Parlamentul a adoptat o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest
Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest.
O decizie în acest sens a fost aprobată, luni, de către Birourile permanente reunite. Textul proiectului a fost agreat cu Ministerul Afacerilor Externe.
Prin această rezoluţie, Parlamentul îşi reiterează sprijinul deplin pentru avansarea integrării europene a Ucrainei, Republicii Moldova şi a Georgiei. Totodată, susţine adoptarea unei decizii pozitive a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina, ţinând cont de "eforturile şi progresele clare şi substanţiale înregistrate de cele două state în implementarea recomandărilor" CE, precum şi de angajamentul Uniunii pentru sprijinirea acestor ţări în parcursul european.
Parlamentul face apel la continuarea sprijinului european pentru avansarea parcursului european al Georgiei, inclusiv prin acordarea statutului de stat candidat la aderare, "ţinând cont de orientarea clar pro-europeană a cetăţenilor acestui stat". Parlamentul român "încurajează" continuarea eforturilor Georgiei în vederea implementării recomandărilor Comisiei Europene.
De asemenea, Legislativul de la Bucureşti subliniază necesitatea unui angajament sporit din partea UE pentru asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii în Vecinătatea sa Estică, precum şi în vederea "dezvoltării tuturor dimensiunilor conectivităţii statelor din regiune" cu Uniunea Europeană.
Parlamentul îşi reafirmă sprijinul pentru avansarea procesului de extindere în Balcanii de Vest "pe baza meritelor candidaţilor în îndeplinirea angajamentelor asumate, a ataşamentului faţă de valorile europene şi a unei opţiuni strategice pro-europene clare".
Conform rezoluţiei, Parlamentul îşi reiterează disponibilitatea de a coopera şi de a acorda sprijin Parlamentelor statelor candidate şi potenţial candidate pentru avansarea proceselor de aderare. În textul rezoluţiei se invocă dreptul oricărui stat suveran de a decide cu privire la politica sa externă şi la aranjamentele de securitate corespunzătoare intereselor naţionale.
Dezbaterea rezoluţiei a avut loc şi în contextul în care preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a propus adoptarea unei declaraţii de susţinere a parcursului european al Georgiei. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi: Bolojan nu ar rămâne nicio secundă pe scaunul de premier demis, dacă AUR nu și-ar dori
Deputatul PSD Marius Budăi susține că Ilie Bolojan nu ar rămâne 'nicio secundă pe scaunul de premier demis', 'dacă AUR nu și-ar dori acest lucru', menționând că 'testul suprem' va fi după următoarea desemnare a unui prim-ministru. 'Liberalii din cercul premierului demis Ilie Bolojan susțin că acesta va rămâne p&aci
Inițiativă USR de modificare a Legii cetățeniei; se elimină o cerință care nu mai corespunde realităților actuale
Parlamentarii USR de Diaspora, deputatul Iulian Lorincz și senatorul Cătălin Bochileanu, au depus o inițiativă legislativă care le conferă cetățenilor străini căsătoriți cu români dreptul de a solicita cetățenia română, chiar dacă nu domiciliază în România. Proiectul modifică Legea cetățeniei, astfel încât p
Abrudean: România are nevoie de stabilitate economică și de încredere
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, marți, că România are nevoie de stabilitate economică și de încredere, care se construiește prin fapte și consecvență. 'România are nevoie de stabilitate economică și de încredere. Investitorii și instituțiile financiare nu se uită la promisiuni, ci la rezultate. Întrebare
Președintele Statului Israel - prezent în Parlament; a avut întrevederi cu Abrudean și Grindeanu și s-a adresat plenului reunit
Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, aflat într-o vizită oficială în România, a fost prezent luni în Parlament, unde a avut întâlniri cu președinții celor două Camere - Mircea Abrudean și Sorin Grindeanu - și a ținut un discurs în plenul reunit. *** La întâlnirea cu președintele Senatului, Mir
Senat: Aplicația Mobilă Unică - punct de acces la serviciile publice digitale ale autorităților publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede instituirea Aplicației Mobile Unice (AMU) ca punct unitar de acces la serviciile publice digitale furnizate de autoritățile și instituțiile publice. Actul normativ stabilește cadrul juridic pentru furnizarea serviciilor publice digitale complete, organizate după nevoile utilizatorilor, prin intermediul i
PSD a depus un proiect prin care ar urma să fie prelungită cu trei luni plafonarea prețului la motorină
Deputatul PSD Bogdan Ivan a anunțat luni că a depus în Parlament un amendament prin care ar urma să fie prelungită cu trei luni plafonarea prețului la motorină, amintind că ordonanța privind declararea situației de criză pe piața țițeiului este valabilă până pe 30 iunie. 'În urma unei analize foarte serioase pe care am făcut-o cu speciali
Peiu: AUR poate dialoga cu oricine pentru o majoritate; Nicușor Dan ne-a trasat o linie roșie
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a subliniat luni că formațiunea sa poate dialoga oricând, cu oricine din spectrul politic, inclusiv cu social-democratul Marian Neacșu, despre care spune că s-a dovedit a fi 'un partener echilibrat'. 'Oricând vorbim cu oricine, cu atât mai mult cu domnul Neacșu, care s-a dovedit un partener
AUR propune în Parlament reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 8%
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus o propunere legislativă în Parlament pentru modificarea Codului fiscal, prin care impozitul pe dividende este redus de la 16% la 8%, se arată într-un comunicat al formațiunii transmis, duminică, AGERPRES. Proiectul de lege, inițiat de deputatul AUR Lucian Mușat, împreună cu deputații Cosmin
Abrudean: Statul își asumă Pogromul de la Iași pe deplin și fără echivoc; privim în urmă cu rușine istorică
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis sâmbătă, la ceremonia de comemorare a 85 de ani de la Pogromul de la Iași, un mesaj despre asumarea trecutului și combaterea antisemitismului, eveniment care a avut loc la Cimitirul Evreiesc din Iași și la care a participat președintele Israelului, Isaac Herzog, aflat într-o vizită de stat în România
Grindeanu: Astăzi am convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord politic legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE. 'Se fac primii pași pentru un nou Guvern. Astăzi, am convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor A
Parlamentul se reunește în ședință comună pe 29 iunie, prilej cu care președintele Israelului va adresa un mesaj
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, joi, convocarea unei ședințe comune a Parlamentului în data de 29 iunie, în care președintele Statului Israel, Isaac Herzog, care se va afla în vizită oficială în România, va transmite un mesaj. Potrivit unui memorandum aprobat de conduc
Diana Tușa: Copiii noștri merită protecție reală, nu judecători 'înțelegători' cu abuzatorii
Deputata PSD Diana Tușa, președintele Comisiei speciale comune parlamentare pentru combaterea traficului de persoane, afirmă că, în cazuri de abuz sexual asupra copiilor, clemența nu este o virtute, ci e complicitate, iar copiii merită protecție reală, nu judecători 'înțelegători' cu abuzatorii. Reacția acesteia vine după ce un inculpat con
Sighiartău: Guvernul trădării a căzut; PNL cere președintelui să convoace consultările conform Constituției
Guvernul 'trădării' a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției, a declarat, luni seară, secretarul general al partidului, Robert Sighiartău. 'Guvernul trădării a căzut. Nu poți construi pe trădare și pe corupție morală. Au fost 48 de zile pierdute pentru România și pentru români, au fos
Grindeanu spune că Nicușor Dan va face destul de repede consultări pentru desemnarea unui nou premier
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară, după votul Parlamentului de respingere a învestirii guvernului Adrian Veștea, că se așteaptă ca în următoarele zile președintele Nicușor Dan să cheme
UPDATE Veștea: Am venit în acest proiect cu bune intenții; îmi pare rău că nu s-a putut materializa
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a afirmat, luni seară, că a tratat cu responsabilitate formarea Guvernului, punctând că a venit în acest proiect cu bune intenții, răspunzând unei provocări. 'Am venit în acest proiect cu bune intenții, dintr-o funcție aleasă pe care mi-am câștigat-o în urma unui vot un




