Într-un liceu din Londra, profesorii au fost înlocuiți de inteligența artificială
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) și nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a demarat un astfel de experiment, inițiativă privită cu circumspecție de o cercetătoare în domeniul AI, relatează AFP.
David Game College, o unitate de învățământ privată situată în centrul Londrei, a lansat acest proiect-pilot în urmă cu circa șase luni pentru tinerii care se pregătesc pentru examenele GCSE. Este prima clasă de acest fel din Regatul Unit.
''Învățământul va fi transformat de AI. Nu mai e nicio îndoială'', a declarat directorul adjunct al școlii, John Dalton. El a dorit să preia conducerea în acest domeniu.
Platforma ''controlează'' felul în care elevii își însușesc cursurile și furnizează instituției ''informații despre obiceiurile lor de învățare'', a explicat el.
Șapte elevi fac parte deocamdată din acest proiect-pilot. Într-o mică sală de clasă, aceștia au la dispoziție calculatoare de pe care pot accesa programul.
În locul profesorilor, elevii sunt asitați de ''antrenori pedagogici'', care sunt calificați ca profesori, dar nu cunosc conținutul diferitelor materii. Rolul lor este mai degrabă de a-i ghida pe elevi în utilizarea sistemelor de inteligență artificială.
Ei îi susțin, de asemenea, în obținerea de competențe non-tehnice, cum ar fi aptitudini pentru a lua parte la dezbateri.
''Lider mondial''
Potrivit lui John Dalton, la rândul său profesor de biologie, AI poate evalua cunoștințele unui elev ''cu o precizie superioară față de un profesor mediu'' și permite o predare mai personalizată. Poate contribui, de asemenea, la reperarea unor lacune în cunoștințele elevilor.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a promis la jumătatea lunii ianuarie că va face din regatul Unit ''liderul mondial'' în domeniul inteligenței artificiale. El a anunțat un plan de acțiune care ar urma să atragă companii, investitori și să dinamizeze o economie aflată în dificultate.
Guvernul de la Londra spune că AI i-ar putea ajuta pe profesori să-și organizeze lecțiile și să corecteze lucrări de control. A dezvoltat propriul instrument, un asistent pentru lecții denumit ''Aila'', adaptat la programa școlară britanică.
Pentru Rose Luckin, o profesoară de la universitatea londoneză UCL care studiază utilizarea AI în educație, proiectul-pilot de la David Game College este un ''caz unic''.
Ea își pune întrebări asupra capacității AI de a preda ''în ansamblu matematica, engleza, biologia, chimia și fizica''.
Cercetătoarea se întreabă de asemenea dacă ''educația socială'' pe care o aduce de obicei o sală de clasă se poate realiza ''suficient'' prin intermediul acestui program, chiar dacă responsabilii proiectului-pilot afirmă că elevii dispun de mai mult timp pentru a interacționa cu colegii lor.
''Nu vreau să fiu foarte negativă, căci dacă nu încercăm aceste instrumente, nu vom vedea cum funcționează'', a spus ea.
Ea a mai precizat și că AI va ''transforma'' rolul profesorilor. Dar este încă ''imposibil'' de știut în ce sens se va întâmpla acest lucru.
Profesoara speră că David Game College va evalua dacă AI ''are un impact pozitiv sau negativ''.
''Mai eficace''
Massa Aldalate, o elevă în vârstă de 15 ani, spune că a fost vrăjită de acest program.
''La început, aveam dubii'', a explicat ea, așezată pe un scaun rotativ în sala de clasă. ''Dar este mult mai eficace dacă vreți cu adevărat să vă atingeți obiectivele'', a continuat adolescenta.
Sala de clasă tradițională nu-i lipsește ''cu adevărat''.
În ceea ce privește cursurile de engleză, una dintre materiile ei preferate, eleva se gândea că trebuia să aibă un profesor în fața ei''. Dar ''a funcționat'', a spus ea. ''Voi răspundeți la întrebări și totul are logică'', a explicat ea.
Unul dintre principalele sindicate din învățământ în Marea Britanie, National Education Union, a apreciat faptul că guvernul pune accentul pe formarea profesorilor cu ajutorul instrumentelor digitale.
Secretarul general al sindicatului, Daniel Kebede, a subliniat însă că această ambiție ar trebui să se traducă prin ''importante investiții'' pentru dotarea acestor unități cu tehnologia necesară.
Rose Luckin a subliniat că programul de la David Game College este ''elitist'', întrucât costurile anuale sunt de 27.000 de lire sterline (32.120 euro), cu peste 10.000 de lire sterline în plus față de taxele medii de școlarizare din școlile private britanice.
Accesul inegal la tehnologie este, de altfel, una din ''provocările'' AI, a mai spus ea. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prințul Harry a depus o cerere de apel în urma procesului pierdut cu Daily Mail
Prințul Harry și alte personalități, printre care cântărețul Elton John și actrița Elizabeth Hurley, au depus o cerere de apel după ce au pierdut procesul intentat companiei care deține Daily Mail, Associated Newspapers Limited (ANL), a anunțat vineri avocatul care îi reprezintă, potrivit AFP. Un judecător de la Înalta Curte
Un model de limbaj AI, antrenat pe baza limbilor indigene din Mexic, se află în faza de test
Companii din domeniul inteligenței artificiale antrenează un model de limbaj pornind de la limbile autohtone vorbite în Mexic, au anunțat vineri dezvoltatorii responsabili de acest proiect, potrivit AFP. ''Ceea ce ne propunem este să ne asigurăm că aceste comunități nu sunt lăsate deoparte'', a declarat pentru AFP Jessica
Poliția britanică se așteaptă ca ''multe alte'' acuzații să fie formulate împotriva lui Russell Brand
Șeful poliției din Londra a declarat vineri că se așteaptă să apară ''multe alte'' acuzații împotriva actorului britanic Russell Brand, găsit joi vinovat de viol și agresiuni sexuale de un
UPDATE Tatăl lui Meghan Markle a fost arestat în Florida (presă)
Tatăl lui Meghan Markle, soția americană a prințului Harry, acuzat de deținere de imagini ce prezintă agresiuni sexuale comise asupra unor minori în Filipine, a fost arestat vineri în Florida, în sud-estul Statelor Unite, relatează companii mass-media britanice și americane, citate de AFP. Thomas Markle, în vârstă de 82 de ani, a
Două capre care pasc iarba din Tokyo au devenit vedete pe internet
Două capre din Japonia, aduse de o companie feroviară niponă pentru a paște iarba de pe un teren viran din centrul orașului Tokyo, au devenit adevărate staruri pe rețelele de socializare, informează AFP. Nagi, un mascul de un an, și Pokke, o femelă de doi ani, și-au preluat 'atribuțiunile de lucru' în luna octombrie pe un teren situat în ap
Mii de tarantule care urmau să fie transportate ilegal în Germania, confiscate în Peru
Autoritățile peruviene au confiscat pe aeroportul din capitala Lima peste trei mii de tarantule care urmau să fie transportate ilegal cu avionul către Germania, informează AFP care citează surse oficiale. Ascunse în șosete uzate, tarantulele au fost descoperite în trei valize transportate de doi cetățeni germani și un polonez, a an
Bijuterii regale, inclusiv un safir Romanov, scoase la licitație la Geneva
Bijuterii excepționale care le-au aparținut unor familii regale vor fi scoase la licitație de casa Sotheby's, miercurea viitoare, la Geneva, inclusiv un spectaculos safir Romanov de 197,8 carate, asociat cu curtea imperială a Rusiei, informează AFP. Acest safir de Ceylan de un albastru intens, cu dimensiuni de aproximativ 3,5 cm x 3,5 cm,
Un bucătar italian a fost concediat în Australia pentru că a refuzat să prepare o pizza cu ananas
Un bucătar italian a fost concediat în Australia pentru că a refuzat să pună ananas pe pizza, argumentând că este o insultă pentru cultura lui, Comisia pentru Muncă Echitabilă din această țară confirmând decizia de concediere, informează joi ANSA. Comisia a respins recursul depus de Davide Tamburella, concediat dintr-un restaurant din Queensl
Russell Brand găsit vinovat de un tribunal din Regatul Unit la acuzațiile de viol și agresiune sexuală
Actorul britanic Russell Brand a fost găsit vinovat, joi, de un tribunal din Londra, la acuzațiile de viol și agresiune sexuală și a fost informat că riscă o pedeapsă lungă de închisoare, informează Reuters. Russell Brand, odinioară unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din industria mass-media britanică și totodată fost soț al cântăreței amer
VIDEO Filmul 'Godzilla Minus Zero', visul din copilărie al regizorului Takashi Yamazaki, va fi lansat vineri
În copilărie, regizorul Takashi Yamazaki visa să îl vadă pe King Ghidorah, rivalul cu trei capete al personajului Godzilla, distrugând orașul său natal pe marile ecrane, o dorință pe care a reușit în sfârșit să și-o îndeplinească după câteva decenii în filmul 'Godzilla Minus Zero', care va fi lansat vineri în cine
Gastronomie / Localul spaniol Asador Etxeberri, desemnat cel mai bun restaurant din lume
Localul Asador Etxebarri, un templu al bucătăriei la foc de lemne situat în Țara Bascilor, Spania, se află în fruntea clasamentului Cele mai bune 50 de restaurante din lume pe anul 2026, un influent palmares britanic, dezvăluit miercuri seară cu prilejul unei ceremonii desfășurate la Lima, potrivit AFP. Aflat pe locul al doilea în 2025, resta
'Ramayana', cel mai scump film din istoria Bollywoodului, comparat cu 'Stăpânul inelelor', ajunge pe marile ecrane
Filmul 'Ramayana: Rise of a Legend', anunțat drept cel mai scump din întreaga istorie a cinematografiei indiene, comparat cu 'Stăpânul inelelor' sau cu 'Războiul stelelor', va fi lansat joi în cinematografele din întreaga lume, transmite AFP. Regizat de Nitesh Tiwari, lungmetrajul prezintă, &icir
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că










