Primii astronauţi care au ajuns pe ISS cu Boeing Starliner, încrezători că aceeaşi capsulă îi va aduce acasă

Primii doi astronauţi care au zburat cu capsula Starliner a companiei Boeing au declarat miercuri, de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, că sunt încrezători în capacitatea vehiculului spaţial de a-i aduce înapoi acasă după ce compania americană şi NASA vor rezolva o serie de probleme la propulsoare, care i-au ţinut în spaţiu mult mai mult decât perioada prevăzută iniţial, transmite Reuters.
"Am un sentiment foarte bun că această navă spaţială ne va aduce acasă, fără probleme", a declarat astronauta agenţiei spaţiale americane NASA Sunita "Suni" Williams în timpul primei conferinţe de presă la care echipajul de testare a participat după andocarea la ISS, în urmă cu mai bine de o lună.
Williams şi Barry "Butch" Wilmore, ambii astronauţi veterani ai NASA şi foşti piloţi de încercare ai Marinei SUA, au fost lansaţi din Florida, la bordul capsulei spaţiale Starliner, la 5 iunie, ei andocând a doua zi la ISS, unde erau programaţi iniţial să petreacă aproximativ opt zile.
O serie de probleme întâmpinate la sistemul de propulsie al capsulei Starliner a prelungit misiunea celor doi pe o perioadă nedeterminată.
Cinci dintre cele 28 de propulsoare de manevră ale Starliner s-au oprit în timpul călătoriei de 24 de ore către ISS, o supapă de propulsie nu s-a închis corespunzător şi au existat cinci scurgeri de heliu, folosit pentru presurizarea propulsoarelor.
"Suntem absolut încrezători", a declarat Wilmore reporterilor amintind "mantra aceea, pe care aţi mai auzit-o, eşecul nu este o opţiune".
"De aceea rămânem, pentru că vom testa. Asta este ceea ce facem noi", a spus Wilmore. El a admis că o anchetă în curs de desfăşurare, a agenţiei spaţiale americane şi a Boeing, care implică teste ale propulsoarelor pe Pământ, este esenţială pentru revenirea lor pe Pământ.
Misiunea de testare actuală este ultimul pas al Boeing înainte ca vehiculul său spaţial să poată obţine certificarea NASA pentru zborurile de rutină ale astronauţilor şi să devină a doua capsulă orbitală americană, alături de Crew Dragon de la SpaceX. Aceasta din urmă a dominat piaţa emergentă a zborurilor spaţiale cu echipaj uman, pe fondul întârzierilor de dezvoltare ale Starliner.
Oficialii NASA şi inginerii Boeing şi-au concentrat atenţia asupra propulsoarelor defecte şi intenţionează să efectueze teste suplimentare timp de mai multe săptămâni înainte de a permite capsulei Starliner să îi readucă pe Wilmore şi Williams pe Pământ. Aceste teste includ utilizarea unor propulsoare identice la baza White Sands Missile Range din New Mexico pentru a obţine informaţii referitoare la cauzele problemelor întâmpinate la propulsoare în spaţiu.
"Odată ce testele vor fi finalizate, vom analiza planul pentru aterizare", a declarat reporterilor luna trecută Steve Stich, şeful programului de misiuni comercial cu echipaj al NASA. "Nu vom stabili o dată anume până când nu vom finaliza aceste teste", a precizat el.
Testele ar putea dura "câteva săptămâni" sau mai mult, acestea fiind urmate de o analiză efectuată de NASA a datelor rezultate, a spus Stich. Starliner poate rămâne andocată la ISS timp de 45 de zile, sau pentru o perioadă de până la 90 de zile, folosind diverse sisteme de rezervă şi, în funcţie de starea bateriilor litiu-ion cu care este dotată, care au provocat îngrijorări în trecut.
Deşi NASA şi Boeing au declarat că Starliner este capabilă să îi readucă pe cei doi astronauţi pe Pământ în cazul unei situaţii de urgenţă pe ISS, capsula nu este autorizată să zboare înapoi pe Terra în condiţii normale, care nu constituie o urgenţă, până când problemele de la propulsoare vor fi rezolvate sau, cel puţin, mai bine înţelese.
Reprezentanţii NASA şi Boeing au subliniat că cei doi astronauţi nu sunt "blocaţi în spaţiu".
Luna trecută, un satelit rusesc s-a dezintegrat în aproximativ 180 de fragmente de resturi în apropierea orbitei ISS. Evenimentul i-a forţat pe astronauţii aflaţi la bordul ISS să intre în diferitele vehicule spaţiale andocate la staţie, inclusiv pe Wilmore şi Williams care au intrat în capsula Starliner, pregătiţi de o eventuală revenire pe Pământ.
Boeing a citat evenimentul drept un exemplu al pregătirii Starliner pentru întoarcerea pe Terra în cazul în care acest lucru este absolut necesar. "Starliner a fost pregătită să se desprindă şi să îi readucă pe Wilmore şi Williams pe Pământ, în caz de necesitate", a declarat compania luna trecută.
