Filmul documentar ''Marea Unire - România la 100 de ani'', realizat de AGERPRES, la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov

Filmul documentar ''Marea Unire - România la 100 de ani'', producţie a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, a fost prezentat duminică, în cadrul Caravanei Filmului Românesc, la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov.
Pelicula, regizată de Mihuţ Năstăsache şi Marilena Stănescu, "nu este o lecţie seacă de istorie, ci un documentar video bazat pe oameni şi mărturiile acestora", potrivit sinopsisului peliculei.
"Fricile, bucuriile şi speranţele lor însoţesc spectatorul pe parcursul celor 80 de minute, transformate într-o călătorie provocatoare pentru cei care vor să simtă emoţia. Documentarul prezintă atât momentul Marii Uniri, pus în contextul internaţional, dar evaluat şi de fiecare individ care are legătură cu ce s-a întâmplat în 1918. România, la 100 de ani, înseamnă şi suferinţa celor care au fost despărţiţi de familiile lor şi deportaţi. Finalul, deschis, invită la meditaţie, prin dorinţele exprimate de românii din Basarabia şi Bucovina de Nord despre ce mai pot aştepta din partea României", se arată în prezentarea filmului.
Andrei Giurgia, manager de proiect al Caravanei Filmului Românesc, a spus, înaintea difuzării peliculei realizate de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, că filmul "despre momentul 1916-1918" este un documentar făcut profesionist.
"E singura producţie care s-a făcut cu ocazia Centenarului şi, din păcate, sunt rare astfel de momente şi ar fi bine să ne cunoaştem istoria în adevăratul sens al cuvântului şi asta a făcut Agenţia Naţională de Presă", a afirmat Andrei Giurgia.
Prezent la eveniment, directorul Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Alexandru Giboi, a afirmat că filmul a fost realizat în mai mult de un an, precizând că "ideea a venit dintr-o discuţie în Republica Moldova cu directorul agenţiei de presă de acolo, dar a evoluat mult mai mult faţă de ideea iniţială".
"A durat un an şi ceva să fie realizat acest film. Ideea a venit dintr-o discuţie în Republica Moldova cu directorul agenţiei de presă de acolo, dar a evoluat mult mai mult faţă de ideea iniţială. De fiecare dată mă emoţionează filmul acesta şi mă face să mă gândesc la tot felul de lucruri pozitive, pentru că nu ai cum să nu te uiţi la doamna aceea din Ucraina, din Mahala, doamna aceea în vârstă ai cărei părinţi alături de ea şi de familia ei au fost deportaţi în Siberia, mulţi nu s-au întors şi, cu toate evenimentele astea dramatice, tragice pe care le-a trăit, o vedem zâmbind şi îndemnându-ne să fim pozitivi şi să abordăm viaţa într-o notă pozitivă. Asta ne face să ne gândim să fim pozitivi şi asta ne învaţă de fapt filmul acesta. Nu-i neapărat un film despre faptul că ne dorim sau nu ne dorim o nouă unire, au zis şi oamenii în film - istoria nu se repetă. Contextul european este foarte important şi trebuie să gândim totul în această nouă cheie, într-o cheie după 100 de ani", a spus Alexandru Giboi.
După vizionarea filmului, Simona Spineanu, de la Ministerul Afacerilor Externe, a întrebat dacă au mai existat şi alte mărturii filmate care nu au putut intra în montajul documentarului.
"Înainte de începerea producţiei efective a filmărilor, evident a fost lungă perioadă documentară. Colegii mei au discutat cu mai mulţi oameni decât cei pe care-i vedem pentru a ajunge la aceste persoane. Cred că a fost, de fapt, vorba şi de o conexiune dintre oamenii care au apărut în film şi realizatorii filmului, pentru că îmi povesteau un lucru foarte interesant: au avut filmări în care plângeau ei în timp ce filmau şi întrebau oamenii diverse lucruri. Poveştile acestor oameni, în afară de istorici, pot fi văzute integral, pentru că în film au încăput, ca să zic aşa, doar o mică parte din poveştile lor, pot fi văzute integral pe Youtube şi pe pagina noastră de Facebook. Poveştile sunt mult mai vaste şi mult mai emoţionante de atât. De exemplu, Victor din Republica Moldova mai are un frate, tot Victor, de care nu ştia şi care a trăit la Bistriţa. Deci poveştile sunt mult mai complexe. Într-adevăr e dificil să retezi dintr-un întreg, să selectezi ceea ce pe tine ca realizator de film te convinge că poate fi introdus în acel film", a răspuns Alexandru Giboi.
O altă spectatoare, Georgica Raicu, a apreciat ca filmul este unul emoţionant şi a spus că ar fi bine să fie vizualizat de toţii copiii din şcoli care învaţă istorie, "să ştie o pagină de istorie adevărată". "E foarte greu de găsit o pagină de istorie adevărată în cărţile noastre, din păcate", a spus aceasta. Ea le-a recomandat realizatorilor să facă eforturi ca filmul să fie introdus şi promovat în şcoli "în mod constant, prin profesorii de istorie, prin directorii şi întregul organism organizatoric al şcolilor".
Directorul AGERPRES a spus că în săptămâna care urmează va încerca să propună parteneriate pentru acest film responsabililor din Ministerul Educaţiei.
"Să ştiţi că nu sunteţi singura care face recomandarea cu şcolile. Într-adevăr filmul poate fi văzut integral pe Youtube, pe Facebook şi pe site-ul nostru www.agerpres.ro. Nu cred că este moment la vizionarea acestui film să nu ne spună cineva exact lucrul acesta, că ar trebui vizionat în şcoli. În consecinţă, îmi asum ca săptămâna aceasta să caut pe cineva de la Ministerul Educaţiei să văd în ce măsură putem începe parteneriate în zona aceasta. La premieră mi-au spus că ar trebui să-l dăm în licee, şcoli, acesta este mesajul clasic: acest film ar trebui dat în şcoli. Aşa că o să încerc", a afirmat Alexandru Giboi. AGERPRES/(A/AS - autor: Petronius Craiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: Centenarul Filmului Românesc/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Patriarhul Daniel îi transmite Papei Francisc sănătate și putere să depășască problemele cu care se confruntă
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îi urează papei Francisc sănătate și putere să depășească problemele cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să vindece suferința Sanctității Voastre și să vă dăruiască sănătate, astfel în
REPORTAJ/Neamț: Incursiune în lumea 'Amintirilor din copilărie' a șturlubaticului Nică a lui Ștefan a Petrei
La o zvârlitură de băț de Cetatea Neamț, la poalele căreia încerca, în zadar, să vândă în iarmaroc pupăza care-i chinuia diminețile, poveștile lui Nică a lui Ștefan a Petrei prin viață în toate ungherele casei memoriale din Humulești. Calul Bălan pe care cei ce nu 'prociteau' bine făceau cunoștință cu Sfântul N
VIDEO Berlinala 2025/Filmul 'Dreams (Sex Love)',recompensat cu Ursul de Aur; Radu Jude a câștigat un Urs de Argint pentru scenariu
Producția 'Dreams (Sex Love)'/'(Drommer', în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului 'Kontinental '25' în
Conferința 'Jeudis de la Francophonie' - la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'
Studenți francofoni veniți din peste 30 de țări pentru a-și desfășura studiile în România, reprezentanți ai mediului diplomatic, vorbitori de limbă franceză și cadre didactice au luat parte la prima conferință din acest an din seria 'Jeudis de la Francophonie', desfășurată, în această săptămână, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare
Sesiune extraordinară a academiilor franceză și română, desfășurată la Paris
O sesiune extraordinară a academiilor franceză și română, prin care a fost marcată împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice româno-franceze, a avut loc, săptămâna aceasta, la Institut de France din Paris. Ședința, cu tema 'Sapere aude' ('Îndrăznește să cunoști'), la care a fost prezent secretarul de stat pent
Intotero: Limba maternă este esențială pentru păstrarea culturii și identității fiecărei comunități
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, afirmă că limba maternă este esențială pentru păstrarea culturii și identității fiecărei comunități, riscând să se piardă, dacă nu este transmisă în familie și școală. 'Lucian Blaga spunea că 'Limba este întâiul mare poem al unui popor' . Prin ea ne exprimăm tradițiile,
