O planetă ultrafierbinte de tipul lui Neptun, descoperită pe orbita unei stele din categoria Soarelui

Astronomii au anunţat descoperirea unui nou tip de exoplanetă - o planetă de tipul lui Neptun, dar ultrafierbinte şi nu rece aşa cum este cazul celei de-a 8-a planete din Sistemul Solar, conform unui studiu apărut luni în publicaţia Nature Astronomy, transmite Space.com.
Temperatura acestei planete este foarte ridicată pentru că se află de 60 de ori mai aproape de steaua sa decât se află Pământul faţă de Soare.
Studii anterioare ajungeau la concluzia că aproximativ 1 din 200 de stele din categoria Soarelui au câte o planetă la o distanţă orbitală atât de mică încât îşi încheie mişcarea de revoluţie în mai puţin de 24 de ore. Astronomii au denumit aceste obiecte cosmice "planete de perioadă ultrascurtă".
Toate planetele de perioadă ultrascurtă cunoscute erau fie planete telurice (din clasa Terrei), fie planete de tipul "Jupiter fierbinţi" (gigantice planete gazoase cu diametrul de peste 10 ori mai mare decât al Pământului). În mod ciudat, astronomii nu au reuşit să descopere prea multe exoplanete de perioadă ultrascurtă de dimensiuni intermediare între aceste două extreme - fenomen cunoscut în astronomie drept "deşertul Neptunilor fierbinţi" (deoarece Neptun este considerată de astronomi planeta etalon pentru clasa de obiecte de dimensiuni intermediare între Terra şi Jupiter).
Revista Nature Astronomy a anunţat descoperirea unei exoplanete care se află exact în această plajă de dimensiuni între Jupiter şi Terra, dar este cu mult mai fierbinte decât alte orice altă planetă de tip Neptun fierbinte descoperită până în prezent - motiv pentru care cercetătorii au caracterizat-o drept "ultrafierbinte".
Descoperirea a fost realizată prin intermediul telescopului spaţial Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS), aparţinând NASA, care a fost îndreptat spre steaua din categoria Soarelui LTT 9779, localizată la aproximativ 260 de ani lumină. Observaţiile ulterioare cu alte telescoape au confirmat existenţa acestei exoplanete ce a primit denumirea de catalog LTT 9779 b. Ea are diametrul de aproximativ 4,7 ori mai mare decât al Terrei şi este de 29 de ori mai grea.
LTT 9779 b încheie o orbită completă în jurul stelei sale în aproximativ 19 ore, fiind de 23 de ori mai aproape de aceasta decât este Mercur faţă de Soare. Temperatura medie a acestei planete este de aproximativ 1.700 de grade Celsius.
În lucrarea în care au anunţat această descoperire, astronomii au arătat că această exoplanetă nu este doar un "Neptun fierbinte" ci este un "Neptun ultrafirbinte" - în condiţiile în care o planetă de tipul Neptun fierbinte nu depăşeşte temperatura de aproximativ 1.225 de grade Celsius, după cum explică coordonatorul studiului despre noua exoplanetă, James Jenkins, astronom la Universitatea din Chile.
Temperatura ultra-ridicată a planetei LTT 9779 b poate descompune moleculele în elementele lor constituente şi poate ioniza metale în atmosfera sa. Acest lucru înseamnă că atmosfera acestei planete "poate fi foarte diferită de cea a planetelor care sunt doar "fierbinţi", devenind un foarte interesant laborator pentru studierea chimiei planetelor", conform lui Jenkins.
Densitatea medie a noii exoplanete este similară celei a lui Neptun - cercetătorii au sugerat că este improbabil ca planeta LTT 9779 b să fie alcătuită din rocă pură sau din apă pură şi au propus în schimb modelul unei planete cu un nucleu solid, înconjurat de o atmosferă densă formată din hidrogen şi heliu.
Neobişnuit este şi faptul că exoplaneta LTT 9779 b dispune încă de o atmosferă densă, care reprezintă aproximativ 10% din masa sa, sau de 2,6 ori mai grea decât Terra. Este neobişnuit pentru că o astfel de planetă de tipul Neptun ultrafierbinte "ar fi trebuit să-şi piardă atmosfera foarte devreme din cauza radiaţiilor puternice primite de la steaua sa aflată foarte aproape", conform lui Jenkins.
O posibilă explicaţie cu privire la faptul că această planetă continuă să aibă o atmosferă atât de densă este că "ea era probabil, iniţial, mult mai mare, poate un uriaş gazos de tipul lui Jupiter, care a migrat pe o orbită mult prea apropiată faţă de steaua sa", susţine Jenkins. În acest scenariu, după ce a rămas fără o mare parte din masa iniţială (pierzându-şi o parte însemnată din atmosferă), această planetă s-ar fi distanţat puţin faţă de steaua sa, stabilindu-se pe orbita prezentă şi, conservându-şi restul masei, a intrat în categoria planetelor intermediare de tipul lui Neptun.
