GĂRI DE ISTORIE/ Gara Teiuş, una dintre cele mai impunătoare din ţară, între trecut şi prezent

Una dintre cele mai frumoase şi monumentale gări din ţară - cea din Teiuş, dată în folosinţă în 1871 şi construită în actuala formă între 1905 şi 1908, în care au poposit, de-a lungul timpului, memorandiştii, dar şi cel care avea să fie ultimul împărat al Imperiului Austro-Ungar, şi în care au fost judecaţi cei vinovaţi de producerea uneia dintre cele mai mari catastrofe feroviare din România, se află astăzi într-o stare extremă de degradare, nemaifiind reabilitată de zeci de ani.
O speranţă de recăpătare a strălucirii de altădată ar fi fondurile europene.
În urmă cu doi ani, Compania naţională de căi ferate anunţa că vor fi modernizate 47 de staţii de cale ferată din întreaga ţară, inclusiv cea din Teiuş, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare. În septembrie 2019, Sucursala Regională CF Braşov încheia un contract cu o societate din Bucureşti care urma să elaboreze studii de fezabilitate pentru mai multe staţii din Transilvania, printre care şi Teiuş.
Primarul oraşului Teiuş, Mirel Vasile Hălălai, a afirmat, pentru AGERPRES, că, alături de alte câteva gări vechi din Alba, şi Staţia din zonă a fost inclusă în acest proiect pan-european de reabilitare, el fiind de părere că, odată demarate lucrările de modernizare, acestea se vor întinde pe o perioadă destul de îndelungată. Edilul, el însuşi, ca mulţi alţi localnici, provenit dintr-o familie de "ceferişti", tatăl său fiind şef de gară, într-o vreme când Teiuşul era la apogeu ca nod feroviar, a spus că Primăria se va implica, atât cât este posibil, în procesul de modernizare.
"Primăria se va strădui în ceea ce depinde de ea, privitor la partea urbanistică, la partea de amenajare, să fie alături de proiectant, de cei care vor reabilita, în aşa fel încât să nu-i ştirbim prestigiul de altădată. Este, totuşi, o clădire monumentală, de secol XIX. Vreau să avem şi un parteneriat cu Calea Ferată, în care să putem să folosim anumite spaţii din gară, să le dăm o utilitate - săli de expoziţie, săli de spectacol. Vom avea în curând o întâlnire cu proiectantul general, pentru a vedea câteva linii directoare ale proiectului", a precizat Mirel Vasile Hălălai.
În prezent sunt folosite doar câteva birouri şi o sală de aşteptare. Cea mai mare parte a încăperilor sunt închise cu lacătul de ani de zile, iar spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii sunt departe de ceea ce ar trebui să fie în 2021.
Gara din Teiuş a fost printre primele edificate în ţara noastră, în ceea ce s-a numit "prima epocă de aur" a construcţiilor de căi ferate, între 1867 şi 1873, când în Transilvania s-au deschis 14 linii ferate, însumând 1.150 kilometri.
Potrivit informaţiilor din volumul "Teiuş - gara amintirilor", autori Cristian Florin Bota, Valentin Ivănescu, Marcel Oţoiu, între 1867 şi 1873 s-au construit calea ferată Arad - Alba Iulia - Teiuş, cu o ramificaţie, Simeria - Petroşani, şi Oradea - Cluj - Braşov.
Legea pentru construirea liniei Oradea - Cluj - Braşov a fost semnată de împăratul Franz Josef la 6 decembrie 1868, chiar dacă lucrările de pregătire au început mai devreme. Potrivit volumului citat, legea a prevăzut, pe lângă construirea liniei principale, realizarea ramificaţiilor Teiuş - Alba Iulia, Luncani - Târgu Mureş şi Copşa Mică - Sibiu. De precizat că linia Arad - Alba Iulia a fost "Prima cale ferată din Ardeal" şi a fost finalizată în decembrie 1868.