Constanța: Ministrul Afacerilor Externe al Confederației Elvețiene și autoritățile locale au marcat Ziua Internațională a Limbilor Materne
Șeful Departamentului Federal al Afacerilor Externe (DFAE) al Elveției, Ignazio Cassis, a marcat vineri, la Constanța, Ziua Internațională a Limbilor Materne, alături de reprezentanții administrației locale. Potrivit Primăriei Constanța, scopul principal al vizitei în România a ministrului Afacerilor Externe al Confederației Elveți
ICR: Scriitorul Radu Vancu va reprezenta România la Festivalul Internațional de Literatură Odesa
Scriitorul Radu Vancu va reprezenta România, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia, la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură Odesa (ILO), devenit itinerant ca urmare a războiului din Ucraina. Ediția ILO 2025 are loc în Polonia, în perioada perioada 22 - 28 februarie, și transformă Palatul Potoc
CNA: 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme, în ultimele șase luni
Consiliul Național al Audiovizualului a anunțat, vineri, că a emis, în ultimele șase luni, 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme. 'Impactul acestor ordine de eliminare se ridică la 25.012.073 de vizualizări ale materialelor audiovizuale eliminate de pe platformele online foarte mari (VLOPs), vizând YouTube, Faceboo
Olt: Casa Memorială Iancu Jianu, reamenajată cu obiecte specifice unei cule boierești
Casa Memorială Iancu Jianu din Caracal, imobil a cărui reabilitare a fost finalizată la sfârșitul anului trecut după o perioadă de 15 ani în care a fost închisă pentru lucrări, este reamenajată cu obiecte specifice unei cule boierești și este pregătită pentru a fi redeschisă publicului în acest an, potrivit primarului municipiului Caracal, Ion
REPORTAJ/Vaslui: 'Cămăși noi, cusute după modele vechi' - proiectul care arată frumusețea portului popular
Muzeul Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui a organizat, în sala expoziției de bază a Secției de Etnografie, șezătoarea 'Cămăși noi, cusute după modele vechi', proiect ce vorbește despre frumusețea portului tradițional și își propune să scoată la lumină piese vestimentare autentice, care să fie reproduse cu ajutorul unor meșteri populari pasionați.
Irina Rimes, Alina Eremia și trupa Alternosfera concertează vineri în Capitală
Irina Rimes, la Sala Palatului, Alina Eremia, la Sala Luceafărul, și formația Alternosfera, la Arenele Romane, vor susține, vineri, concerte în Capitală. Irina Rimes revine la Sala Palatului cu conceptul ei muzical 'Sufrageria Irinei' în care va prezenta unele dintre cele mai apreciate melodii din discografia sa. 'Î
Bihor: Filarmonica de Stat din Oradea a vândut cu 14 % mai multe bilete în 2024 față de anul anterior
Filarmonica de Stat din Oradea a încheiat anul 2024 cu un număr de 98 de concerte susținute, dintre care 35 sold-out, fiind atrași 56.339 de spectatori, cu 7% mai mulți ca în 2023, se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Consiliul Județean (CJ) Bihor. De asemenea, a crescut și numărul biletelor vândute a cre
Mureș: Călugărița Maria Rodica, în vârstă de 109 ani, a primit o distincție de onoare din partea prefectului
Prefectul județului Mureș, Ovidiu Butuc, i-a acordat, joi, o distincție de onoare călugăriței Maria Rodica din Sighișoara, care urmează să împlinească vârsta de 109 ani. 'Sora Maria Rodica este un exemplu de viață și sfințenie. Oameni ca domnia sa sunt din ce în ce mai rari în lumea noastră, motiv pentru care am con
Spectacolul 'Hansel și Gretel' - premieră la Opera Comică pentru Copii, pe 8 și 9 martie
Spectacolul 'Hansel și Gretel', celebra operă a compozitorului german Engelbert Humperdinck, în regia lui Cristian Mihăilescu, va avea premiera oficială, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, pe 8 și 9 martie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, premiera oficială va fi precedată de avanpremier