Sighiartău: Liberalii vor vota pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu; votul va fi la vedere
Senatorii liberali vor vota pentru începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, iar votul va fi la vedere, a anunţat, luni, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău.
"Biroul Executiv al PNL a mandatat grupul senatorilor liberali de a vota la vedere pentru cererea de urmărire penală din partea DNA în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. PNL cere celeritate Biroului permanent de la Senat pentru rezolvare şi pentru a da mai departe curs cererii DNA cu privire la acest caz de urmărire penală. Având în vedere că inclusiv dânsul, din câte am văzut şi am auzit, îşi doreşte soluţionarea cât mai repede a acestei speţe, ne dorim şi noi cât mai repede ca domnul Tăriceanu să meargă în faţa Justiţiei şi să îşi dovedească nevinovăţia, dacă este aşa cum a spus el, dar ne dorim ca această cerere de la DNA să intre cât mai repede în Biroul permanent mai apoi la Senat, iar PNL va vota pentru această cerere din partea DNA, la vedere", a spus Sighiartău la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Biroul permanent al Senatului a repartizat, luni, Comisiei juridice solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru infracţiunea de luare de mită, a anunţat vicepreşedintele forului legislativ Claudiu Manda.
"În conformitate cu prevederile regulamentului, cei de la Comisia juridică au timp maximum cinci zile să prezinte un calendar şi un raport preliminar în aşa fel încât să înţelegem şi noi când va fi audierea domnului senator şi când va întocmi un raport", a declarat Manda, la finalul şedinţei conducerii Senatului.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut săptămâna trecută încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Dosarul, care are 73 volume, fiecare cuprinzând între 79 şi 349 de pagini, va putea studiat de Tăriceanu înainte de a fi audiat de către senatorii jurişti. Aceştia urmează să întocmească un raport ce va fi înaintat Biroului permanent pentru a fi repartizat pe ordinea de zi a plenului. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Comisii - prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat; 13 membri ai Cabinetului au primit aviz favorabil
Treisprezece miniștri propuși în Guvernul Niculescu, dintre care doi delegați, audiați luni în comisiile de specialitate din Parlament, au primit aviz favorabil. Parlamentarii au dat vot favorabil în comisii pentru: * Marcel-Alexandru Stoica - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Parlament - audieri miniștri/Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan - aviz favorabil în Comisiile de cultură
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil Ioanei-Ruxandra-Victoria Ciocan, propusă pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 19 voturi 'pentru', trei 'împotrivă' și o abținere. Parlamentarii AUR nu au participat la
Parlament - audieri miniștri/ Marian Neacșu - aviz favorabil pentru funcția de ministru de Interne
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Comisiile de apărare ale Camerei Deputaților și Senatului au dat aviz favorabil, cu 21 de voturi pentru și 15 voturi împotrivă, pentru ca Marian Neacșu, propus de PSD, să ocupe funcția de min
Parlament - audieri miniștri/ Sorin Ionescu - aviz favorabil pentru funcția de ministru delegat al Învățământului Preuniversitar
Sorin Ionescu, propus ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar în Cabinetul premierului desemnat Luca Niculescu, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate. Parlamentarii AUR nu au participat la audierile din comisii. Sorin Ionescu a afirmat că o 'conducere bicefală este mai eficientă
Parlament - audieri miniștri/ Sorin Costreie - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Educației
Ministrul propus pentru portofoliul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite. Costreie a declarat că punctul central pe care și-l propune este 'restabilirea încrederii în sistem' - încrederea elevilor în profesori, a profesorilor în părinț
Parlament - audieri miniștri/Stoica: Reforma administrativă, prin comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, o prioritate
Reforma administrativă, respectiv comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, dar și plata facturilor prin PNRR reprezintă priorități pentru ministrul propus al Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica. Luni, Comisiile reunite pentru administrație publică și amenajarea teritoriului ale Parlamentului i-au dat aviz favorabil l
Bistrița-Năsăud: Deputații PSD Ivan și Suciu propun interzicerea accesului minorilor sub 14 ani la rețelele de socializare
Deputații bistrițeni Daniel Suciu și Bogdan Ivan (PSD) intenționează să depună un proiect de lege prin care să fie interzis accesul la rețelele de socializare oline minorilor sub vârsta de 14 ani, ''fără excepții''. Anunțul a fost făcut de cei doi parlamentari social democrați luni, la câteva ore după ce un elev de
Abrudean - întâlnire cu președinta Comisiei de la Veneția: Discuții despre rolul Parlamentului, justiție, stabilitatea politică
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit, luni, cu președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, discuțiile vizând rolul Parlamentului în dezbaterea și adoptarea actelor normative, importanța corectitudinii actului de justiție, stabilitatea politică, sistemul electoral și educația. ''Am primit
Tușa: Lupta cu traficul de persoane nu se termină cu o lege, ci când victima găsește drumul spre siguranță
Lupta împotriva traficului de persoane nu se termină când se votează o lege, se termină când fiecare victimă găsește drumul spre siguranță și când fiecare copil poate crește liber, fără frică, a fost mesajul deputatei PSD Diana Tușa de
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup





