Neamţ: Primăria Piatra-Neamţ distribuie apă locuitorilor din cartierele afectate de inundaţii
Primăria Piatra-Neamţ a început să distribuie apă potabilă către locuitorii cartierelor Văleni şi Cindia, afectaţi de inundaţiile produse în noaptea de miercuri spre joi, a declarat, pentru AGERPRES, edilul municipiului, Dragoş Chitic.
Infrastructura către aceste cartiere este distrusă, iar maşinile nu mai pot trece, municipalitatea ajutând astfel oamenii din zonă.
Sursa foto: ISU Neamţ
''Nu ne oprim până nu eliminăm orice pericol pentru oameni. Am început să distribuim apă în Cindia şi Văleni de la Primărie. Săptămâna aceasta nu există weekend pentru nimeni de la Primărie şi societăţile Consiliului Local cu atribuţiuni în rezolvarea problemelor cauzate de inundaţii'', a spus Dragoş Chitic.
În urma inundaţiilor din noaptea de miercuri spre joi, 15 persoane - între care 3 copii - au fost evacuate după ce viiturile au intrat în locuinţe. Nouă dintre acestea au solicitat şi au fost cazate la centrul din cartierul Speranţa.
Sursa foto: ISU Neamţ
La Primăria Piatra-Neamţ a fost constituită o echipă în cadrul Biroului pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă care a început evaluarea şi centralizarea pagubelor, inclusiv pentru persoanele fizice, pentru a le sprijini în obţinerea de ajutoare financiare.
Municipiul Piatra-Neamţ s-a aflat, miercuri seara, sub avertizare cod roşu de fenomene meteorologice periculoase. AGERPRES / (A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Neamţ: Inundaţii în municipiul Piatra-Neamţ după avertizarea de Cod roşu; 15 persoane evacuate
IGSU: 21 de localităţi din 15 judeţe, afectate în ultimele 24 de ore de fenomenele meteorologice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Hunedoara: Fetiță de 12 ani, la spital, după ce s-a aruncat de pe o clădire din Lupeni
O fată de 12 ani, din Lupeni, a suferit grave traumatisme după ce s-a aruncat de pe o clădire din oraș, de la circa 10 metri înălțime, tânăra fiind fiind internată, ulterior, la un spital din Timișoara pentru îngrijiri medicale, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Incidentul a avut loc
Cod galben de ceață densă în localități din șase județe, sâmbătă dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă dimineața atenționări nowcasting Cod galben de ceață densă în zone din șase județe, valabile în următoarele ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în zeci de localități din județele: Gorj, Olt, Vâlcea și Dolj se va semnala ceață, fenomen
SUA: Un avion de transport medical cu șase persoane la bord s-a prăbușit în Philadelphia
Un avion de transport medical de mici dimensiuni, cu șase persoane la bord, s-a prăbușit în Philadelphia, la scurt timp după decolare, vineri, a anunțat Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA, transmit sâmbătă dpa și Reuters. Compania care opera zborul, Jet Rescue Air Ambulance, cu sediul în Mexic și având lice
UPDATE Alba: Incendiu lichidat la Aiud; nu au mai fost găsite alte victime
Pompierii militari nu au mai descoperit alte victime în incendiul produs, vineri seara, la o casă din municipiul Aiud, în care o persoană a fost găsită carbonizată. 'Incendiul este lichidat. În incendiu nu au fost identificate alte victime', a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de U
Vrancea: Parc voltaic de peste 27 de milioane de lei, pentru a asigura independența energetică a orașului Focșani
Primăria municipiului Focșani a semnat, vineri, la Ministerul Energiei, contractul de finanțare pentru construcția unui parc fotovoltaic care va asigura independența energetică pentru consumul public de energie electrică al orașului, proiect în valoare de peste 27 de milioane de lei, a informat administrația locală. 'Viceprimarul municipiului Focșani
Maramureș: Cinci tineri ucraineni, de negăsit în Munții Maramureșului; Salvamont a suspendat căutările
Salvatorii montani și polițiștii de frontieră au suspendat, vineri seara, căutările în Munții Maramureșului a cinci tineri ucraineni care potrivit apelului lansat de familii ar fi trecut granița în România, a informat directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'Din păcate, aparținătorii nu au putut oferi absolu
