logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

MESERII UITATE Vrânceanul Pavel Lupaşc, printre puţinii meşteri care mai fac fluiere şi buciume

Image

Pavel Lupaşc din satul Nereju, judeţul Vrancea, se numără printre puţinii meşteri din România care mai fac fluiere, buciume şi măşti populare, meserie pe care a învăţat-o în copilărie şi pe care acum se străduie să o transmită şi copiilor de astăzi.

El a fost prezent la Târgul Creatorilor Populari care a avut loc în Muzeul în aer liber din pădurea Dumbrava Sibiului, la mijlocul lunii august, fiind recomandat de muzeografii sibieni ca unul dintre cei mai autentici meşteri populari români.

Pavel Lupaşc a început să facă măşti populare în copilărie şi acum îi învaţă pe copiii care vin la Centrul Cultural din Vrancea sculptură, dogărie, cum se fac instrumente muzicale şi obiecte de cult, masca fiind considerată un obiect de cult.

"Măştile le făceam de când eram copil. Mă duceam cu plugul, la sărbătorile de iarnă. Prima dată am făcut din alea din piele, era mai uşor. (...) Pe urmă am făcut şi din astea de lemn. Am plecat la şcoală, am plecat la muncă o perioadă de timp după care m-am întors înapoi în sat prin 1985 şi m-am căsătorit cu Tudoriţa, soţia mea, socrul meu fiind un meşter care lucra fluiere, dogărie, linguri, troiţe, tot felul de obiecte de uz casnic care se foloseau în gospodăria ţărănească. Mi-a plăcut şi am început să îl ajut pe el la făcut de fluiere în timpul meu liber. Am fost cu el la Muzeul Satului la Bucureşti, unde l-am ajutat de adus nişte obiecte acolo, la galerie. Şi acolo am văzut că aveau măşti la vânzare, făcute de un meşter din Moldova, Albu Ioan. Şi am zis că şi eu pot să fac măşti. Am venit acasă şi am început să fac măşti. A doua tură când s-a dus socrul meu cu marfă, am dus şi măştile mele şi le-a plăcut foarte mult la muzeografe. (...) După două-trei săptămâni am primit banii acasă, pe urmă am făcut altele. Şi pe urmă au început să mă cheme la târg, la Muzeul Satului", a relatat, pentru AGERPRES, Pavel Lupaşc.

Meşterul din Nereju este acum o prezenţă constantă la târgurile şi expoziţiile de artă populară din ţară. Este câştigător a mai multor premii întâi la concursurile dedicate meşterilor populari, atât individual, cât şi cu copiii cărora le transmite mai departe tradiţia.

Cel mai greu lucru pentru Pavel Lupaşc a fost să deprindă taina unui fluier bun, în condiţiile în care el nu ştie să cânte la acest instrument.

"Fluierele le fac eu de la cap la coadă. Am învăţat de la socrul meu. Acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am învăţat în viaţa mea, (...) e greu să-i pui dopul şi vrana, acolo e cel mai greu să-i dai vântul, să-i dai sunetul, tonul, claritate. Eu neştiind să cânt la fluier, am reuşit să fac fluiere şi cavale, ocarine. Reuşesc să le fac chiar foarte bune. (...) Sunt singurul care mai fac buciume prin zonă, pe acolo. Fluiere suntem câţiva în ţară care mai facem, nu sunt zece, cinci care mai facem fluiere bune", a povestit Pavel Lupaşc.

 

Sursa foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

Ca să faci un bucium, e nevoie de un singur lemn potrivit, care creşte de regulă pe marginea unui pârâu şi care trebuie să fie şi drept şi strâmb.

"Să ştiţi că e greu să îţi procuri lemnul, să îl pui la uscat (...). Şi lemnul, te duci prin pădure, umbli o zi întreagă să găseşti un lemn din acesta de bucium. El creşte aşa din marginea unui pârâu, pe o coastă aşa iese din pământ aşa, culcat şi după aceea pleacă vârful în sus, după lumină. Şi trebuie să fie şi strâmb şi drept, ca să spun aşa. Buciumul este dintr-o singură bucată", a spus Pavel Lupaşc.

În Nereju doi meşteri se mai pricep să facă măşti tradiţionale româneşti. Unul din ei este Pavel Lupaşc.

