Funeralii Papa Francisc/ Sâmbătă - zi de doliu național; drapelul României - arborat în bernă
Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc.
Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre în acest sens.
'Aprobăm o zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală și căldura arătată permanent românilor. Ca orice creștin am simțit că prezența sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate', a precizat premierul, la începutul ședinței de Guvern.
Prin urmare, sâmbătă, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.
Drapelul României în bernă se mai arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României; la punctele pentru trecerea frontierei, precum și în aeroporturi, porturi, gări și autogări; ca pavilion pe navele de orice fel și pe alte ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.
Posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură urmează să își adapteze programul în mod corespunzător.
Funeraliile Papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, vor avea loc sâmbătă dimineața, în Piața Sfântul Petru de la Vatican. Acesta va fi înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Plan Roșu de intervenție activat în Mediaș, în urma unui accident rutier
Un mijloc de transport în comun și mai multe mașini au fost implicate joi, în Mediaș, într-un accident rutier, în urma căruia a fost activat Planul Roșu de intervenție, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. 'Plan Roșu de intervenție activat în județul Sibiu în municipiul Mediaș în urma pr
MApN: Fragmentele din drona căzută în apropierea localității tulcene Grindu nu prezintă risc pirotehnic
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că fragmentele din drona prăbușită în noaptea de miercuri spre joi în apropierea localității Grindu din județul Tulcea nu prezintă risc pirotehnic, iar z
Vaslui: Femeie internată după ce a avut un comportament agresiv și a amenințat trecătorii într-un parc din Bârlad
O femeie în vârstă de 40 de ani a fost internată în spital după ce a avut un comportament agresiv și a amenințat trecătorii dintr-un parc din municipiul Bârlad, având asupra sa un cuțit. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui, incidentul a avut loc miercuri seara, când un echipaj de janda
VIDEO Caraș-Severin: Un elicopter intervine cu apă pentru stingerea incendiului de fond forestier Herculane-Domogled
Un elicopter echipat pentru stingerea focului continuă, joi, misiunea de localizare și lichidare a incendiului care se manifestă la nivelul litierei și a fondului forestier în zona Băile Herculane - Domogled, suprafața afectată fiind estimată la aproximativ 31 de hectare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. <ifr
Bihor: Pompierii români și ungari pregătesc un plan comun de intervenție în situații de urgență, cu fonduri europene
Pompieri români și ungari au lucrat timp de trei zile, la Oradea, la elaborarea unui plan comun de pregătire și a unor programe de instruire pentru intervențiile în situații de urgență în zona transfrontalieră, în cadrul proiectului TERES finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria, cu termen de finalizare decembrie 2027, a informat jo
Cod portocaliu de caniculă în 27 de județe, vineri; temperaturile ating 40 de grade
Mai mult de jumătate de țară se va afla, vineri, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic, temperaturile urmând să atingă 40 de grade, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Astfel, în intervalul 21 august, ora 10:00 - 22 august, ora 10:00, în 27 de județe din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia,
ANM a extins la 11 numărul județelor care se vor afla joi sub Cod portocaliu de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie a extins la 11, de la 8 anterior, numărul județelor care se vor afla, în următoarele 24 de ore, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă. Potrivit actualizărilor publicate joi, până vineri dimineața la ora 10:00, în Banat, Crișana, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și al Transilvaniei vor
Arad: Cursa aeriană sezonieră de Antalya a fost relocată temporar la Timișoara
Singura cursă pe care o mai are Aeroportul Arad, cea sezonieră turistică ce face legătura cu Antalya, a fost relocată temporar pe Aeroportul Timișoara, cel puțin până în luna septembrie, operatorul invocând condiții mai bune în orașul vecin pentru operare în zilele cu temperaturi extreme. Directorul operațional al aeroport
UPDATE Caraș-Severin: Un adolescent de 16 ani a decedat în urma accidentului de pe DN 6
Un adolescent de 16 ani a decedat, iar alte două persoane au fost rănite în urma accidentului care a avut loc joi dimineața pe DN 6, în afara localității Jupa din județul Caraș-Severin. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, din județul Hunedoara, care conducea
Tulcea: Prefectul recomandă persoanelor care aud drone zburând să rămână în locuri sigure
Prefectul județului Tulcea le recomandă persoanelor care văd drone zburând deasupra localităților sau le aud prăbușindu-se în apropiere să sune la 112, să rămână în locuri sigure și să nu se apropie de zona impactului, sfaturile venind în contextul în care un nou aparat aerian fără pilot a căzut în noaptea de miercuri spre joi î
MApN: Dronă căzută la aproximativ 4 kilometri nord-est de localitatea Grindu din judeţul Tulcea
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, joi, că o dronă a căzut la aproximativ 4 kilometri nord-est de localitatea Grindu, judeţul Tulcea, într-o zonă nepopulată. Potrivit uni comunicat al MApN, în noaptea de miercuri spre joi, sistemul de supraveghere radar a detectat, la ora 2:23, un grup de ţinte aeriene în proximitatea frontierei cu Ucraina,
Ședință CGMB: Regulamente pentru repartizarea locuințelor sociale și pentru igienizarea Centrului Istoric, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință joi și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează modul de repartizare a locuințelor sociale, a locuințelor convenabile și a celor de necesitate, precum și regulamentul pentru igienizarea Centrului istoric. * Regulamentul privind repartizarea locuințelor sociale int
Maramureș: Urs semnalat pe teritoriul satului Lăschia: mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației
Prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 a fost semnalată prezența unui urs pe raza unității administrativ-teritoriale Copalnic Mănăștur, în localitatea Lăschia, a informat, miercuri seara, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă. 'Au fost anunțate autoritățile administrației publice locale, respect
Maramureș: Final de mandat pentru diplomatul Grațian-Florin Pârvu, șeful Consulatului României din Slatina, Ucraina
Șeful Consulatului României la Slatina, Ucraina, Grațian-Florin Pârvu, și-a încheiat mandatul și urmează să revină în țară, a informat, miercuri seara, reprezentanța consulară. 'Astăzi a marcat un moment important în activitatea misiunii noastre: încheierea mandatului domnului consul Grațian-Florin P&aci
Botoșani: Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat o creșă construită prin programul 'Sfânta Ana', în Bucecea
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat, miercuri după-amiază, prima creșă din orașul Bucecea și cea de-a treia din județul Botoșani construită prin programul guvernamental 'Sfânta Ana'. Investiția a costat 13,4 milioane de lei, din care 9,9 milioane de lei reprezintă contribuție com









