcția sa de președinte al grupului Ebra', a anunțat această bancă într-un comunicat, salutând 'o decizie responsabilă, care ar trebui să le permită redacțiilor grupului Ebra să își regăsească liniștea într-un context economic care rămâne dificil pentru acest sector'.
'În interesul grupului Ebra, am decis să renunț la funcția de președinte', a anunțat într-un comunicat separat Philippe Carli, subliniind că s-a 'angajat personal' în apărarea independenței grupului și a liniei sale editoriale.
Inginer de profesie și fost CEO al Siemens France, Philippe Carli se afla din 2017 la conducerea grupului Ebra, care deține nouă ziare regionale la care lucrează peste 1.400 de jurnaliști.
Sub conducerea sa, grupul Ebra a pus în comun resursele acelor ziare regionale și a redus numărul tipografiilor, realizând economii de zeci de milioane de euro, cu prețul mai multor greve în redacții, care au denunțat o înrăutățire a condițiilor de muncă.
Înainte să se alăture grupului Ebra, Philippe Carli a fost directorul general al grupului de presă Amaury, din 2010 până în 2015, unde a coordonat, de asemenea, un plan de reducere a costurilor.
El a fost criticat recent de site-ul de investigații jurnalistice Mediapart pentru faptul că a dat 'Like'-uri la mesajele unor personalități, cum ar fi europarlamentara de extrema dreaptă Sarah Knafo. Membră a partidului Reconquete!, Sarah Knafo a fost prezentă la ceremonia de învestitură a președintelui Donald Trump, care a avut loc pe 20 ianuarie la Washington.
Sindicatul CGT a cerut, de asemenea, demisia lui Philippe Carli din cauza 'apropierii sale afișate de personalități ale extremei drepte'.
Acționarul grupului Ebra, Credit Mutuel Alliance Federale, a precizat că 'nicio ambiguitate nu ar trebuie să apese nici asupra independenței redacțiilor, nici asupra imparțialității informațiilor pe care cei 4 milioane de cititori ai noștri le citesc în fiecare zi'.
Grupul Ebra publică ziarele Dauphine libere, Le Bien Public, Le Journal de Saone-et-Loire, Le Progres, L'Est republicain, Le Republicain Lorrain, Vosges Matin, L'Alsace și Les Dernieres Nouvelles d'Alsace, titluri care acoperă 23 de departamente din estul Franței. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Directorul companiei care administrează Turnul Eiffel demisionează, după retragerea personalului feminin motivată religios
Directorul executiv al companiei care administrează Turnul Eiffel, Patrick Branco Ruivo, demisionează în urma unui protest față de îndepărtarea personalului feminin de la monument în timpul unei vizite a unei delegații hinduse, în septembrie, transmite marți DPA. Compania SETE a declarat marți că excluderea angajatelor
Celine Dion, apariție surpriză la Săptămâna Modei de la Paris
Cântăreața Céline Dion a avut o apariție surpriză luni seară la finalul unei prezentări de modă L'Oréal la baza Turnului Eiffel, în deschiderea Săptămânii Modei de la Paris, a constatat AFP. Îmbrăcată &ic
Jon Watts va regiza următorul film din franciza 'Star Wars'
Un nou film din franciza cinematografică 'Star Wars' se află în pregătire la Hollywood, iar acel lungmetraj va fi regizat de Jon Watts, a raportat recent presa americană, citată de revista Variety. Jon Watts a devenit cunoscut după ce a regizat populara trilogie 'Spider-Man' cu Tom Holland în rolul principal, care a
VIDEO Lady Gaga interpretează într-o reclamă o angajată a unui lanț de magazine japoneze de tip ''konbini''
Îmbrăcată într-o uniformă fantezistă din piele și ținând în mână un mop, cântăreața americană Lady Gaga interpretează rolul unei angajate a unui magazin de proximitate japonez (''konbini'') într-o reclamă pentru lanțul FamilyMart, menită să atragă tineri candidați pe o piață a muncii extrem de dificilă, inform
Franța/ Cântărețul marocan Saad Lamjarred, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol
Cântărețul marocan Saad Lamjarred a fost condamnat sâmbătă, în orașul francez Créteil, în apel, la 10 ani de închisoare pentru viol, o pedeapsă mai severă decât cea pronunțată inițial, transmite AFP. Foarte popular în Maroc și în lumea arabă, artistul fusese condamnat în 2023 la șase
Colosseumul din Roma, redeschis după o închidere de trei zile în urma morții unui muncitor
Celebrul Colosseum din Roma și-a redeschis sâmbătă porțile pentru turiști, după ce a fost închis timp de trei zile în urma decesului unui muncitor care a căzut de la înălțime în timp ce instala un nou sistem de iluminat, transmite agenția EFE. Monumentul a început să primească din nou vizitatori sâmbăt
Dakota Johnson spune că thrillerul ''Verity'' abordează teme precum adevărul și încrederea
Thrillerul psihologic ''Verity'' vorbește despre ce înseamnă adevărul și încrederea, a spus actrița Dakota Johnson joi, cu prilejul premierei în Regatul Unit a filmului, potrivit Reuters. O adaptare după un best-seller semnat de Colleen Hoover, filmul o are în centru pe Lowen Ashleigh, interpretată de Johnson, angajată s
VIDEO Regatul Unit ocupă primul loc în clasamentul nominalizărilor la International Emmy Awards 2026
Regatul Unit a ocupat primul loc în clasamentul țărilor care au primit cele mai multe
Actrița Marina Vlady a decedat joi la vârsta de 88 de ani
Actrița, scriitoarea și cântăreața Marina Vlady, recompensată cu premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes din 1963 pentru rolul din lungmetrajul 'Le lit conjugal' și care a jucat în peste 80 de filme, a decedat joi la vârsta de 88 de ani, a anunțat familia sa, citată de AFP. Actrița franceză de origine rusă
Rudele lui Dolly Parton își dispută în instanță averea cântăreței
Agentul cântăreței Dolly Parton și compania care gestionează bunurile artistei, decedată în luna august, au obținut un ordin judecătoresc împotriva nepotului acesteia, pe care îl acuză de amenințări privind însușirea averii vedetei americane, potrivit mai multor instituții mass-media din Statele Unite, citate de AFP. În baza
Taylor Swift anunță lansarea unei versiuni extinse, cu piese noi, a albumului 'The Life of a Showgirl'
Taylor Swift a anunțat miercuri lansarea 'The Life of a Showgirl: The Encore', o versiune extinsă a celui de-al 12-lea album de studio al său, cu patru piese noi compuse după succesul istoric înregistrat de acest disc de la apariția sa pe piață, în urmă cu un an, transmite Reuters. 'The Encore' va fi lansat vineri,
Următorul album al trupei U2 se va intitula 'Carnaval de Luz'
Legendara trupă rock U2 - ai cărei membri s-au cunoscut în perioada liceului și care vor sărbători în curând 50 de ani de carieră prin lansarea unui nou album - a anunțat miercuri că următorul său material discografic, primul înregistrat după o pauză de nouă ani, se va intitula 'Carnaval de Luz', informează AFP.
Harvey Weinstein, condamnat la 15 ani de închisoare pentru o agresiune sexuală din 2006
Harvey Weinstein, un renumit producător de la Hollywood, căzut între timp în dizgrație, a fost condamnat din nou, miercuri, la New York, la 15 ani de închisoare pentru o agresiune sexuală comisă asupra unei foste asistente de producție, în urma unor proceduri judiciare care au durat opt ani, informează AFP. Procurorul din Manhattan al s
VIDEO Actrița americană Hayden Panettiere a murit din cauza unui amestec de medicamente
Actrița americană Hayden Panettiere, cunoscută pentru rolurile interpretate în serialele de televiziune 'Heroes' și 'Nashville', a murit pe 16 august la vârsta de 36 de ani după ce a consumat un amestec de medicamente, inclusiv fentanil, a anunțat marți un medic legist din Statele Unite, informează AFP. Biroul de Me
Lionel Richie a fost supus unei intervenții pe cord
Cântărețul american Lionel Richie va rata cel puțin câteva concerte după ce a fost spitalizat recent și a suportat în această săptămână o intervenție pe cord pentru tratarea unei fibrilații atriale, a anunțat agentul său de presă, citat marți de revista Variety. 'Lionel a suportat o intervenție obișnuită pentru o fibrilație atrială.














