Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă
Autoritatea Electorală Permanentă a publicat ediția revizuită pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 a Ghidului de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor
În contextul perioadei electorale aferente alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 și în perspectiva începerii campaniei electorale la data de 4 aprilie a.c., Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a publicat ediția revizuită pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 a Ghidului de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor.
Ghidul nu are caracter normativ, ci expune recomandări minimale pentru identificarea corectă a știrilor/informațiilor false, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pe care răspândirea acestor fenomene le-ar putea avea asupra procesului electoral, fiind actualizat cu informații relevante în contextul desfășurării alegerilor pentru Președintele României din anul 2025.
Totodată, materialul prezintă, într-un limbaj accesibil, elementele care compun acțiunile de dezinformare și oferă un set de instrumente pentru înțelegerea caracteristicilor conținutului dăunător, pentru dezvoltarea abilităților de identificare și analiză a informațiilor false și pentru verificarea veridicității surselor de informare, în vederea promovării unui climat de etică, integritate și transparență în derularea proceselor electorale.
Documentul a fost elaborat în acord cu normele legale în vigoare, fiind fundamentat și pe recomandările Uniunii Europene, dintre care amintim Recomandarea (UE) 2023/2829 Comisiei Europene din 12 decembrie 2023 referitoare la procese electorale incluzive și reziliente în Uniune și la consolidarea caracterului european și a desfășurării eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European.
Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor, ediția revizuită pentru alegerile prezidențiale din anul 2025, este disponibil pe pagina web a AEP www.roaep.ro și poate fi accesat la următorul link:
https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2025/03/GLFN%20PREZI%2025_3.pdf
Direcția comunicare și relații publice
31.03.2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].