Pentru viitor, Jenkins şi colegii săi urmează să analizeze lumina care trece prin atmosfera acestei planete "pentru a afla ce elemente chimice există în atmosfera sa, care sunt variaţiile de temperatură şi dacă această planetă are nori". Natura relativ strălucitoare a stelei sale ne permite "să folosim instrumente terestre şi spaţiale pentru a analiza această planetă în detaliu", a mai adăugat James Jenkins. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Ana Bîgu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: space.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA: Ministrul Turismului și Președinta Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism discută modalități de parteneriat strategic
Ministrul Turismului Miroslav Borshosh s-s întâlnit joi cu Julia Simpson, președinta și CEO al Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC). WTTC este cea mai mare organizație internațională reprezentând sectorul privat al turismului, cu peste 200 de lideri la nivel mondial de companii între membrii săi. C
Eșantioanele aduse de misiunea Chang'e 6 susțin ipoteza impactului ca origine a Lunii
Există mai puțină apă în mantaua de pe partea îndepărtată a Lunii decât se află în cea de pe partea mereu îndreptată spre Pământ, conform unor analize ale eșantioanelor de regolit și roci selenare culese de misiunea chineză Chang'e 6, transmite joi
Imensul deșert al Arabiei a fost odată un ținut luxuriant (studiu)
Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a găzduit cândva un lac vast și un sistem de râuri, a dezvăluit o echipă internațională de cercetători într-un studiu publicat miercuri, transmite agenția DPA. Cercetări recente au sugerat că Rub al-Khali (''Pătrimea goală''), vastul deșert al Peninsulei Arabice, ex
Indonezia/ Cutremur cu magnitudinea 5,9 în sudul provinciei Papua de Vest (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în zona coastei sudice a provinciei Papua de Vest din Indonezia, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, a precizat GFZ. Arhipelagul indonezian este situat pe așa-numitul '&
Cererea de energie electrică pentru centrele de date se va dubla până în 2030, din cauza AI (IEA)
Consumul de energie electrică al centrelor de date urmează să se dubleze până la orizontul anilor 2030 din cauza necesarului în creștere legat de dezvoltarea inteligenței artificiale (AI), transmite într-un nou raport, publicat joi, Agenția Internațională pentru Energie (IEA), care semnalează noi provocări pentru securitatea energetică, dar și pentr
Compania Amazon amână lansarea primilor săi sateliți pentru internet din cauza condițiilor meteorologice
Lansarea primilor sateliți pentru internet de mare viteză ai companiei Amazon, pentru dezvoltarea unei rețele menite să concureze cu Starlink, a lui Elon Musk, a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, conform companiei United Launch Alliance (ULA) care organizează misiunea, transmite joi DPA. ''O nouă dată
Lună versus Marte: Alesul lui Trump la conducerea NASA se confruntă cu întrebări dificile despre viitorul agenției
Antreprenorul Jared Isaacman, nominalizat de președintele Donald Trump pentru a conduce NASA, va trebui să răspundă miercuri unor întrebări din partea senatorilor americani cu privire la modul în care va încerca să păstreze un echilibru între dorința administrației Trump de a trimite echipaje pe Marte și programul emblematic al agenției spațiale ameri
Astronomii au detectat două stele pitice albe menite să moară într-o detonare cvadruplă
Astronomii au detectat două stele pitice albe puternice - rămășițe stelare extrem de compacte - care orbitează aproape una de cealaltă și care par destinate să moară într-o detonare cvadruplă extraordinar de violentă, informează Reuters. Cele două stele, legate gravitațional una de cealaltă în ceea ce se numește 'sistem binar', au fost loca
Eforturile de refacere a coralilor afectați de albire sunt insuficiente (studiu)
Recifele de corali din întreaga lume se confruntă cu albirea în masă, care duce la moartea lor, odată cu accelerarea schimbărilor climatice, iar un nou studiu a constatat că demersurile realizate pentru refacerea acestor ecosisteme sunt insuficiente pentru a le asigura supraviețuirea, transmite agenția Xinhua. Cercetarea a evidenți
Compromis european pentru înăsprirea legii privind poluarea cu microplastice
Comisia Europeană, europarlamentarii și statele membre au ajuns marți seară la un compromis pentru a înăspri legislația împotriva poluării cu microplastice care invadează râurile, plajele și oceanele, transmite AFP. Acest acord ar trebui să permită adoptarea definitivă a unui nou regulament în termen de câteva lun
Auzul slab poate să 'crească riscul de insuficiență cardiacă' (studiu)
Scăderea acuității auditive ar contribui la creșterea riscului de a dezvolta insuficiență cardiacă, conform unui studiu, relatează miercuri DPA/PA Media. Cercetătorii au sugerat că suferința psihologică cauzată de hipoacuzie joacă un rol 'notabil'. Pentru acest studiu, o echipă de specialiști din China a analizat informa
O companie de bioinginerie susține că a readus la viață lupii străvechi dispăruți acum peste 12.000 de ani
Compania de biotehnologie Colossal Biosciences, cunoscută pentru încercarea de a aduce înapoi mamuții lânoși, susține că a reușit să reproducă trei pui de lup străvechi (Canis dirus), specie dispărută în urmă cu 12.500 de ani, transmit
Primul copil născut în Marea Britanie după un transplant de uter
O fetiță s-a născut în Marea Britanie în urma unui transplant de uter pe care mama ei l-a primit de la sora sa mai mare, o premieră în această țară, a anunțat marți un spital din Londra, transmite AFP. Micuța Amy Isabel s-a născut la 27 februarie 2025, la Spitalul Queen Charlotte and Chelsea, la doi ani după transplantul de c
Diabetul în perioada sarcinii ar fi corelat cu un risc crescut de tulburări de neurodezvoltare la copii (studiu)
Diabetul în perioada sarcinii este corelat, într-un nou studiu publicat în The Lancet de o echipă de cercetători chinezi, cu un risc crescut de tulburări de neurodezvoltare, așa cum este autismul sau ADHD, la copii, transmite marți DPA. Autorii studiului au recunoscut că este nevoie de mai multe cercetări pentru a stabili cu
Myanmar/ Aproape 100 de replici în 11 zile, după cutremurul devastator
Un număr total de 98 de replici au fost resimțite în Myanmar după cutremurul devastator care a lovit regiunea la 28 martie, a anunțat marți Departamentul de meteorologie și hidrologie al țării, transmite agenția Xinhua. Magnitudinea acestor seisme a variat de la 2,8 la 7,5. Bilanțul victimelor cutremurului cu magnitudinea