Camera Deputaţilor/Proiectul privind interzicerea vânzării către minori a ţigărilor electronice - adoptat pe articole

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul produselor din tutun, care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, a fost adoptat, luni, pe articole, fiind admise şi mai multe amendamente care au fost respinse iniţial.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 201/2016 precum şi a Legii nr.349/2002. În vederea reducerii expunerii copiilor şi tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate precum şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru ţigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru ţigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului. Totodată, se stabileşte în sarcina instituţiilor de învăţământ a obligaţiei de a introduce în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice şi dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului în incinta acestora. De asemenea, se asigură preluarea definiţiei ţigaretei electronice şi a flaconului de reumplere a ţigaretei electronice, aşa cum sunt prevăzute în legislaţia europeană.
Deputaţii au adoptat mai multe amendamente care fuseseră iniţial respinse.
Unul dintre amendamente defineşte dispozitivul electronic pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, ţigareta electronică, flaconul de reumplere, pliculeţul cu nicotină pentru uz oral, precum şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.
Potrivit unui alt amendament, introducerea pe piaţă a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral care nu respectă prevederile prezentei legi este interzisă. Nivelul de nicotină conţinut în fiecare pouch nu poate depăşi valoarea de 20 mg/pliculeţ.
Conform unui alt amendament adoptat luni, se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.
De asemenea, se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, prevede un alt amendament adoptat.
Totodată, se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. În scopul verificării vârstei persoanelor care cumpără aceste tipuri de produse vânzătorii pot solicita prezentarea unui document de identitate, potrivit unui alt amendament adoptat luni.
Se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a recipientelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun. Aceste produse care se comercializează prin intermediul serviciilor de curierat trebuie să aibă tipărit pe colet, în mod cât mai lizibil, mesajul: "Atenţie! Acest pachet conţine produse din tutun şi/sau produse care conţin nicotină. A se verifica vârsta clientului".
În autorizaţia sanitară de funcţionare a unităţilor care comercializează produse din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere pentru ţigaretele electronice, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun se introduce o clauză specială de interzicere a vânzării produselor din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere pentru ţigaretele electronice, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun tinerilor sub 18 ani, mai prevede un alt amendament.
Proiectul introduce sancţiuni de până la 100.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei.
Ministerul Educaţiei stabileşte, prin Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al unităţilor de învăţământ preuniversitar, sancţiunile aplicabile elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului, în incinta unităţilor de învăţământ.
În cadrul dezbaterilor generale, deputatul USR Emanuel Ungureanu a atras atenţia că publicitatea "este cheia".
"Ideea că se pot interzice comercializarea unor dispozitive electronice pentru fumat, pentru cei care au sub 18 ani, este o utopie. (...) Publicitatea este cheia, pentru că acolo îi "arzi" pe cei care produs asemenea dispozitive, opreşti aria de răspândire a informaţiei false care este propagandă că aceste dispozitive electronice sunt mai puţin toxice ca fumatul clasic şi duceţi acest joc pur electoralist ca să arătaţi că vă interesează viaţa copiilor şi a tinerilor. (...) Soluţia este oprirea reclamei şi acesta este un lucru pe care voi îl refuzaţi", a susţinut Ungureanu.
Deputata AUR Gianina Şerban a subliniat, la rândul său, necesitatea interzicerii publicităţii la ţigările electronice.
"AUR va vota acest proiect de lege, doar că, dacă vrem cu adevărat să protejăm tinerii să lucrăm şi să ne gândim la sănătatea lor, ar trebui să ne gândim cum stopăm consumul de droguri, cum facem prevenţie, cum să facem educaţie. Acest proiect de lege va putea să producă efecte dacă va fi implementat cât mai urgent, dar, din punctul nostru de vedere, ca să protejăm cu adevărat tinerii, trebuie să stopăm fenomenul. Şi, aşa cum spunea şi colegul de la USR, trebuie să stopăm reclama acestor produse nocive pentru tinerii noştri", a arătat deputata AUR.
Deputatul PNL Gigel Ştirbu a anunţat că în comisiile de specialitate există o iniţiativă legislativă care interzice publicitatea la toate acele instrumentele electronice de încălzit tutunul şi a adăugat că aceste instrumente "au ajuns să facă parte din viaţa copiilor, minorilor, alături de telefoanele mobile". "Cred că interzicerea publicităţii la aceste instrumente este benefică", a completat el.
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, iniţiator, a subliniat că interzicerea publicităţii este importantă, dar mai important este ca minorii să nu mai poată achiziţiona acest tip de produs.
"Fenomenul consumului acestui tip de produs nu se stopează cu interzicerea publicităţii. Se stopează şi cu interzicerea publicităţii, dar înainte de asta trebuie reglementat foarte bine dacă minorii pot achiziţiona sau nu din magazine acest tip de produs. (...) Este o iniţiativă bună, copiii de mâine nu vor mai putea achiziţiona astfel de ţigări electronice, nu vor mai putea cumpăra acele cutiuţe cu nicotină, pentru că a apărut şi aşa ceva, nu se mai pot comercializa în automate astfel de produse. De mâine amenzile pot ajunge până la 100.000 de lei pentru magazinul care comercializează către minori astfel de produse. Este un moment bun, un moment în care putem avea consens în Parlamentul României", a transmis Simonis.
