Harghita: Camerele video din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș oferă informații prețioase specialiștilor
Camerele video amplasate în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș oferă specialiștilor informații prețioase despre comportamentul animalelor în diferite situații, despre numărul de exemplare existent și pot surprinde imagini cu cei care încalcă legea și intră în aria naturală cu vehicule off-road.
Directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, a declarat, pentru AGERPRES, că, începând din anul 2022, au fost amplasate 20 de camere pentru monitorizarea faunei, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, jumătate dintre ele având și funcția de a transmite prin email imagini, după captarea acestora.
Camerele au fost amplasate în locurile pe care rangerii parcului le cunosc ca fiind frecventate de animale și reprezintă o metodă foarte bună de documentare despre viața în sălbăticie.
Așa au aflat specialiștii parcului că animalele simt schimbarea vremii și uneori se retrag chiar și săptămâni, dar și că sunt deranjate de prezența omului și nu mai vin în zonă o anumită perioadă, după ce simt mirosul acestuia.

'Sunt niște informații foarte interesante. De exemplu, înainte de schimbarea vremii, sunt zile sau săptămâni în care nu umblă animalele. Ele simt că se schimbă vremea. Sau când trece un om în zonă, după aceea câteva zile nu mai este mișcare în fața camerei. Deci se vede clar că există un deranj. Din cauza asta e foarte binevenit ca parcurile naționale să fie zone unde este interzisă intervenția umană. De exemplu, ca și tratamente silvice sau, în anumite zone, și turismul să fie restrâns pe trasee turistice, ca natura să poată să-și urmeze cursul normal', a declarat Hegyi Barna.
Una dintre cele mai așteptate și frumoase 'întâlniri' prin intermediul imaginilor transmise de camerele video este cea cu râsul, un animal foarte discret, care evită prezența omului și pe care îl poți vedea, 'pe viu', doar din întâmplare.
'Îmi place foarte mult specia aceasta. Râsul este foarte timid. Omul se întâlnește cu el numai din întâmplare. De exemplu, și colegii mei, în ultimii 20 de ani s-au întâlnit o singură dată, din întâmplare, pentru că mergeau cu mașina pe un drum forestier și a traversat în fața lor un râs. Dar, de obicei, oamenii, cei care umblă în natură, doar din întâmplare se întâlnesc cu specia. Mai ales în perioada de reproducere, primăvara, sunt mai neglijente aceste 'pisici' și atunci omul le poate vedea. Dar eu, personal, n-am văzut niciodată. Urme proaspete da, pe camere, nenumărate exemplare, dar pe viu n-am văzut niciodată', a explicat directorul Parcului Național Cheile-Bicazului Hășmaș.
De când au fost amplasate camerele, Hegyi Barna vede foarte multe imagini cu râși, uneori femele însoțite de pui, semn că aceste exemplare se simt bine în zonă.

Din păcate, specialiștii parcului nu pot să stabilească numărul exact al exemplarelor de râs, întrucât aceste animale au un teritoriu întins pe care 'patrulează'.
'Aceste animale au, câteodată, și un teritoriu de 10.000 de hectare, un exemplar. Avem un exemplar care vine lunar, cam în aceleași două-trei zile, să zicem la mijlocul lumii, apare în anumite zone. Deci înseamnă că are un teritoriu pe care îl patrulează și ajunge la camera respectivă. Pentru că, dacă nu sunt deranjate, aceste feline au un program foarte strict. Ele patrulează teritoriul după hrană, vânează, au cam același orar. Și atunci ne cam dăm seama câte exemplare sunt. Știm că le place zona, pentru că vedem în fiecare an că sunt și pui mici, deci înseamnă că se reproduc în zona respectivă. Dar nu știm exact numărul lor, pentru că parcul e relativ mic. Parcul are, împreună cu toate ariile protejate care se suprapun peste parc, undeva la 8.000 de hectare, când, așa cum am spus, teritoriul unui râs poate fi și de 10.000 de hectare. Deci, sunt mai multe exemplare a căror zonă se suprapune parțial peste parc', a precizat Hegyi Barna.
Referitor la urșii din parcul național, acesta a spus că au fost văzuți deseori pe camerele video, întrucât iarna a fost blândă și doar ursoaicele cu pui mici s-au retras, în vreme ce urșii mai mari sau ursoaicele cu pui de doi ani au căutat mâncare în zona pădurilor de fag.
'În zona aceasta, unde este parcul național, nu prea e zonă de hrănire. Pentru că sunt multe păduri de molid, care nu oferă vara posibilitatea de a se hrăni. Dar, la câteva sute de metri sau la câțiva kilometri, sunt păduri de fag, unde ei se hrănesc. De exemplu, iarna asta, cum a fost o iarnă mai blândă și anul trecut a fost fructificație la fag, era jir și urșii nu prea s-au retras', a spus Hegyi Barna.
El a mai arătat că urșii din zona ariei naturale evită foarte bine omul, în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș nefiind înregistrate probleme legate de conflictul om-urs.
'Urșii aceștia sălbatici evită foarte bine omul. Se poate vedea, dacă pădurarul merge pe un traseu, în fața camerei, după câteva ore vine și ursul, miroase urma și o ia în altă direcție. (...) Noi mergem zilnic, colegii mei merg zilnic, au fiecare zona lor unde patrulează, dar foarte rar văd urși. Vedem că sunt urși, se văd pe camere, sunt urme, dar ursul sălbatic evită omul. Și în perioada în care ursoaica are pui mici, trebuie ca omul să evite întâlnirile sau să fie atent, și nu sunt probleme. Deci în parcul național, la noi, conflictul om-urs nu a fost, nu a existat până acum', a menționat Hegyi Barna.