"Măştile s-au folosit înainte, demult, prin anii 1950, înainte şi după război, s-au folosit la priveghi. Când murea un om bătrân, de moarte naturală, oamenii care erau în comunitate veneau cu măştile astea pe cap, la mort acasă şi îl boceau. Cam ce a făcut el în tot cursul vieţii. (...) păcatele erau spuse de cei cu care a trăit împreună şi le ştiau. În spatele măştii se putea ascunde orice faţă. (...) În ziua de astăzi, măştile se folosesc la sărbătorile de iarnă, la moartea anului vechi şi venirea anului nou. Deci, în ultima zi a anului care pleacă, în sat se adună mai multe canarale, aşa le spunem noi, fiecare sat are canaraua lui, şi merg în capătul satului, undeva pe luncă. Se merge toată noaptea prin sat, cu tobe, cu buciume, cu mare gălăgie şi când vine dimineaţa se ajunge în capătul celălalt al satului după ce au alungat toate spiritele rele, tot duhul rău care s-a strâns în timpul anului în sat. Am rămas cam singurul (meşter care face măşti n.r.) în sat. A mai fost cineva, dar a cam îmbătrânit", a explicat Pavel Lupaşc.

Afectat de pandemia care i-a scăzut veniturile obţinute din vânzarea obiectelor pe care le face, meşterul Pavel Lupaşc se bucură totuşi că poate transmite mai departe copiilor tainele meşteşugului său.

"Sperăm să treacă pandemia asta, starea asta de criză. Ne-a afectat foarte tare, ne-a lăsat fără niciun venit. Eu am avut noroc că sunt angajat şi la Centrul Cultural Vrancea şi eu şi soţia, de am avut un venit sigur, dar a fost foarte greu (...) La Centrul Cultural Vrancea sunt angajat ca meşter să lucrez cu copiii în atelier, am clase de sculptură, dogărie, instrumente, obiecte de cult, masca este tot un obiect de cult. Am fetiţa căsătorită, cu doi copii, ştie să lucreze, dar nu a practicat pentru că a făcut facultate. Acum sper să învăţ nepotul. Am un nepot care toată ziua şade cu mine în atelier, are şapte ani, vreau să-l învăţ, să ştie şi meşteşugul acesta, chiar dacă o învăţa alte şcoli", a mai povestit Pavel Lupaşc. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 14-03-2025 10:12

FOTO/VIDEO Sălaj: Proiect multianual al Ambulanței pentru Monumente pentru restaurarea castelului Bethlen din Dragu

Ambulanța pentru Monumente Sălaj își propune să restaureze ansamblul castelului Bethlen, din localitatea Dragu, monument istoric edificat la începutul secolului XIX, printr-un program multianual ce va debuta în vara acestui an.  

Cultura - Media 14-03-2025 10:00

MARTIE LA FEMININ/ Vrancea: Valentina, conservatoarea care și-a dedicat întreaga carieră Muzeului Memorial ''Alexandru Vlahuță''

În inima Vrancei, la Dragosloveni, Muzeul Memorial ''Alexandru Vlahuță'' păstrează spiritul literar al marelui scriitor datorită devotamentului unei femei care și-a transformat meseria în misiune. Timp de aproape patru decenii, conservatoarea Valentina Porumb a vegheat acest loc cu pasiune și determinare, transform&

Cultura - Media 14-03-2025 09:44

Intotero: Patrimoniul cultural al județului Mureș, o prioritate națională și internațională

Conservarea și promovarea numeroaselor monumente istorice din județul Mureș trebuie să fie o prioritate pentru autoritățile locale și centrale, afirmă ministrul Culturii, Natalia Intotero.

Cultura - Media 14-03-2025 05:05

Vineri - ceremonie de decernare a Premiului 'Romulus Rusan'

Ceremonia de decernare a Premiului 'Romulus Rusan' va avea loc vineri, în sala de conferințe a reprezentanței Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din București. Gazetarul Petre Mihai Băcanu, regizorul și scenaristul Stere Gulea și ziarista Sabina Fati se numără printre finaliștii Premiului 'Romulus Rusan

Cultura - Media 13-03-2025 17:44

Proconsul a lansat balada 'De-aș avea'

Trupa Proconsul a lansat o nouă baladă de dragoste, 'De-aș avea'. 'Este cadoul nostru pentru luna martie făcut în primul rând partenerelor noastre de viață, dar și tuturor femeilor din România și nu numai', informează un comunicat Roton transmis, joi, AGERPRES.