Astronauţii au ieşit din capsule o oră mai târziu, după ce riscul a dispărut. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
OCDE cere o gestionare mai bună a oceanelor pentru a menține o 'economie durabilă'
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) face apel la 'consolidarea guvernanței oceanelor' pentru a ajuta la construirea 'unei economii maritime care să concilieze productivitatea și durabilitatea mediului' până în 2050, potrivit unui raport publicat luni cu ocazia summitului 'SOS Ocean' organizat la Paris, relat
Cutremur în Myanmar/ Bilanțul deceselor în Thailanda crește la 19
Bilanțul deceselor din Thailanda ca urmare a impactului cutremurului cu magnitudinea 7,7 produs vineri în Myanmar a crescut la 19, după ce a fost găsit încă un cadavru, au anunțat luni salvatorii thailandezi, transmite agenția VNA. Grupul de salvatori voluntari Fire and Rescue Thailand a anunțat pe rețelele sociale că încă un
Cutremur în Myanmar/ Cel puțin 2.056 de morți, anunță junta militară
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la cel puțin 2.056 de morți și peste 3.900 de răniți, a anunțat luni junta militară, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al regimului militar aflat la guvernare în Myanmar a indicat într-un comunicat că 270 de persoane sunt în continuare date dispărute, la trei zile după cutr
Un proiect chinez ce vizează implanturile cerebrale accelerează testele pe oameni după un prim succes
Un parteneriat între un institut de cercetare chinez și o companie de tehnologie a anunțat luni că intenționează să implanteze cipul său cerebral la 13 persoane până la sfârșitul acestui an, într-o inițiativă care ar putea să îl ajute să depășească proiectul Neuralink al miliardarului Elon Musk în ceea ce privește colectarea datelo
SpaceX lansează luni prima misiune spațială cu echipaj care va survola polii Pământului
Compania SpaceX va lansa luni prima misiune spațială cu echipaj care va survola polii Pământului, o misiune privată la care vor participa patru astronauți, informează AFP. Misiunea a fost numită 'Fram2', în semn de omagiu adus unei nave care a participat la expedițiile de explorare polară din secolul al XIX-lea. &
UPDATE Un seism de magnitudine 7 a lovit Insulele Tonga și a fost emisă avertizare de tsunami
Un seism de magnitudine 7 s-a produs duminică în Oceanul Pacific, la est de Insulele Tonga, conform unui anunț al Centrului german de cercetări Geofizice (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform datelor GFZ. Inițial, GFZ a anunțat o magnitudine de 6,6. Agenția spaniolă EFE c
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate, avertizează FAO
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate, avertizează Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) într-un raport care subliniază urgența conștientizării acestei situații, relatează AFP. Acest raport este primul de la lansarea în 2013 a Planului de acțiune global pentru a garanta conservar
Seism în Myanmar: UE este gata să acorde un ajutor de urgență (von der Leyen)
Uniunea Europeană este gata să furnizeze un ajutor de urgență Myanmarului și Thailandei după 'scenele sfâșietoare' provocate de seism, a anunțat vineri președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, transmite AFP. 'Scene sfâșietoare în Myanmar și Thailanda după cutremurul devastator. Gândurile mele se &i
Mormântul unui faraon neidentificat, descoperit în apropierea orașului Abydos din Egipt
O echipă de arheologi a descoperit o mare cameră mortuară din calcar datând de aproximativ 3.600 de ani, dintr-o perioadă tulbure din istoria Egiptului Antic, în apropierea orașului Abydos, transmite vineri Reuters. Camera mortuară aparține unui faraon încă neidentificat. Descoperirea acestui mormânt la a
Cutremur în Myanmar: Numeroase victime tratate într-un spital din Naypyidaw și o clădire cu 30 de etaje prăbușită în Bangkok
Un important spital din Naypyidaw, capitala Myanmarului, tratează 'numeroase victime', după puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,7 care a lovit vineri centrul țării, în timp ce în capitala Thailandei, Bangkok, o clădire cu 30 de etaje aflată în construcție s-a prăbușit, un om pierzându-și viața și 43 de muncitori fiind dați dispăru
Un seism extrem de puternic produs în Myanmar a provocat panică până la Bangkok
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seismul a avut magnitudinea de 6,9. Institutul Geologic american (USGS) a anu
Final de misiune pentru telescopul spațial Gaia
Telescopul spațial Gaia și-a încheiat misiunea de cartografiere a Căii Lactee, joi, odată cu transmiterea unei comenzi care îl va trimite pe 'o orbită de retragere', potrivit unui comunicat publicat de Agenția Spațială Europeană (ESA), chiar dacă exploatarea datelor sale științifice va continua până în 2030, informează AFP. &Ici
Organizația ecologistă Just Stop Oil anunță sfârșitul acțiunilor sale șocante
Organizația ecologistă britanică Just Stop Oil, ai cărei activiști s-au făcut remarcați după ce au stropit cu supă de roșii mai multe tablouri pictate de Van Gogh, a anunțat joi că va pune capăt 'până la sfârșitul lunii aprilie' acțiunilor sale șocante, informează AFP. 'Cererea inițială formulată de Just Stop Oil de a se renunța
O eclipsă parțială de Soare va fi vizibilă sâmbătă în emisfera nordică
Luna va acoperi o parte din discul solar sâmbătă în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parțiale de Soare de aproximativ patru ore, care, deși nu va întuneca cerul, va trebui totuși să fie urmărită cu ajutorul unor dispozitive de protecție, informează AFP. Fenomenul celest va începe la ora 08:50 GMT și se va
Pentru prima dată, un ficat de porc a fost transplantat unui pacient uman
Un ficat de porc a fost transplantat pentru prima dată unui pacient uman, au anunțat miercuri cercetătorii chinezi care au realizat această performanță medicală, în contextul în care și alte transplanturi experimentale de la animale la oameni au fost deja realizate cu succes în ultimii ani, informează AFP. Noua performanță, descrisă pe larg &