Senat/ Comisia de constituționalitate a primit un document din partea președintei CCR; Tănăsescu și Bolojan - reinvitați la audieri
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-i reinvite la audieri pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe fostul premier Ilie Bolojan, în ancheta desfășurată în legătură cu întâlnirea dintre cei doi din 14 august de la Parlament, după ce aceștia nu s-au prezentat din nou la comisie.
Membrii comisiei au primit, în schimb, un document din partea președintei Curții Constituționale în care explică contextul întâlnirii cu Ilie Bolojan.
Tănăsescu arată în document că volumul activității jurisdicționale a CCR a crescut 'constant și accelerat în ultimii ani', de la 9.498 de dosare pe rol în 2023, la 15.180 de dosare în prezent.
Ea menționează că a crescut și numărul de magistrați-asistenți, fiind create noi posturi, majoritatea noilor magistrați începându-și activitatea la 1 august 2025.
Șefa CCR adăugă că, încă de la începutul mandatului său, au fost demarate 'discuții informale cu conducerea Camerei Deputaților, a Senatului și a Consiliului Legislativ' referitoare la obținerea de noi spații de lucru pentru personalul Curții Constituționale.
'În ședințele de plen administrativ din vara anului 2025 s-a decis că trebuie făcute toate demersurile necesare pentru identificarea de noi spații în care CCR să-și poată desfășura activitatea', se precizează în document.
Tănăsescu mai menționează că, în vara și în toamna anului 2025, împreună cu unii colegi, a făcut două vizite în clădirea Parlamentului, în corpul B3, pentru a identifica potențiale spații de lucru pentru angajații Curții Constituționale.
În 14 august, ea a aflat că a intrat în ședința de Guvern un proiect de hotărâre care se referă la amenajarea unor spații din Palatul Parlamentului având ca titular Ministerul Dezvoltării.
'În aceste condiții a avut loc întâlnirea ce face obiectul Hotărârii Senatului nr.113/2026', subliniază Simina Tănăsescu, referitor la întrevederea pe care a avut-o cu premierul de atunci, Ilie Bolojan.
Ea explică faptul că în Monitorul Oficial din 18 august a fost publicată Hotărârea Guvernului privind reamenajarea unor spații din Parlament și a dispus imediat efectuarea unei 'corespondențe administrative' pentru punerea în dispoziție a unor spații din corpul B3 al Palatului Parlamentului.
'Totodată, precizez că, potrivit legii privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, președintele CCR coordonează activitatea Curții și reprezintă Curtea Constituțională în fața autorităților publice și a altor organizații române sau străine. Ca atare, pe lângă atribuțiile jurisdicționale și de reprezentare, președintele Curții are și atribuții administrative/ manageriale, menite să asigure buna desfășurare a activității instituției în vederea realizării rolului prevăzut de legea fundamentală', a mai transmis Tănăsescu.
Comisia pentru constituționalitate urmează să întocmească raportul, termenul de depunere fiind 8 noiembrie.
De asemenea, Comisia pentru constituționalitate derulează o anchetă parlamentară vizând împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni.
Cristian Deliorga și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, nu s-au prezentat marți la audieri, deși au fost invitați de mai multe ori pentru a da explicații.
Comisia îi va reinvita și pe aceștia la audieri tot săptămâna viitoare, urmând să întocmească apoi raportul și în acest caz. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi:
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.