Cultura - Media 13-03-2025 17:35

Festivalul Anonimul a anunțat deschiderea Call-ului pentru competițiile de scurtmetraj

Festivalul Internațional de Film 'Anonimul' anunță deschiderea call-ului pentru competițiile de scurtmetraj 2025, au anunțat organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. 'În ultimii ani, peisajul scurtmetrajelor românești s-a schimbat semnificativ: mai multe filme, moduri de producție variate, teme, genuri și stiluri m

Cultura - Media 13-03-2025 13:19

Gorj: Proiect inedit la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale - arhivă digitală de fotografii vechi

Un proiect inedit, care presupune colecționarea digitală de fotografii vechi, va fi pus în practică la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, a declarat, joi, directorul instituției, Ionuț Viorel Bordeiași. El a afirmat că fiecare fotografie veche va conține și o scurtă descriere a personajelor sau a locuri

Cultura - Media 13-03-2025 10:03

Damian Drăghici aduce 'Meditații Lăutărești' la Sala Palatului, pe 29 martie

Damian Drăghici, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ai României, revine pe scena Sălii Palatului, pe 29 martie, cu 'Meditații Lăutărești', un concert care îmbină elemente de folclor, jazz și world music într-o experiență sonoră memorabilă, informează un comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES. Evenim

Cultura - Media 13-03-2025 05:15

Expoziția ''Agorafobia'' a artistului Ion Anghel - vernisată la Muzeul Țăranului Român

Expoziția ''Agorafobia'' a artistului Ion Anghel va fi vernisată joi, de la ora 17:00, la Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, recentul ciclu de lucrări denumit Agorafobia s-a născut ca reacție la îngrijorările venite din partea atitudinii unui segment social, care

Cultura - Media 12-03-2025 22:45

Un fragment de cămașă de deținut - printre piesele unei expoziții dedicate centenarului Constantin Chiriță

Un fragment de cămașă de deținut, un exponat mai puțin spectaculos, din expoziția '100 de ani de la nașterea lui Constantin Chiriță. 70 de ani de la scrierea primului volum Cireșarii', deschisă, miercuri seara, la Biblioteca Națională a României, stă mărturie despre geneza romanului îndrăgit de generații întregi de adolescenți.

Cultura - Media 12-03-2025 16:40

Hunedoara: Amplă acțiune de prevenire a braconajului arheologic în cetățile dacice din Munții Orăștiei

O amplă acțiune de prevenire a braconajului arheologic a avut loc miercuri la cetatea dacică de la Costești, din Munții Orăștiei, echipe mixte, formate din jandarmi și polițiști, organizând filtre în zona cetăților dacice, precum și misiuni de patrulare. În cadrul acțiunii, perimetrul celor cinci cetăți dacice din Munții Orăștiei a fost survo

Cultura - Media 12-03-2025 12:35

CNA propune un 'Ghid privind combaterea conținutului ilegal' în online

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) anunță elaborarea unui 'Ghid privind combaterea conținutului ilegal', dedicat educației media și prevenirii dezinformării și a conținutului dăunător din mediul online pentru minori, instrumentul urmând a fi promovat în școlile și universitățile din România. 'Educația med

Cultura - Media 12-03-2025 12:18

Gorj: Dublu eveniment cultural la Târgu Jiu, la 68 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuși

Un dublu eveniment cultural va fi organizat, la Târgu Jiu, la împlinirea a 68 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuși, fiind vorba de două expoziții care vor avea loc duminică, 16 martie, au transmis organizatorii, miercuri, într-un comunicat de presă. Astfel, de la ora 12:00, la Muzeul Județean 'Alexa

Cultura - Media 12-03-2025 11:53

Președintele Academiei: Solomon Marcus visa să vadă o lume cu oameni educați și culți, pentru România și umanitate

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a omagiat, miercuri, personalitatea academicianului Solomon Marcus, afirmând că acesta visa să vadă o lume cu oameni educați și culți, cu preocupare pentru școală, pentru sănătatea fizică și spirituală, pentru om și omenie, pentru România și pentru umanitate. În cuvân

Cultura - Media 12-03-2025 08:35

Atelier de vopsire cu coloranți naturali după rețete documentate istoric - sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie

Un atelier de vopsire cu coloranți naturali după rețete documentate istoric va fi organizat, sâmbătă, în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR). 'Curioși și dornici să descoperiți coloranții naturali? Special pentru voi, am pregătit un atelier de vopsire a lânii, urmând