Tulcea: Producţia de miere, afectată de condiţiile meteorologice
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/9683983.jpg)
Producătorii de miere din zona comunei tulcene Luncaviţa susţin că producţia din acest an le-a fost afectată de condiţiile meteorologice nefavorabile, menţionând că este unul dintre cei mai slabi ani din acest punct de vedere, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Luncaviţa, Ştefan Ilie.
"Este un an foarte slab la toate sezoanele în care apicultorii sunt implicaţii. Salcâmul a fost foarte slab, rapiţa la fel, iar teiul nu a înflorit aşa cum o face în fiecare an. Stuparii bătrâni spun că în cinci ani există şi unul foarte prost, iar noi anul ăsta prin care trecem e cel mai rău", a afirmat primarul comunei Luncaviţa.
El a mai spus că, dacă anul trecut, autoritatea comunală a primit solicitări pentru instalarea în zonă a sute de stupine, anul acesta numărul lor a fost de până într-o sută.
"Unii stupari spun că teiul va mai înflori încă o săptămână, dar sunt nemulţumiţi şi solicită despăgubiri. Recolta este slabă, dar chiar şi aşa o sărbătorim", a menţionat Ilie.
Toţi apicultorii care au participat, duminică, la Sărbătoarea teilor au susţinut că anul acesta producţia este slabă.
"Anul acesta a fost unul foarte slab. Din cauza ploii, a căldurii, toate s-au stricat. Vindem mierea însă la acelaşi preţ. Ştiu că noi pierdem, dar lumea e săracă", a afirmat Genoveva Gentimir, apicultor din comuna Luncaviţa.
Sărbătoarea teilor, organizată duminică de Primăria comunei Luncaviţa, a reunit atât apicultori, cât şi meşteşugari populari, iar publicul prezent i-a putut aplauda pe artiştii din zonă, dar şi pe membrii trupei Iris şi pe Alexandra Ungureanu.
"Eu consum în general foarte multă miere. Îmi place foarte mult. Fiind Sărbătoarea teilor, mă aşteptam să fie miere de tei şi este din belşug. E un pic cam lichefiată din cauza căldurii, dar tot m-am bucurat de aroma ei, iar fagurele e desertul meu preferat", a declarat presei Alexandra Ungureanu.
Sărbătoarea teilor din satul Luncaviţa a fost interzisă în anii 1970, dar a fost reluată în 2001. Imnul evenimentului este "Geamparaua Teilor" compus de Traian Spiru, cunoscut ca autor al melodiei "La Chilia-n port". AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Piedone (ANPC): Am dispus sancționarea comisarului șef adjunct de la Mureș și mutarea în alt județ
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a anunțat luni că a dispus sancționarea doamnei comisar șef adjunct de la Mureș și mutarea acesteia în alt județ, după cazul de toxiinfecție alimentară de la restaurantul din Reghin. 'Dacă încep un lucru îl duc la capăt. Nu mă interesează intervenții, oric
Ștefan Bâlici (Ordinul Arhitecților) pledează pentru utilizarea soluțiilor bazate pe natură, inclusiv a pădurilor urbane
Președintele Ordinului Arhitecților din România (OAR), Ștefan Bâlici, a pledat, luni, pentru utilizarea soluțiilor bazate pe natură în proiectare și în planificare urbană, în contextul schimbărilor climatice. În acest sens, el a explicat utilitatea pădurilor urbane, pentru a combate efectul de 'insula de
Marți - concurs în pasajul pietonal de la Piața Universității dedicat prevenirii fraudelor online
Poliția Română, împreună cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor (ARB), va organiza, marți, în pasajul pietonal subteran de la Piața Universității, un concurs dedicat prevenirii fraudelor online. Concursul are loc în intervalul orar 9:00 - 18:00, iar participanții își vor putea testa
Mureș: Mesaje Ro-Alert după dispariția a doi copii de la Casa de Tip Familial din Miercurea Nirajului
Doi frați în vârstă de 11 și 13 ani, Narcisa și Levente Virag, instituționalizați la Casa de Tip Familial din Miercurea Nirajului au dispărut, luni, în drum spre școală, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, fiind emise mesaje Ro-Alert. 'La data de 10 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției orașului Miercurea Nirajului
ISU Mureș: Incendiile de vegetație au crescut cu aproape 90% în 2024
Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș a înregistrat, pe parcursul anului trecut, 3.126 de situații de urgență, mai multe cu 22,3% față de anul precedent, dintre care 283 de incendii de vegetație, cu o creștere de 89,93% față de anul anterior. 'ISU Mureș a înregistrat o creștere semnificativă a solicitărilor
Demisie Iohannis/Nicușor Dan: Klaus Iohannis a plecat; nemulțumirile oamenilor față de clasa politică rămân
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, apreciază că nemulțumirile cetățenilor față de clasa politică se mențin, în ciuda demisiei lui Klaus Iohannis. 'Klaus Iohannis a plecat. Nemulțumirile oamenilor față de clasa politică rămân. Să construim împreună o speranță pentru viitorul societății', a scris edilul general, luni, pe Facebook.
