Eveniment unic în viaţă: O cometă descoperită recent va putea fi văzută cu ochiul liber

Pasionaţii de astronomie vor avea "o oportunitate rară şi interesantă" de a vedea o cometă cu ochiul liber cu ocazia unei "experienţe unice în viaţă", potrivit directorului unui centru de astrofizică din cadrul unei universităţi britanice, informează DPA.
Cometa Nishimura a fost descoperită în august 2023 şi se va afla la cea mai mică distanţă faţă de Terra peste exact o săptămână, când va fi vizibilă în Europa de Nord cu puţin timp înainte de zorii zilei de marţi, 12 septembrie.
Acest obiect cosmic, care călătoreşte prin spaţiu cu viteza de 386.000 de kilometri pe oră, este deja vizibil cu ochiul liber, potrivit profesorului Brad Gibson, directorul Centrului de Astrofizică E.A. Milne din cadrului Universităţii Hull din Regatul Unit.
Potrivit profesorului Brad Gibson, cometa Nishimura poate fi văzută în prezent în prima oră după apus şi în ora ce precede zorii zilei dacă persoanele interesate privesc bolta cerească în direcţia Est-Nord-Est, spre Luna aflată în primul pătrar şi spre planeta Venus.
"Această cometă are nevoie de 500 de ani pentru a orbita Sistemul Solar, în timp ce Pământul are nevoie de un an, iar planetele exterioare au nevoie de câteva decenii. Cometa Halley, care a stârnit mult interes în timpul apropierii sale de Terra în 1986, are nevoie de 76 de ani pentru a parcurge o orbită completă în jurul Sistemului Solar. Aşadar, când se spune că este o oportunitate unică în viaţă pentru a vedea cometa Nishimura nu este o exagerare", a explicat profesorul britanic.
"Ea poate fi deja văzută, dar se va afla la 78 de milioane de mile (125,5 milioane de kilometri) de Pământ pe 12 septembrie şi atunci ar trebui să avem cea mai bună şansă de a o vedea cu ochiul liber. În medie, oamenii au şansa de a vedea o astfel de cometă cu ochiul liber o dată la un deceniu - este o oportunitate rară şi interesantă", a adăugat el.
Cometa C/2023 PI a fost numită după astrofotograful japonez Hideo Nishimura, care a descoperit-o în timp ce realiza fotografii cu expunere îndelungată ale bolţii cereşti folosind o cameră foto digitală pe 11 august.
Potrivit lui Brad Gibson, cometa Nishimura va ajunge la cea mai mică distanţă de Soare pe 17 septembrie, când se va afla la doar 27 de milioane de mile (43,4 milioane de kilometri) de astru.
Profesorul britanic spune că există o şansă reală ca obiectul cosmic să nu supravieţuiască acestei apropieri de Soare.
Oamenii de ştiinţă încă încearcă să estimeze dimensiunile cometei Nishimura, însă Brad Gibson este de părere că aceasta ar putea avea un diametru cuprins între câteva sute de metri şi câţiva kilometri.
Cometa ar putea fi responsabilă pentru o ploaie anuală de meteori, denumită Sigma-Hydris, care are loc în fiecare an în luna decembrie.
Potrivit profesorului britanic, cometele sunt "bucăţi de gheaţă şi roci" rămase în spaţiu după formarea Sistemului Solar în urmă cu aproape 5 miliarde de ani.
Atunci când se apropie de Soare, căldura astrului încălzeşte cometele, eliberând din nucleul lor îngheţat o serie de gaze ce formează apoi coada lor distinctivă.
Micile particule de praf şi roci rămase captive în structura cometelor sunt astfel eliberate de căldura solară atunci când cometele trec pe lângă Soare, iar Pământul trece în fiecare an prin acele "resturi", dând naştere unui fenomen care se numeşte "ploaie de meteori".
Potrivit profesorului Gibson, nu există niciun pericol de ciocnire a cometei Nishimura cu Pământul, întrucât astronomii au calculat cu mare atenţie orbita şi viteza de deplasare a acestui obiect cosmic.
În comunitatea ştiinţifică, există de mai multă vreme o dezbatere despre obiectul cosmic - asteroid sau cometă - care a provocat dispariţia dinozaurilor de pe Terra în urmă cu 65 de milioane de ani.
