Pavel Lupaşc din satul Nereju, judeţul Vrancea, se numără printre puţinii meşteri din România care mai fac fluiere, buciume şi măşti populare, meserie pe care a învăţat-o în copilărie şi pe care acum se străduie să o transmită şi copiilor de astăzi.

El a fost prezent la Târgul Creatorilor Populari care a avut loc în Muzeul în aer liber din pădurea Dumbrava Sibiului, la mijlocul lunii august, fiind recomandat de muzeografii sibieni ca unul dintre cei mai autentici meşteri populari români.

Pavel Lupaşc a început să facă măşti populare în copilărie şi acum îi învaţă pe copiii care vin la Centrul Cultural din Vrancea sculptură, dogărie, cum se fac instrumente muzicale şi obiecte de cult, masca fiind considerată un obiect de cult.

"Măştile le făceam de când eram copil. Mă duceam cu plugul, la sărbătorile de iarnă. Prima dată am făcut din alea din piele, era mai uşor. (...) Pe urmă am făcut şi din astea de lemn. Am plecat la şcoală, am plecat la muncă o perioadă de timp după care m-am întors înapoi în sat prin 1985 şi m-am căsătorit cu Tudoriţa, soţia mea, socrul meu fiind un meşter care lucra fluiere, dogărie, linguri, troiţe, tot felul de obiecte de uz casnic care se foloseau în gospodăria ţărănească. Mi-a plăcut şi am început să îl ajut pe el la făcut de fluiere în timpul meu liber. Am fost cu el la Muzeul Satului la Bucureşti, unde l-am ajutat de adus nişte obiecte acolo, la galerie. Şi acolo am văzut că aveau măşti la vânzare, făcute de un meşter din Moldova, Albu Ioan. Şi am zis că şi eu pot să fac măşti. Am venit acasă şi am început să fac măşti. A doua tură când s-a dus socrul meu cu marfă, am dus şi măştile mele şi le-a plăcut foarte mult la muzeografe. (...) După două-trei săptămâni am primit banii acasă, pe urmă am făcut altele. Şi pe urmă au început să mă cheme la târg, la Muzeul Satului", a relatat, pentru AGERPRES, Pavel Lupaşc.

Meşterul din Nereju este acum o prezenţă constantă la târgurile şi expoziţiile de artă populară din ţară. Este câştigător a mai multor premii întâi la concursurile dedicate meşterilor populari, atât individual, cât şi cu copiii cărora le transmite mai departe tradiţia.

Cel mai greu lucru pentru Pavel Lupaşc a fost să deprindă taina unui fluier bun, în condiţiile în care el nu ştie să cânte la acest instrument.

"Fluierele le fac eu de la cap la coadă. Am învăţat de la socrul meu. Acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am învăţat în viaţa mea, (...) e greu să-i pui dopul şi vrana, acolo e cel mai greu să-i dai vântul, să-i dai sunetul, tonul, claritate. Eu neştiind să cânt la fluier, am reuşit să fac fluiere şi cavale, ocarine. Reuşesc să le fac chiar foarte bune. (...) Sunt singurul care mai fac buciume prin zonă, pe acolo. Fluiere suntem câţiva în ţară care mai facem, nu sunt zece, cinci care mai facem fluiere bune", a povestit Pavel Lupaşc.

Sursa foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

Ca să faci un bucium, e nevoie de un singur lemn potrivit, care creşte de regulă pe marginea unui pârâu şi care trebuie să fie şi drept şi strâmb.

"Să ştiţi că e greu să îţi procuri lemnul, să îl pui la uscat (...). Şi lemnul, te duci prin pădure, umbli o zi întreagă să găseşti un lemn din acesta de bucium. El creşte aşa din marginea unui pârâu, pe o coastă aşa iese din pământ aşa, culcat şi după aceea pleacă vârful în sus, după lumină. Şi trebuie să fie şi strâmb şi drept, ca să spun aşa. Buciumul este dintr-o singură bucată", a spus Pavel Lupaşc.

În Nereju doi meşteri se mai pricep să facă măşti tradiţionale româneşti. Unul din ei este Pavel Lupaşc.

"Măştile s-au folosit înainte, demult, prin anii 1950, înainte şi după război, s-au folosit la priveghi. Când murea un om bătrân, de moarte naturală, oamenii care erau în comunitate veneau cu măştile astea pe cap, la mort acasă şi îl boceau. Cam ce a făcut el în tot cursul vieţii. (...) păcatele erau spuse de cei cu care a trăit împreună şi le ştiau. În spatele măştii se putea ascunde orice faţă. (...) În ziua de astăzi, măştile se folosesc la sărbătorile de iarnă, la moartea anului vechi şi venirea anului nou. Deci, în ultima zi a anului care pleacă, în sat se adună mai multe canarale, aşa le spunem noi, fiecare sat are canaraua lui, şi merg în capătul satului, undeva pe luncă. Se merge toată noaptea prin sat, cu tobe, cu buciume, cu mare gălăgie şi când vine dimineaţa se ajunge în capătul celălalt al satului după ce au alungat toate spiritele rele, tot duhul rău care s-a strâns în timpul anului în sat. Am rămas cam singurul (meşter care face măşti n.r.) în sat. A mai fost cineva, dar a cam îmbătrânit", a explicat Pavel Lupaşc.

Afectat de pandemia care i-a scăzut veniturile obţinute din vânzarea obiectelor pe care le face, meşterul Pavel Lupaşc se bucură totuşi că poate transmite mai departe copiilor tainele meşteşugului său.

"Sperăm să treacă pandemia asta, starea asta de criză. Ne-a afectat foarte tare, ne-a lăsat fără niciun venit. Eu am avut noroc că sunt angajat şi la Centrul Cultural Vrancea şi eu şi soţia, de am avut un venit sigur, dar a fost foarte greu (...) La Centrul Cultural Vrancea sunt angajat ca meşter să lucrez cu copiii în atelier, am clase de sculptură, dogărie, instrumente, obiecte de cult, masca este tot un obiect de cult. Am fetiţa căsătorită, cu doi copii, ştie să lucreze, dar nu a practicat pentru că a făcut facultate. Acum sper să învăţ nepotul. Am un nepot care toată ziua şade cu mine în atelier, are şapte ani, vreau să-l învăţ, să ştie şi meşteşugul acesta, chiar dacă o învăţa alte şcoli", a mai povestit Pavel Lupaşc. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)