Printre alte informații interesante oferite de camere se numără și aceea că urșii tineri își păstrează teritoriul, fiind observați cam în aceleași locuri, sau că animalele frecventează noaptea drumurile forestiere părăsite, pentru că le este mai ușor decât să meargă prin iarba mare, mai ales dacă a plouat și au blana îmbibată cu apă.
Hegyi Barna mai spune că pe camere a văzut și animale mai rare în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, cum ar fi burscul, dar și diferite păsări, spre exemplu bufnițe, care au venit să bea apă de la un izvor.
În perioada următoare se dorește amplasarea unor camere în zonele frecventate de cocoșii de munte, pentru a surprinde imagini cu 'aceste păsări superbe', în perioada de împerechere.
Rangerii Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș nu văd pe camere doar imagini frumoase, ci observă, în mod constant, și prezența pasionaților de off-road, care vin cu motociclete sau cu mașini de teren în aria naturală protejată, în ciuda faptului că este interzis, distrug pajiștile, sperie animalele și îi deranjează pe cei care vin să se bucure de liniște.
Chiar dacă imagini cu aceștia sunt surprinse de camerele video, de foarte multe ori ei nu pot fi identificați, întrucât își scot plăcuțele de înmatriculare de la mașini și motociclete.
Atunci când sunt prinși, rangerii având deseori sprijinul jandarmilor montani, aceștia primesc amenzi usturătoare.
O altă problemă o reprezintă prezența câinilor hoinari sau a celor cu stăpâni, dar care sunt lăsați liberi să vâneze și care ucid pui de căprioară, iepuri sau alte animale mici.

Administrația Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș dorește să amplaseze, în acest an, alte zece camere de supraveghere a faunei, care s-au dovedit, în ultimii ani, foarte utile.
Imaginile surprinse de acestea fac și deliciul urmăritorilor de pe rețelele sociale, care văd cum se comportă animalele în diferite situații, cum ursoaicele se joacă cu puii lor sau le aplică 'o corecție', atunci când sunt neastâmpărați, cum caprele negre își ajută iezii să supraviețuiască iernii sau cum exemplarele de râs traversează elegant zona.
Hegyi Barna recunoaște că își începe ziua urmărind ce s-a mai întâmplat peste noapte în parc și spune că această activitate de monitorizare și cea de educație ecologică a copiilor sunt preferatele sale.