"Ceea ce li s-a întâmplat dinozaurilor reprezintă un eveniment care are loc o dată la 100 de milioane de ani. Oamenii privesc cometele încă din cele mai vechi timpuri şi le-au interpretat în diverse feluri, de la vectori ai Apocalipsei şi până la simpli aducători ai unor veşti bune", a adăugat Brad Gibson. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: science.nasa.gov
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Ecuador: Cel puțin 20 de răniți și pagube materiale după un seism cu magnitudinea 6,3
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 grade s-a produs vineri în provincia Esmeraldas, nord-vestul Ecuadorului, cel puțin 20 de persoane fiind rănite și peste 100 de locuințe distruse, potrivit unui bilanț publicat vineri de autorități, relatează AFP și Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35 de kilometri, în jurul orei
Cel mai mare telescop solar din lume, dotat cu un nou instrument pentru observații de detaliu
Performanțele Telescopului Solar Daniel K. Inouye, amplasat pe vârful unui munte de pe insula hawaiană Maui, și deja cunoscut pentru capacitatea sa de a obține imagini de mare detaliu ale suprafeței solare, au fost îmbunătățite prin adăugarea unui nou instrument, Visible Tunable Filtergraph (VTF), transmite vineri agenția WAM. Acest observa
Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 4,5, fără răniți sau pagube materiale
Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs în provincia turcă Kutahya, la aproximativ 350 km sud de Istanbul, vineri, la două zile după un puternic seism, cu magnitudinea 6,2. Nu au fost înregistrate persoane rănite sau pagube materiale, însă cutremurul de vineri a stârnit îngrijorare în rândul locuitorilor, transmit agențiil
India/ Un sistem de alertă pentru a preveni atacurile elefanților
În pădurile din centrul Indiei o echipă caută urme ale trecerii elefanților pentru a alimenta un sistem de alertă menit să limiteze incidentele dintre aceste animale și oameni, în urma cărora își pierd viața anual sute de persoane, notează AFP. ''Nu trebuie să facem zgomot pentru a evita orice confruntare'', ș
Cuba/ Un incendiu a distrus peste 1.900 ha de pădure în vestul țării
Un incendiu forestier de amploare a mistuit peste 1.900 de hectare de pădure în provincia Pinar del Río din vestul Cubei, transmite vineri agenția EFE. Incendiul, izbucnit în urmă cu cinci zile într-o zonă cunoscută sub numele de Arenales din Minas de Matahambre, s-a răspândit rapid, alimentat de vântul car
VIDEO Capsula misiunii chineze cu echipaj uman Shenzhou-20 a andocat la stația spațială Tiangong
Capsula chineză a misiunii Shenzhou-20, cu trei astronauți la bord, a andocat cu succes la modulul central, Tianhe, al stației spațiale Tiangong, a anunțat vineri Agenția spațială chineză pentru misiuni cu echipaj uman, transmite EFE.
VIDEO Arheologie/ Rămășițele unei femei care ar fi aparținut civilizației Caral, descoperite în Peru
O echipă de arheologi a anunțat joi că a descoperit în Peru rămășițele unei femei, datând de aproximativ 5.000 de ani, care ar fi aparținut civilizației Caral, cea mai veche din America, informează AFP. Această descoperire recentă prezintă un interes deosebit pentru oamenii de știință, deoarece ar constitui dovada că femeile jucau
Oameni de știință din mai multe țări pot accesa eșantioanele din cadrul misiunii Chang'e-5
Administrația Națională a Spațiului din China (CNSA) a anunțat joi că oameni de știință de la institute din Franța, Germania, Japonia, Pakistan, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii vor primi acces la eșantioanele de regolit selenar adunate în cadrul misiunii Chang'e-5, în scopuri de cercetare, transmite Xinhua. Î
Racheta misiunii Shenzhou-20 a decolat spre stația spațială chineză
O rachetă chineză care transportă trei astronauți spre stația spațială chineză Tiangong a decolat joi de la centrul său de lansare, transmit AFP și DPA. Într-un nor de flăcări și fum, racheta Long March-2F a părăsit platforma de la centrul de lansare spațială din Jiuquan, situat în deșertul Gobi (nord-vestul Chinei), marcând începutul m
Peninsula Kamceatka/ Cenușa vulcanică provenită din erupția vulcanului Bezimianîi a acoperit trei sate
Cenușa vulcanică provenită din erupția vulcanului Bezimianîi din Peninsula Kamceatka, situată în Extremul Orient al Rusiei, a acoperit trei sate din districtul Milkovo, au anunțat joi serviciile locale de urgență, informează Xinhua. 'În prezent, cenușa vulcanică cade în trei sate din cauza emisiilor provenite de la vulcanul Bezimian
Istanbulul, zguduit de peste 185 de replici după seismul cu magnitudinea 6,2
O serie de cutremure au continuat să zguduie Istanbulul joi, Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia raportând noi replici, dintre care una cu magnitudinea 4,1, transmite agenția DPA. Replicile au fost înregistrate după
Peste 50 de replici la Istanbul după seismul de magnitudine 6,2
Peste 50 de replici s-au produs după seismul de magnitudine 6,2 înregistrat miercuri la Istanbul, a anunțat ministrul turc de interne Ali Yerlikaya, transmite AFP. 'Un cutremur de magnitudine 6,2 s-a produs în Marea Mar
Google nu renunță la cookie-urile publicitare
Google a anunțat marți că nu va renunța la utilizarea, în browserul său Chrome, a cookie-urilor, care permit urmărirea utilizatorilor pe site-urile pe care le vizitează, la cinci ani după ce a promis că le va elimina treptat, transmite AFP. Începând din 2022, gigantul californian și-a exprimat intenția de a realiza o tranziți
Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia. Acesta a fost unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate în ultimii ani în orașul cu 16 milioane de locuitori, transmite Reuters. În urm
Climă/ Albirea coralilor la nivel global doboară record după record
Episodul masiv de albire a coralilor din ultimii doi ani continuă să doboare recorduri, circa 84% dintre recifele de corali de pe planetă fiind în prezent afectate, ceea ce pune în pericol supraviețuirea acestor ecosisteme esențiale pentru viața marină și pentru sute de milioane de persoane, notează AFP. Coralii sunt extrem de vuln