Compania engleză de construcţii căi ferate Warring, care a câştigat licitaţia construcţiei liniei principale în 1868, a încredinţat realizarea segmentului Alba Iulia - Teiuş - Târgu Mureş inginerului Perczel Mor. Calea ferată normală simplă Alba Iulia - Teiuş - Războieni, în lungime de 52 de kilometri, a fost construită între anii 1869 şi 1871 de către Societatea Căilor Ferate Ungare de Est. Dacă, la început, linia Alba Iulia - Teiuş s-a construit ca o linie de legătură între "Prima linie ferată din Ardeal" şi linia ferată din estul Ardealului, ulterior a devenit o linie de importanţă majoră.
În lungime de 15 kilometri, tronsonul Alba Iulia - Teiuş, care a urmărit cursul râului Mureş, pe partea dreaptă, cu lucrări minime de terasamente, a fost inaugurat pe data de 20 noiembrie 1871. Tot la acea dată a fost inaugurată şi gara Teiuş.
La punerea în funcţiune a căii ferate, din 1871 şi până în 1884, au circulat pe acest tronson locomotive din depoul Arad, după care a fost înfiinţat depoul de locomotive Teiuş. Timp de un secol, începând cu 1871, pe linia Alba Iulia - Teiuş - Războieni au circulat locomotive cu abur, care au început să fie înlocuite, după apariţia primelor locomotive diesel în depoul Teiuş, în 1971, cu locomotive LDE şi LDH, iar în anul 1981, cu locomotive electrice.
La câteva luni de la darea în folosinţă a liniei Alba Iulia - Teiuş, şi implicit a gării Teiuş, în 6 mai 1872 s-a dat în folosinţă şi linia de cale ferată între Teiuş şi Mediaş, în lungime de 62 de kilometri, apoi linia Mediaş - Sighişoara, de 39 kilometri, la 12 iulie 1872, şi Sighişoara - Braşov, de 129 kilometri, la 1 iunie 1873.
Odată cu deschiderea liniei Teiuş - Mediaş, la 6 mai 1872 a fost inaugurată şi gara din Blaj, construită de Societatea Căilor Ferate Ungare de Est.
În 1892, prin gara Teiuş au trecut şi memorandiştii care se îndreptau spre Viena pentru a-i prezenta împăratului Francisc Iosif I doleanţele românilor, dar şi doi ani mai târziu, în drum spre procesul care îi aştepta la Cluj. Atmosfera din gara Teiuş, din 6 mai 1894, a fost descrisă în volumul menţionat, de trimisul special al ziarului "Tribuna": "...în Teiuş ne-a aşteptat o surprindere şi mai mare. Numărul celor adunaţi nu-l pot fixa, dar nu voi exagera dacă voi spune că au fost până la două mii...Nu se poate spune însufleţirea care a cuprins pe acei vrednici oameni, când îl văzură în mijlocul lor pe vrednicului nostru president (Ioan Raţiu, cel care a afirmat că 'existenţa unui popor nu se discută, ea se afirmă!' - n.r.)".
Peronul gării devenise neîncăpător pentru miile de oameni de toate vârstele, îmbrăcaţi sărbătoreşte, cu ramuri verzi în mâini, mulţimea aşezându-se şi în spaţiul de dincolo de gară şi de-a lungul liniei ferate, ovaţionând la sosirea trenului.
Între 1905 şi 1908 s-au derulat lucrările de construcţie a gării din Teiuş în forma în care arată astăzi, fiind una dintre cele mai impunătoare clădiri de călători din România. Arhitect a fost Pfaff Ferenc, cel care a proiectat şi gările din Arad, Timişoara, Cluj, Carei, Satu Mare.
"Formula monumentală maximă, cu trei corpuri principale legate între ele prin două corpuri mai scunde, e amplificată prin adăugarea, dincolo de corpurile de capăt, a încă două aripi parter. Faţada are un tratament plastic care o individualizează: muchiile, ancadramentele şi linia parapetelor sunt evidenţiate cu cărămidă aparentă, desenând astfel un delicat 'arabesc', pe fondul de tencuială albă", este descrierea dintr-un volum avându-l ca autor pe Gido Csaba.