'Cu asta îmi încep fiecare dimineață, să mă uit la ce e-mail-uri am primit noaptea de la animalele mele. (...) Și, de fiecare dată când vine un e-mail, imediat mă reped să văd ce specie este. (...) Asta îmi place cel mai mult. Activitatea aceasta, plus activitatea de educație ecologică, taberele pe care le facem pentru copii. Îmi oferă satisfacție pentru că văd că este o piramidă trofică care are și bază, are și animale, ungulate, să zic, cerb, căprioare, foarte multe, sunt și carnivore mari. Se vede că se simt bine, că se înmulțesc. Acesta este scopul principal al unui parc național, să păstreze o natură funcțională și să învețe generațiile viitoare importanța naturii, în așa fel încât să-i introducă pe copii cât mai mult în natură, iar când vor fi mari, aceștia să protejeze natura', a conchis directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș. AGERPRES/(A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare t
Brigada Rutieră: Trafic restricționat joi pe strada Edgar Quinet
Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 12:00 și 21:00, pe strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între strada Academiei și strada Biserica Enei, și pe strada Biserica Enei, unde are loc un eveniment de conștientizare civică cu privire la cancerul de sân, organizat de Fundația Renașterea. 'Brigada Rutieră solicită con
Arad: Zeci de transportatori protestează față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori protestează spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect. Transportatorii au pornit în marș cu camioane, îngreunând circu
Familia Regală deplânge moartea academicianului Ionel Haiduc: Eminentă personalitate științifică
Familia Regală a României deplânge trecerea la cele veșnice a fostului președinte al Academiei Ionel Haiduc, eminent om de știință care 'a demonstrat o profundă loialitate față de principiile și valorile Statului român modern'. 'Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșni
CGMB: Autovehiculele staționate neregulamentar vor fi depozitate în Splaiul Unirii nr. 176
Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, în ședința de miercuri, un proiect conform căruia vehiculele staționate sau parcate neregulamentar în zona centrală vor fi ridicate și ulterior depozitate pe terenul din Splaiul Unirii nr. 176. În luna iunie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat înfii
Mureș: Trei bucătari lansează un festival independent care transformă Sighișoara în destinație gastronomică
Trei bucătari, Robert Birtalan, Nicolae Lihor și Tudor Baca, lansează prima ediție a Gastronomica Sighișoara, un festival independent dedicat Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc, organizat în Cetatea Medievală sub forma unui circuit culinar inedit. Proiectul își propune să transforme întregul oraș istor
Olt: Pensionari din Asociația ''Solidaritatea'' au protestat în fața Prefecturii; ei au solicitat indexarea pensiilor cu cel puțin 15%
Zeci de pensionari din cadrul Asociației Județene a Pensionarilor ''Solidaritatea'' Olt au protestat, miercuri, în fața Instituției Prefectului solicitând în primul rând indexarea punctului de pensie, precum și plata tranșei a doua din pachetul de solidaritate. Președinta asociației menționate, Georgeta
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr
Hunedoara: Incendiul din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost localizat; operațiunile de stingere continuă
Incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost lichidat miercuri după-amiază, în urma acțiunilor desfășurate de o echipă formată din 38 de pompieri militari, silvicultori, rangeri și salvamontiști, suprafața afectată fiind de aproximativ două hectare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara
Brăila: Un autoturism a ars în totalitate în urma unui accident rutier; nu au fost înregistrate victime
Un autoturism a ars în totalitate, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din comuna Vădeni, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Pentru stingerea incendiului a intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere.
Spotlight, la a X-a ediție: instalații imersive și spectacole de video mapping
Cea de-a X-a ediție a evenimentului Spotlight va avea loc în perioada 9 - 11 octombrie, instalații imersive și spectacole de video mapping urmând să fie prezentate pe Calea Victoriei, pe un spațiu expozițional extins. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, ediția din acest an a evenimentului are te
Vaslui: Reciclarea deșeurilor rămâne o problemă în județ; nicio localitate nu a atins ținta de 50%
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui au atras atenția, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural cu privire la problema reciclării deșeurilor în situația în care, în județ, nicio localitate nu a atins ținta minimă de 50%. Într-un raport al instituției se arată că, în pre
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
IGSU: Continuă acțiunile de stingere a incendiilor de la Băile Herculane; acționează peste 120 de pompieri și două elicoptere
Peste 120 de pompieri și două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitive Bambi Bucket, continuă miercuri acțiunile de stingere a incendiilor în zona Băile Herculane și Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Cea mai mare suprafață cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind și cel mai îndepărtat sector de in
Arad: Fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit atracție pentru mii de turiști
Traseul către fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit unul dintre cele mai vizitate din stațiune în ultimii ani, motiv pentru care administrația locală planifică o serie de amenajări destinate extinderii ofertei turistice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Doru Miron. Primăria Moneasa își dorește să p













