logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Toată știința dintr-o eclipsă: de la confirmarea teoriei lui Einstein până la studierea ionosferei

Image

Eclipsele totale de Soare sunt un laborator natural care a contribuit la numeroase descoperiri științifice, de la identificarea heliului până la confirmarea teoriei relativității generale, iar astăzi îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine comportamentul viețuitoarelor și al atmosferei terestre, scrie EFE marți, într-un articol publicat înaintea eclipsei totale de Soare din 12 august.

Cunoașterea științifică este rezultatul unei serii continue de fapte de-a lungul secolelor, de aceea este imposibil să se stabilească când au început eclipsele să producă acest tip de rezultate. Ceea ce se știe este că cea mai veche înregistrare precisă datează din anul 1223 înaintea erei noastre.

Referirea la acea eclipsă totală a rămas înscrisă pe o tăbliță de argilă găsită în 1948 în ruinele orașului Ugarit (Siria), a declarat pentru EFE fizicianul specializat în activități solare Jose Carlos del Toro.

În plus, progresul științific necesită, de regulă, timp.

Este cazul eclipsei produse în anul 133 înaintea erei noastre în Babilon, care este descrisă pe o tăbliță păstrată la Muzeul Britanic și care 'acum ne-a făcut să punem sub semnul întrebării modelele noastre de rotație a Pământului', a declarat fizicianul.

Dacă Pământul s-ar fi rotit cu viteza de astăzi, eclipsa ar fi avut loc în Insulele Baleare, însă dacă încetinirea rotației ar fi avut ritmul la care ne-am aștepta, eclipsa ar fi fost vizibilă în Afganistan.

'Nu ne rămâne altă soluție decât să ne revizuim calculele', pentru că, pe lângă maree, trebuie să existe și alte cauze care influențează ritmul de frânare a rotației, afirmă Carlos del Toro.

Eclipsele totale permit observarea și studiul coroanei solare, care reprezintă stratul cel mai exterior al atmosferei Soarelui și care ascunde un mister: nu se știe cu certitudine de ce temperatura ei este mult mai ridicată decât cea a suprafeței.

Prima referire clară la coroana solară a fost făcută de Plutarh.

În ceea ce este considerată a fi prima descriere științifică a unei eclipse, cea din 1560 din Coimbra (Portugalia), făcută de iezuitul Cristopher Clavius, se vorbește despre marea lumină care a înconjurat Soarele.

Pentru a ști dacă acest halou este un fenomen solar, lunar sau terestru a trebuit să așteptăm până în secolul al XIX-lea, când s-au făcut descoperiri importante, dar și câteva greșeli, pentru că știința nu avansează doar prin succese.

Există un element chimic, heliul, a cărui existență a fost descoperită de astronomul britanic Joseph Lockyer în timp ce observa o eclipsă solară, fiind nevoie să treacă câțiva ani până când a fost localizat și pe Pământ.

Coronium este elementul despre care s-a speculat, dar care s-a dovedit că nu există. S-a crezut că a fost descoperit observând spectrul coroanei solare în 1869 și a fost nevoie de mai mult de 30 de ani pentru a afla că este vorba, de fapt, de fier ionizat de 13 ori, a explicat Del Toro.

Cea mai importantă contribuție a eclipselor la știință a fost obținerea uneia dintre primele dovezi experimentale ale teoriei relativității generale a lui Albert Einstein. Aceasta a fost realizată prin observarea eclipsei din mai 1919, în cadrul unei duble expediții britanice care nu a fost lipsită de peripeții.

Participanții la expediția de pe insula Principe s-au confruntat cu o vreme atât de nefavorabilă încât de-abia au putut vedea eclipsa. Cei din Sobral (Brazilia) au ajuns la destinație cu telescopul stricat și au putut obține doar un înlocuitor de urgență mult mai mic.

Rezultatele au confirmat că lumina se curbează atunci când trece printr-un câmp gravitațional intens, cum este cel al Soarelui, și că o face în limitele prevăzute de teorie. Acea demonstrație a crescut popularitatea lui Einstein și a deschis calea pentru numeroase aplicații, dintre care Del Toro menționează corecțiile gravitaționale relativiste folosite de GPS.

În secolul XXI, misiuni europene precum Solar Orbiter, care s-a apropiat la distanțe incredibil de mici de steaua noastră, sau Proba 3, care prin doi sateliți creează eclipse artificiale, permit studierea Soarelui fără a depinde de eclipsele naturale, însă aceasta nu le face mai puțin interesante.

'Cercetătorii care studiază coroana solară continuă să facă observații pentru că rămâne important să înțelegem efecte foarte subtile care pot fi observate în eclipsele naturale', a declarat Del Toro.

Oamenii de știință își întorc, de asemenea, atenția către Pământ, implicând mai mult ca oricând cetățenii în tot felul de proiecte, a subliniat pentru EFE doctorul în astrofizică Montserrat Villar de la Centrul de Astrobiologie.

Eclipsele permit studierea ionosferei, un strat al atmosferei situat la peste 80 de kilometri care suferă schimbări drastice din cauza lipsei bruște de lumină, ce îi afectează temperatura, densitatea și proprietățile.

În plus, datorită radioamatorilor, se analizează dacă aceste schimbări pot interfera cu propagarea frecvențelor radio.

O eclipsă totală afectează și ființele vii. În cronici medievale se găsesc referințe, 'deși anecdotice', despre oi care behăie sinistru și vaci care revin la grajd în timpul eclipselor.