În această gară a poposit, în drum spre Sibiu, în octombrie 1916, şi Carol de Habsburg, cel care, după doar câteva săptămâni de la trecerea sa prin Teiuş, devenea împăratul Imperiului Austro-Ungar. În calitate de mareşal, acesta a trecut prin gara Teiuş, unde a fost întâmpinat cu onorurile cuvenite, în timpul unei inspecţii în unităţile pe care le avea în subordine pe frontul de Est.
În gara din Teiuş şi-a găsit sfârşitul cel care a rămas în istorie ca "stegarul Marii Uniri" sau "martirul Marii Uniri" din 1918 - Ioan Arion. De martiriul său aminteşte şi o placă memorială depusă în gară în urmă cu câţiva ani.
Ioan Arion a fost împuşcat în seara de 30 noiembrie 1918, în timp ce venea cu o delegaţie din satul său natal - Agriş, comuna Iara, din Cluj, pentru a participa la Marea Adunare Naţională. Ales de consătenii săi să poarte drapelul în drum spre Alba Iulia, Ioan Arion a murit cu tricolorul în mână, după ce a fost împuşcat, potrivit presei vremii, de maghiari, care au tras asupra trenului care tocmai pleca din gara Teiuş. El a fost nimerit de două gloanţe, murind din cauza rănilor până când trenul a ajuns în Alba Iulia.
A fost înmormântat în cimitirul din Alba Iulia în 2 decembrie, la ceremonialul funerar fiind prezente şi o serie de personalităţi. Cel rămas în posteritate ca "Fotograful Unirii", Samoilă Mârza, a realizat atunci o fotografie cu sicriul deschis al lui Arion. Preotul din Alba Iulia care a oficiat slujba religioasă s-a preocupat apoi de ridicarea unui monument funerar pentru acesta. Pe piatra funerară a acestuia este inscripţionat "Ioan Arion, din comuna Agriş - Iara, ucis mişeleşte de Garda Maghiară în Gara Teiuş în drumul spre Marea Adunare ţinută în Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Naţiunea recunoscătoare".
Gara Teiuş a fost în 11 septembrie 1944 supusă unui bombardament germano-ungar, ţinta fiind locomotivele şi cazanele cu păcură.
În anul 1966 a ajuns în gara din Teiuş şi Nicolae Ceauşescu.
Doi ani mai târziu, între Blaj şi Teiuş, în 7 octombrie 1968, a avut loc unul dintre cele mai grave accidente feroviare înregistrate în România, după ce două trenuri au intrat în coliziune. Au fost 22 de morţi şi 72 de răniţi. Printre victime au fost mulţi elevi care se duceau la liceu în Blaj, dar şi academicianul Emil Petrovici, care se întorcea la Cluj după ce participase la o şedinţă în Bucureşti.
În dimineaţa de 7 octombrie 1968, puţin după ora 6,00, s-au ciocnit două trenuri, personalul 3340, care circula pe ruta Teiuş - Blaj, plin cu navetişti, şi acceleratul 303, care se deplasa pe relaţia Bucureşti - Oradea. În perioada respectivă în zonă era o singură linie de cale ferată, iar rutele celor două trenuri se încrucişau, de obicei, în Crăciunel. În dimineaţa respectivă, din cauza unor lucrări, rutele trenurilor urmau să se încrucişeze în halta Bucerdea, o dispoziţie în acest sens fiind trimisă impiegaţilor de pe traseul amintit. Însă, impiegatul de mişcare din halta Bucerdea, care consumase alcool în timpul nopţii, a uitat că trebuie să reţină trenul personal pe linia bătută, până la trecerea acceleratului, şi i-a dat cale liberă spre Blaj. "După ce a trecut ultimul vagon al cursei 3340 prin faţa mea, mi-am da seama de greşeala făcută", a declarat, în timpul procesului desfăşurat în interiorul gării din Teiuş, impiegatul Teodor Petrişor, potrivit imaginilor înregistrate la vremea respectivă de către postul naţional de televiziune.
Procesul, filmat de televiziunea naţională, post care a difuzat în urmă cu câţiva ani imagini din acesta în cadrul unui documentar, a fost unul public şi s-a desfăşurat în sala de aşteptare a gării din Teiuş, în prezenţa a peste o mie de ceferişti aduşi din întreaga ţară, dar şi a altor câtorva sute de oameni, pasageri şi lucrători, care ascultau la megafoane în afară.
Potrivit celor declarate de impiegat, el a sunat imediat acarul, dar a fost prea târziu, deoarece trenul personal trecuse de cabina acestuia. A urmat o tragedie, cele mai multe dintre victime provenind din trenul personal, printre care şi rude între ele, de exemplu tată şi fiu sau fraţi. În timpul procesului, impiegatul a recunoscut că a consumat alcool înainte de a intra de serviciu. La rândul său, acarul Alexandru Cristea băuse şi el înainte de a merge la serviciu. Acesta participase la un botez, de unde a adus băutură, un amestec de vin şi rachiu, pe care i-a lăsat-o impiegatului. Teodor Petrişor a băut respectivul amestec pe durata întregii nopţi de 6 spre 7 octombrie, iar cu puţin timp înainte de a da indicaţiile greşite chiar aţipise. Impiegatul avea 34 de ani şi a fost condamnat la moarte, fiind închis în Zarca de la Aiud. Nicolae Ceauşescu i-a comutat ulterior pedeapsa, executând în final 18 ani de închisoare. Teodor Petrişor a decedat în urmă cu câţiva ani, având peste 80 de ani. Acarul Alexandru Cristea a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, fiind eliberat după 10 ani.
Impunătoarea gară de altădată, când prin Teiuş treceau mii de călători, mulţi schimbând aici trenul spre o altă magistrală, este acum mai mult pustie, fiind intervale orare în care nu este niciun pasager în zonă. Peroanele sunt măcinate de vreme şi departe de standardul european, iar pe liniile secundare stau vagoane aflate în conservare. AGERPRES/ (A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Funeralii Papa Francisc/ Sâmbătă - zi de doliu național; drapelul României - arborat în bernă
Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre în acest sens. 'Aprobăm o zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar &i
Vaslui: Pesticide peste limita admisă depistate la morcovi proveniți dintr-un lot importat din R.Moldova
Conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a anunțat, vineri, că în urma unor analize efectuate la morcovi proveniți dintr-un lot importat din Republica Molvova, s-a depistat prezența de pesticide peste limita admisă. Conform unui comunicat de presă transmis de reprezentanții instituției, prob
Bărbat urcat pe acoperișul sediului Înaltei Curți; Jandarmeria: Refuză să coboare și să coopereze cu forțele de ordine
Un bărbat s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, echipele de negociatori încercând să-l convingă să coboare. ''Î
Bihor: Șoferul autobuzului implicat în accidentul de pe DN 19 a murit; nouă pasageri transportați la spital
Șoferul autobuzului implicat în accidentul de pe drumul național DN 19 a murit, iar nouă pasageri au fost răniți, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
REPORTAJ/ Sute de vizitatori la Palatul Cotroceni; testarea tehnologiei STS folosită la alegeri și experiențele VR - între atracții
Sute de persoane au vizitat, vineri, Palatul Cotroceni cu ocazia evenimentului 'Porți deschise', unde Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a pregătit până duminică activități interactive pentru cei mari și pentru cei mici, principalele atracții fiind testarea tehnologiei folosite la alegeri, experiențele VR și modul de funcționare a serviciului d
Arad: O femeie a murit în accidentul de pe DN 79; traficul va fi blocat până la ora 20,00
Femeia implicată în accidentul produs vineri după-amiază în județul Arad a decedat, iar cei doi copii care se mai aflau în mașină sunt în stare critică la spital, circulația fiind blocată pe DN 79 până în jurul orei 20:00. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Arad au declarat, pentru AGERPRES, că femeia c
Timiș: Proiectul de dezvoltare turistică 'Adoptă un sat' va ajunge și în zona montană a județului
Zona rurală și montană din estul județului Timiș va fi promovată turistic prin proiectul antreprenorial ''Adoptă un sat'', sprijinit și de administrația județeană, obiectivul fiind de a aduce dezvoltare economică prin turismul local, cu tradițiile gastronomice și meșteșugărești ale locului, renumit și pentru atracții culturale și naturale unice.
Argeș: Helios, primul câine salvator montan din România, se retrage după 12 ani de activitate
Helios, primul câine salvator montan din România, se retrage după 12 ani de activitate în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș. Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean (CJ) Argeș, ceremonia de 'pensionare' s-a desfășurat vineri, la sediul Salvamont din municipiul Curtea de Argeș. E
Sâmbătă - manifestații în Piața Constituției și Piața Universității; jandarmii iau măsuri de ordine și siguranță publică
Jandarmeria Capitalei va lua sâmbătă măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță cu ocazia desfășurării a două proteste în Piața Constituției și Piața Universității. Potrivit Jandarmeriei Capitalei, în intervalul orar 10:00 - 19:00, în Piața Constituției, are loc o adunare publică inițiată de Organizația pentru Apărarea Drepturilo
Bihor: Autobuz implicat în accident pe DN 19; șoferul în stop cardio-respirator, mai multe persoane evaluate medical
Un autobuz a fost implicat într-un accident rutier produs, vineri, pe drumul național DN 19, în localitatea Biharia din județul Bihor, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române. Din primele cercetări a reieșit că șoferul unui autobuz cu pasageri a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un gar
ISUBIF: Incendiu la o casă și un garaj în Sectorul 3; pompierii intervin cu autospeciale și autocisterne de mare capacitate
Pompierii bucureșteni intervin, vineri, cu autospeciale de stingere cu apă și spumă și patru autocisterne de mare capacitate pentru stingerea unui incendiu produs la o casă și la un garaj pe Strada Cuibaru Ioan din Sectorul 3. 'Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari pe fum pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătraț
Bacău: Pietoni accidentați de o mașină proiectată în urma coliziunii cu un alt autoturism; un bărbat a murit
Un pieton a decedat, iar altul a fost rănit grav după ce au fost accidentați, vineri, de o mașină care a fost proiectată în ei, în urma coliziunii cu un alt autoturism, pe drumul național DN 2F, în localitatea Tisa Silvestri, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'O tânără în vârstă d
Daniel Băluță: Nicușor Dan blochează consolidarea Școlii 'Ienăchiță Văcărescu' și a sălii de sport a acesteia
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, susține că edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, blochează consolidarea clădirii Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' și a sălii de sport a acesteia, iar autoritatea locală riscă să piardă o finanțare de peste 30 de milioane de lei obținută prin PNRR pentru aceste investiții dacă nu va primi autorizația de construi
Nicușor Dan: 25 de studii, bază a PUG al Capitalei, postate spre cercetare pe site-ul Primăriei Capitalei
Planul Urbanistic General (PUG) al Capitalei, ale cărui studii se află începând de vineri postate spre cercetare pe site-ul Primărei Municipiului București, va fi finalizat până la sfârșitul anului, după care va intra într-un circuit de avizare extern la alte instituții, a anunțat primarul general Nicușor Dan.
Programul liniilor 1, 10, 55, 86, 90, 104,311 și 640, prelungit pentru meciul Dinamo-CFR Cluj
Liniile 1, 10, 55, 86, 90, 104, 311 și 640 vor avea un program de circulație prelungit luni seara, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal Dinamo București - CFR Cluj, programat de la ora 21:00 pe 'Arena Națională', iar parcul liniilor de noapte N1 și N10 va fi suplimentat între orele 23:00 - 23:40, autobuzele circulân