Tulcea: Pelicanii creți s-au întors pe insula Ceaplace
Primele 160 de exemplare de pelicani creți, specie periclitată la nivel mondial, s-au întors zilele acestea pe insula Ceaplace din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), consolidată recent de inspectorii ecologi ai Administrației RBDD, a anunțat vineri instituția din subordinea Ministerului Mediului pe pagina sa de Facebook. Insula Ceaplace, strict p
Nicușor Dan spune că Termoenergetica datorează ELCEN aproximativ 500 de milioane de lei, nu 1,18 miliarde de lei
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri că Termoenergetica datorează ELCEN 400 - 500 de milioane de lei, nu 1,18 miliarde, iar banii provin dintr-o o serie de regularizări care trebuie făcute între operatorii economici. 'Nu este de un miliard (datoria către Elcen, n.r.). De 15 ani, primarii Bucureștiului doresc să preia CET-urile în
Florian, Institutul 'Elie Wiesel': Asistăm la o recrudescență a extremei drepte, cum nu s-a mai întâlnit de 80 de ani
Directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel', Alexandru Florian, a atras atenția, vineri, asupra 'recrudescenței' antisemitismului și a extremei drepte în Europa, Statele Unite și în România, subliniind că, în lipsa reacției societății civile, a mass-media și a partidelor democratice,
Nicușor Dan: Diminuarea bugetului are mai degrabă legătură cu dorința de a păstra pavelele domnului Negoiță
Edilul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat vineri că diminuarea bugetului Primăriei Municipiului București ar avea mai degrabă legătură cu 'dorința de a păstra pavelele' primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Întrebat dacă apreciază că reducerea bugetului PMB ar avea legătură cu intenția sa de a candida la președinție, Nicușor Dan a replicat:
Prahova: Tencuială căzută într-un dormitor al Școlii de Poliție Câmpina - urme de lovituri pe mai multe tavane
Reprezentanții Școlii de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina anunță, vineri, în contextul incidentului de miercuri seară, când o bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazați elevi ai unității, că pe mai multe tavane au fost depistate urme de lovituri care pot proveni de la o coadă de mătură.
Nicușor Dan anunță că un miliard de lei vor fi tăiați de la bugetul PMB; el face apel la parlamentari
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, atrage atenția că prin proiectul de buget elaborat de coaliția de guvernare Primăria Capitalei ar urma să primească 4 miliarde de lei în 2025, o sumă cu un miliard de lei mai mică față de anul anterior. Edilul general a adăugat că în 2024 cele două subvenții pentru transport în comun și termie s-au ridicat la
Iași: După două încercări eșuate, consilierii locali au aprobat majorarea tarifului gigacaloriei
Consiliul Local Municipal Iași a aprobat, în ședința ordinară desfășurată vineri, creșterea prețului gigacaloriei cu 45% pentru populație și, respectiv, 130% pentru persoanele juridice. În timpul ședinței, primarul Mihai Chirica a declarat că această majorare este solicitată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energie
Directorul economic al Primăriei Oradea: E nevoie de o bancă a instituțiilor publice sau de o reformă a Trezoreriei
Directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că în România ar fi nevoie de o bancă a instituțiilor publice, pentru a sprijini autoritățile să acceseze fondurile europene, ori de o reformă a Trezoreriei, care să ofere și asemenea servicii. 'În '98, când am terminat f
UPDATE Prahova: Accidentul cu mașina răsturnată la Ploiești - o femeie beată și fără permis se afla la volan
O femeie beată și fără permis de conducere se afla la volanul mașinii care s-a răsturnat, vineri dimineață, în urma unui accident rutier care a avut loc la Ploiești. 'În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul implicat în accident ar fi fost condus de către o tânără de 29 de ani, din municipiul Pl