În prezent, poveștile devin știință, cu studii în care participarea cetățenilor este - asigură Montserrat Villar - 'foarte valoroasă'.

Cu câteva zile înainte, în timpul și după 12 august, ceasurile inteligente purtate de mii de voluntari vor înregistra date pentru a analiza răspunsul fiziologic al organismului în proiectul Solaris, inițiat de Institutul de Studii Spațiale din Catalonia și de Institutul de Cercetare Vall d'Hebron din Barcelona.

Animalele sunt, de asemenea, obiect de studiu, deoarece este demonstrat că unele păsări și insecte își schimbă comportamentul, în timp ce altele nu.

O cercetare din SUA realizată în timpul eclipsei din 2024 a arătat că multe păsări își schimbă drastic comportamentul vocal când ziua se transformă în noapte, iar atunci când revine lumina izbucnesc într-un cor care anunță 'zori falși'.

Observații făcute de pe Pământ pot aduce rezultate 'deosebit de unice', a spus Del Toro, referindu-se la eclipsa care a traversat SUA în 2017. Atunci, peste 60 de telescoape și camere au fost distribuite voluntarilor de-a lungul traseului eclipsei pentru ca aceștia să facă aceleași înregistrări când momentul de totalitate se producea în locația lor. Combinarea acestor observații a permis obținerea unei eclipse totale de 2 ore și 30 de minute, în contextul în care, în fiecare punct de observație de pe traseu, aceasta dura doar câteva minute. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 841

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 30-10-2026 21:48

Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan

Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi

Stiinta 30-10-2026 18:53

Un startup californian a apelat la AI pentru a obține un virus capabil să lupte cu infecțiile bacteriene rezistente la antibiotice

Cercetătorii de la startupul californian Radical Numerics au utiliat inteligența artificială (AI) pentru a crea un virus capabil să combată o infecție bacteriană rezistentă la tratamentul convențional cu antibotice, metodă care, dacă se dovedește eficientă, ar putea ajuta oamenii să lupte împotriva bolilor microbiene fără a agrava rezistența la antibiotice, tra

Stiinta 30-10-2026 17:04

Papa Leon al XIV-lea: Agenții AI sunt instrumente, nu persoane

Papa Leon al XIV-lea a avertizat vineri împotriva acordării unei personalități juridice sau a unor drepturi pentru agenții de inteligență artificială (AI), afirmând că responsabilitatea pentru acțiunile acestora trebuie să le revină, în mod clar, creatorilor lor umani, informează AFP. 'Mașinile sunt instrumente, nu persoa

Stiinta 30-10-2026 14:06

Japonia/ Un pacient a beneficiat de un tratament împotriva bolii Parkinson pe bază de celule stem

Un pacient a beneficiat de un tratament de pionierat pe bază de celule stem pentru tratarea bolii Parkinson, a anunțat vineri compania farmaceutică niponă care l-a dezvoltat, informează AFP. 'Prima grefă a fost realizată la Spitalul Universitar din Kyoto în luna octombrie', a afirmat laboratorul Sumitomo Pharma într-un comu

Planeta 30-10-2026 09:57

Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți

O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare

Planeta 30-10-2026 09:04

Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)

Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan

Planeta 30-10-2026 08:45

VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon

Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.  

Stiinta 29-10-2026 18:56

Fotografii ale unei eclipse solare dezvăluie noi detalii ale coroanei solare

Fotografiile recent publicate ale Soarelui, surprinse în timpul eclipsei totale din 12 august, dezvăluie atmosfera exterioară a Soarelui în detalii fără precedent, surprinzând o uriașă gaură coronală dar și structuri rare formate de vântul solar denumite 'inele de fum', transmite joi Space.com. Imaginile au fost

Planeta 29-10-2026 17:54

Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)

Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore

Stiinta 29-10-2026 11:47

Legături genetice cu 16 boli, identificate de cercetători din Australia

O echipă de cercetători din Australia a cartografiat legături genetice cu 16 boli, identificând aproape 1.500 de gene care ar putea contribui la apariția unor afecțiuni, variind de la cancer la tulburări imunitare și neurologice, transmite joi agenția de presă Xinhua. Echipa, alcătuită din membri ai Institutului Garvan de Cercetări Medic

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Stiinta 28-10-2026 19:24

Găurile negre s-ar putea diviza, dar doar dacă se rotesc la viteze extreme (studiu)

O gaură neagră s-ar putea scinda în două găuri negre distincte, dar doar dacă gaura neagră inițială se rotește suficient de rapid, conform unui nou studiu publicat pe 22 octombrie în revista Physical Review D, transmite

Stiinta 28-10-2026 18:17

Un rover al NASA a detectat particule de praf ultrafine pe planeta Marte

Marte este o planetă cu foarte mult praf. Praful marțian este pus în mișcare de vânturi zilnice, de vârtejuri - cunoscute sub numele de ''diavoli de praf'' - și de furtuni de praf de mari dimensiuni, care se manifestă la nivel local, regional și chiar global. Praful reprezintă un factor care trebuie luat în considerare în

Stiinta 28-10-2026 17:47

Astronomii au descoperit o potențială nouă planetă pitică dincolo de orbita lui Neptun

Puternicul Observator Vera Rubin a detectat ceea ce pare a fi o planetă pitică ce orbitează în jurul Soarelui, în adâncurile înghețate ale spațiului de dincolo de orbita planetei Neptun, transmite miercuri

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor