SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 februarie

Ortodoxe
Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia
(Începutul Postului Sfintelor Paşti. Zi aliturgică. Canonul cel Mare)
Greco-catolice
Sf. ap. Arhip, Filimon şi Apfia. Începutul Postului Mare. Post şi ajun.
Romano-catolice
Sf. Mansuet, ep.
Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 19 februarie.
Au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel şi l-au propovăduit pe Hristos. Lui Filimon, soţiei acestuia, Apfia, şi lui Arhip, li se adresează Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filimon: "... iubitului Filimon, împreună lucrător cu noi şi surorii Apfia şi lui Arhip, cel împreună oştean cu noi... ". (1: 1-2)
Sfântul Filimon era demnitar în cetatea Colose, iar despre Sfânta Apfia, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că era soţia lui Filimon. Sfântul Filimon, crezând în Hristos, a făcut casa sa biserică, unde se adunau toţi credincioşii din Colose şi se săvârşeau slujbele, la fel ca în biserică.
După aceasta, Sfântul Filimon a fost episcop, în apostolie; pentru că în perioada Sfinţilor Apostoli, unii erau episcopi cu scaun, iar alţii fără scaun şi aceştia mergeau prin diferite cetăţi şi ţări, şi unii ca aceştia se numeau episcopi apostoleşti.
Sfântul Filimon, numărat în ceata sfinţilor 70 de apostoli, umbla prin cetăţile Frigiei şi prin altele, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Apoi a fost episcop în Gaza.
Cu toţii au avut un sfârşit martiric, în timpul împăratului Nero (54-68). Sfântul Filimon şi Sfânta Apfia au fost ucişi cu pietre, iar Sfântul Arhip a fost torturat şi apoi a fost înjunghiat. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
7 aprilie - Ziua internațională de reflecție asupra genocidului din Rwanda (ONU)
Ziua internațională de reflecție asupra genocidului din Rwanda (1994) este marcată la 7 aprilie. La data de 23 decembrie 2003, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția (A/RES /58/234) prin care decreta data de 7 aprilie, la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda, drept zi internațională de reflecție asupra genocidului din Rwand
Prezidențiale2025/ Cadrul legal al alegerilor prezidențiale din mai 2025
Alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 (primul tur) au loc ca urmare a anulării primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024, de către Curtea Constituțională la 6 decembrie 2025. Noile alegeri prezidențiale se desfășoară în baza mai multor acte normative: *Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României re
CITATUL ZILEI
'Vorba mincinoasă este moartea sufletului.' ('Cugetări persane', antologie și traducere de Viorel Bageacu, Ed. Albatros, București 1983)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 aprilie
Ortodoxe Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei Greco-catolice Sf. cuv. ep. Gheorghe Mărturisitorul; Sf. m. Caliopie Romano-catolice Sf. Ioan Baptist de La Salle, pr. Sfântul Mucenic Caliopie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 7 apri
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 aprilie
Este a 97-a zi a anului 2025. Au mai rămas 268 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 19 h 51 m. Luna răsare la 14 h 12 m și apune la 04 h 41 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță)
PERSONALITATEA ZILEI: Solistul Cornel Constantiniu
Solistul Cornel Constantiniu este primul câștigător al trofeului concursului de televiziune 'Steaua fără nume' și este cunoscut publicului mai ales pentru șlagărul 'Nu îți spun te iubesc' de Ionel Tudor, pe versurile Andreei Andrei. S-a născut la 6 aprilie 1945, la București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică
6 aprilie - Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (ONU)
La 6 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (IDSDP), ce are ca obiectiv recunoașterea puterii sportului în stimularea schimbărilor pozitive și în depășirea barierelor și a granițelor, potrivit https://social.desa.un.org/. În
6 aprilie - Ziua NATO în România
Ziua NATO în România este marcată, în 2025, la 6 aprilie. Această zi este celebrată în prima duminică a lunii aprilie, începând cu anul 2005, în baza Legii 390/2004. Pentru stabilirea datei dedicate acestei zile, s-a ținut cont de momentul aderării României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, respectiv data de 29 ma
CITATUL ZILEI
''Iași vineri, 24 martie/ 6 aprilie 1917 Zi tare urâtă, vânt de furtună, care a stârnit praful. Nando s-a întors de pe front foarte mulțumit. A petrecut acolo două zile pline și cu folos. A ținut trupelor un discurs despre răsplata de după război, spunând că trebuie să li se dea pământ mai mult, ca recompensă
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 6 aprilie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida Duminica a 5-a din Post Greco-catolice Duminica 5 din Post. Sf. m. Eutihie al Constantinopolului; Sf. ep. M. Irineu de Sirmium Romano-catolice Duminica a 5-a din Postul M
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 aprilie
Este a 96-a zi a anului 2025. Au mai rămas 269 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 48 m și apune la 19 h 49 m. Luna răsare la 13 h 00 m și apune la 04 h 10 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Alexandru Papadopol
Actorul Alexandru Papadopol s-a remarcat în seriale de televiziune printre care 'Căsătorie de probă', ''Numai iubirea'', 'Daria, iubirea mea', 'Aniela', dar și pe micile ecrane, în filme precum 'Marfa și Banii', 'Amintiri din Epoca de Aur'', 'Love Building', 'Bani negri (pentru zile albe)'
DOCUMENTAR: Regizorul Silviu Purcărete împlinește 75 de ani (5 aprilie)
Regizorul de operă și teatru Silviu Purcărete s-a născut la 5 aprilie 1950, în București, conform silviupurcarete.art. A absolvit secția de regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale' (IATC) din București, promoția 1974, clasa Valeriu Moisescu, cu spectacolul &
5 aprilie - Ziua Automobilistului
Ziua Automobilistului este marcată în fiecare an la 5 aprilie, dată la care, în 1904, a fost înființat Automobil Clubul Român, de către un grup de automobiliști amatori, constituiți în Adunarea Generală, desfășurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din București. Prima asociație a automobiliștilor din țara noastră,
5 aprilie - Ziua internațională a conștiinței (ONU)
Ziua internațională a conștiinței - International Day of Conscience (ONU), marcată la 5 aprilie, urmărește promovarea unei culturi a păcii prin dragoste și conștiință, potrivit www.un.org. Adunarea Generală a ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiții de stabilitate și bunăstare, de relații pașnice și prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului și a libe