Proiectul de lege va intra marţi la votul final, în plenul Camerei Deputaţilor - for decizional - fiind adoptat de Senat. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Diana Buzoianu (USR): Calitatea aerului va fi trecută ca un criteriu specific când se calculează prejudiciile infracțiunilor de mediu
Președintele Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, Diana Buzoianu (USR), a declarat marți că, în sfârșit, calitatea aerului va fi trecută ca un criteriu specific care poate să fie luat în considerare de procurori atunci când calculează prejudiciile infracțiunilor de mediu. 'Eu am atras atenția că, în legea inițială, &i
Proiectul coaliției de guvernare privind pensiile magistraților a fost depus în Parlament
Proiectul cu privire la pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare, a fost depus marți la Parlament. Actul normativ propus prevede ca, începând cu data de 1 ianuarie 2026, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la CCR, prec
Fenechiu: Am decis să fiu foarte prudent pe tema pensiilor speciale
Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, și-a exprimat rezerva, marți, față de un eventual proiect de eliminare a pensiilor speciale, având în vedere că o astfel de inițiativă trebuie să treacă de controlul Curții Constituționale. Candidatul la Președinție al Alianței 'România, Înainte', Crin Antonescu, a anunțat, luni,
Diana Buzoianu: Iazurile de la Bozânta Mare și Tăuții de Sus - dezastre ecologice; să fie alocate fonduri de ecologizare
Iazurile de decantare de la Bozânta Mare și Tăuții de Sus sunt 'dezastre ecologice' și este nevoie 'urgentă' de alocarea sumelor necesare pentru ecologizare, a declarat, marți, președinta Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, Diana Buzoianu (USR). 'Avem apocalipsa de la Bozânta din județul Maramureș, adică iazul de decan
Camera Deputaților/ Aerul - inclus printre factorii de mediu a căror poluare constituie element de infracțiune
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege potrivit căruia aerul este inclus printre factorii de mediu a căror poluare constituie infracțiune. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92/2021, în sensul includerii aerului printre factorii de mediu a căror poluare constituie ele
Participarea cadrelor militare în activități de mercenariat, fără aprobare, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani (proiect)
Deputatul USR Bogdan Rodeanu a inițiat un proiect de lege care prevede că participarea cadrelor militare în activitate, a soldaților și gradaților profesioniști în activitate și a polițiștilor din penitenciare în activități de mercenariat sau la activități de pază și protecție personală, fără aprobarea autorităților române, se pedepsește cu înch
Senat: Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri, sancționați cu 1% din cifra de afaceri
Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor de imobile în alte scopuri riscă să fie sancționați cu 1% din cifra de afaceri, conform unui amendament admis, marți, la propunerea legislativă pentru completarea articolului 22 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții. Membrii Comisiilor juridică și pentru administrație din S
Camera Deputaților/ Nicolae Păun, de Ziua Romilor: Este nevoie de dezvoltare
Reprezentantul minorității romilor în Parlament, deputatul Nicolae Păun, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, că este nevoie de dezvoltarea comunităților, apreciind că, deși s-au cheltuit bani de către statul român, el nu vede acest aspect. El a mulțumit Parlamentului că în anul 2006 a adoptat o lege prin c
Cameră: Codul de procedură civilă - modificat; prag valoric majorat pentru procedura cererilor de valoare redusă
Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede majorarea de la 10.000 lei la 50.000 lei a pragului valoric pentru procedura specială a cererilor de valoare redusă la procesele civile. S-au înregistrat 256 voturi ''pentru'', 21 ''contra'' și 20 abțineri. Propunerea legisl
Camera Deputaților/ Ziua Banatului Montan - instituită anual la data de 15 iunie
Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede instituirea la data de 15 iunie, în fiecare an, a Zilei Banatului Montan. S-au înregistrat 240 voturi ''pentru'', 5 ''contra'', 45 abțineri. Potrivit proiectului, se instituie ziua de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan
Abrudean: Dragoș Sprînceană nu este emisarul statului român; este un membru al diasporei românești în SUA
Omul de afaceri Dragoș Sprînceană nu este emisarul statului român, este un membru al diasporei românești din SUA, a încercat să facă lobby pentru România prin canalele pe care le are la dispoziție, dar 'în niciun caz' nu reprezintă poziția oficială a statului român, care face politica externă prin instituțiile abilita
Camera Deputaților/ Ministrul Muncii - chemat la ''Ora Guvernului'' pe 7 aprilie
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare a parlamentarilor USR privind chemarea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în vederea susținerii dezbaterii politice organizate la ''Ora Guvernului'' din data de 7 aprilie 2025, în legătură cu prezentarea în fața Parlamentului a unor teme de interes majo
Moțiune simplă/ Silviu Vexler: Călin Georgescu a fost ridicat și susținut de simpatizanții mișcărilor neo-legionare din România
Candidatul independent la președinția României Călin Georgescu a fost ridicat și susținut de simpatizanții mișcărilor neo-legionare din România, a afirmat miercuri reprezentantul comunității evreiești din România în Parlament, deputatul Silviu Vexler, la dezbaterea moțiunii simple depusă de AUR împotriva ministrului de Interne.
Moțiune simplă - dezbateri/ Porumboiu (POT): Susținătorii lui Georgescu - persecutați cu armele acestui sistem politic mafiot
Deputata POT Gabriela Porumboiu a afirmat, miercuri, că susținătorii lui Călin Georgescu sunt ''persecutați'' în fiecare zi de ''sistemul politic mafiot'' și i-a cerut ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să își scrie demisia. ''După cum vedeți, nu arăt nici fascistă, nici legionară și nu
Moțiune simplă - dezbateri/ Moșteanu: USR votează pentru demiterea lui Cătălin Predoiu
USR votează pentru demiterea ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, și pentru aprobarea moțiunii simple împotriva acestuia, a declarat miercuri liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu. ''Problema este că sub mandatele domnului ministru Predoiu nu rămâne nimic solid în urmă. Și de asta noi, USR, vom vota pentru demit