Senat: Personalul BNR care exercită atribuţii de supraveghere prudenţială răspunde civil şi penal - adoptare tacită
Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de miercuri, propunerea legislativă prin care se abrogă alineatele (3) şi (4) ale art. 25 din Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în sensul că membrii Consiliului de Administraţie al BNR şi personalul acesteia însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială vor răspunde
Camera Deputaţilor: A început dezbaterea moţiunii simple pe Finanţe
Dezbaterile pe moţiunea simplă pe Finanţe depusă de liberali au început, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor. Textul moţiunii este citit în plen de deputatul PNL Bogdan Huţucă. Moţiunea simplă pe Finanţe, intitulată "Tripleta Dăncilă - Vâlcov - Teodorovici sugrumă administraţia publică din România", a
Camera Deputaţilor: Legea offshore, introdusă pe ordinea de zi a plenului
Plenul Camerei Deputaţilor a decis miercuri, prin vot, ca pe ordinea de zi a şedinţei să fie introdus proiectul legii offshore, care a primit marţi raport de adoptare în comisiile de specialitate. Decizia a fost luată la propunerea liderului deputaţilor PSD, Daniel Suciu. Potrivit ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, în plenul
Negociatorul-şef al CE pentru Brexit - întâlnire cu parlamentari români; a făcut o prezentare a stadiului actual al negocierilor
Comisiile parlamentare reunite pentru afaceri europene şi politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au întâlnit marţi cu Michel Barnier, negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, prilej cu care au fost prezentate stadiul negocierilor şi efectele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat al Senatu
Coliban (USR): În Anul Centenar, trenurile circulă mai prost decât în urmă cu o sută de ani
Senatorul USR Allen Coliban a criticat marţi, la dezbaterea moţiunii simple pe Transporturi, "incompetenţa" ministrului şi "dezinteresul" coaliţiei de guvernare, semnalând deficienţele infrastructurii feroviare şi rutiere, precum şi întârzieri în atragerea fondurilor europene. "În Anul Centenar, trenurile
Stănescu despre dărâmarea zidului din jurul Parlamentului: Gardurile nu au făcut bine niciodată
Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat marţi că dărâmarea zidului din jurul Parlamentului se impune, deoarece ''gardurile nu au făcut bine niciodată", iar în lumea civilizată ele au dispărut "aproape cu totul". "Gardurile nu au făcut bine niciodată. Nu ştiu dacă trebuie să dărâmă
Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, respinsă
Moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, intitulată "România sub orânduirea PSD - Ruşinea Europei la infrastructura de transport", a fost respinsă marţi, în plenul Senatului. În favoarea moţiunii s-au exprimat 40 de senatori, 64 au fost împotrivă şi 8 s-au abţinut. Votul a fost secret cu
Stângă (PNL) către ministrul Şova: Vă solicităm să demisionaţi; aşa e mai bine pentru România
Senatorul liberal George Stângă i-a solicitat marţi ministrului Transporturilor, Lucian Şova, să demisioneze din funcţie pentru că "a dovedit că nu este capabil" să gestioneze acest minister. "Pe lângă incompetenţă, atitudinea dvs vecină cu dispreţul la adresa milioanelor de români trebuie şi ea sancţionată. (...) Dacă aţi dori
Cameră-comisii: Limita maximă a deducerii investiţiilor nu poate depăşi 30% din impozitul pe veniturile suplimentare offshore
Comisiile pentru industrii, buget şi administraţie publică ale Camerei Deputaţilor au decis, marţi, la dezbaterea legii offshore, că limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 30% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare offshore, faţă de 60% cum era în varianta adoptată de Senat. Deputaţii din comisii a
Camera Deputaţilor: Moţiunea simplă pe Finanţe - dezbătută şi supusă votului miercuri
Moţiunea simplă pe Finanţe, depusă de liberali, va fi dezbătută şi supusă votului miercuri în plenul Camerei Deputaţilor. PNL a depus săptămâna trecută o moţiune simplă pe Finanţe, intitulată "Tripleta Dăncilă - Vâlcov - Teodorovici sugrumă administraţia publică din România". "Dacă dl Dragnea a eşuat î
Dumitru Iliescu, după audierea la Comisia de anchetă a SPP: Le-am dat elemente despre ce înseamnă protecţia
Generalul Dumitru Iliescu, fost director al Serviciului de Protecţie şi Pază, a declarat marţi că a fost invitat la Comisia parlamentară de anchetă a activităţii SPP pentru a explica în ce constă activitatea acestui serviciu, care este structura lui şi modul în care acţionează pentru îndeplinirea prevederilor legale. Iliescu a adăugat că a vo
Roşu: Reprezentanţii ARCOMN au plecat de la dezbaterea privind legea offshore; s-a considerat că nu e cazul să avem vreo intervenţie
Directorul executiv al Asociaţiei Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN) Dan Roşu a declarat, marţi, că reprezentanţii asociaţiei au părăsit dezbaterea din comisiile de specialitate privind legea offshore pentru faptul că nu li s-a permis să-şi susţină punctul de vedere. El a spus că reprezentanţii asociaţiei nu au primit amendamente
Camera Deputaţilor: PNL a redepus moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei
Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor a redepus marţi în plen moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă. "Depunem astăzi moţiunea simplă pe economie 'Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România'. Dorim să avem o de
Deputaţii ALDE au părăsit dezbaterile la legea offshore; Vosganian: Mi se pare o improvizaţie
Deputaţii ALDE au părăsit dezbaterile din comisiile de specialitate pe legea offshore, liderul deputaţilor ALDE Varujan Vosganian argumentând că această dezbatere este "o improvizaţie", deoarece nu există o evaluare a impactului bugetar, o evaluare clară a resurselor şi nici un punct de vedere al Guvernului. "ALDE nu a votat în niciu
Senat: A început dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Transporturilor
Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, intitulată "România sub orânduirea PSD - Ruşinea Europei la infrastructura de transport", a început marţi, în plenul Senatului. Textul moţiunii este citit de senatorul PNL Daniel Cadariu. Cei 35 de iniţiatori ai moţiunii, senato