Sibiu: Risc redus și moderat de avalanșe în munții din țară
Sibiu, 10 feb /Agerpres/ - Meteorologii de la Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Sibiu anunță, luni, că este risc redus și moderat de producere de avalanșe în munții din țară, fiind vorba de risc de gradul unu și doi pe o scară de la unu la cinci, potrivit Buletinului nivometeorologic transmis AGERPRES. Cel mai mare strat de zăpadă măsurat luni,
Della Rocca (ARF): NATO se confruntă cu cel mai periculos și cel mai imprevizibil mediu de securitate
NATO se confruntă cu 'cel mai periculos și cel mai imprevizibil mediu de securitate' de decenii, a afirmat, luni, reprezentantul Forței de Reacție Aliată (ARF), colonelul Raffaele Della Rocca. Acesta a participat, alături de reprezentantul Comandamentului Forțelor Întrunite (CFI-MApN), colonelul Bogdan Tudorache, la conferința de presă de prezent
Suceava: Trei răniți în urma coliziunii dintre două autoturisme; una dintre mașini s-a răsturnat
Trei persoane, dintre care un minor, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, luni, în zona localității Bosanci, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Sursa foto: ISU Suceava
Mureș: Planul Roșu, elaborat în 2010, activat prima oară în județ după toxiinfecțiile de la Balului Însuraților
Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș, general de brigadă Călin Handrea, susține că Planul Roșu de intervenție, elaborat în anul 2010, a fost activat pentru prima oară sâmbăta trecută, în cazul evenimentului de la Balului Însuraților din Reghin, când aproape 40 de persoane au necesitat i
Protest în Piața Victoriei/ Jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au forțat gardurile
Jandarmii care asigură ordinea la protestul neautorizat din Piața Victoriei au folosit luni gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au forțat dispozitivul de ordine publică și au arunca
Jandarmeria face apel la protestatarii din Piața Victoriei să se dezică de comportamente ilegale
Jandarmeria Capitalei face apel la persoanele prezente la protestul din Piața Victoriei să se dezică de orice comportament ilegal și să indice jandarmilor orice persoană care instigă la violență și l
Protest în Piața Victoriei; unii protestatari au forțat dispozitivul de panouri metalice montat de jandarmi
Câteva sute de persoane s-au adunat, luni, în Piața Victoriei, pentru a protesta împotriva creșterii prețurilor de către marile magazine alimentare. Unii protestatari au forțat dispozitivul de panouri metalice montat de jandarmi și au blocat carosabilul.
Sibiu: Zboruri spre Larnaca (Cipru) de pe Aeroportul Internațional, începând din iunie
Pasagerii vor putea zbura de pe Aeroportul Internațional din Sibiu către o nouă destinație, Larnaca (Cipru), începând cu 14 iunie, au anunțat, luni, reprezentanții aeroportului, printr-un comunicat de presă. 'Începând cu 14 iunie 2025, pasagerii noștri vor avea posibilitatea de a călători către Cipru -Larnaca, o destinație renumită
Daniel Băluță îi cere lui Nicușor Dan să semneze avizul de circulație pentru lucrările la Planșeul Unirii
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, i-a cerut edilului general al Capitalei, Nicușor Dan, să semneze avizul pentru Comisia Tehnică de Circulație necesar pentru demararea lucrărilor de consolidare și refacere a Planșeului Unirii. 'A trecut mai mult de un an de zile de la semnarea contractului de execuție a lucrărilor de refacere din temel