Ciuma decima deja mici comunități de vânători-culegători în Siberia în urmă cu 5.500 de ani, potrivit unui studiu publicat miercuri și care aduce o perspectivă nouă asupra originii acestei boli, informează agențiile de presă internaționale.

Ciuma este asociată în general cu șobolanii, orașele medievale suprapopulate și cu epidemiile care au devastat Europa în timpul Evului Mediu și după acesta, cauzând mai multe zeci de milioane de morți.

Acest decor este cu totul diferit de peisajele sălbatice din jurul Lacului Baikal unde, de câteva decenii încoace, arheologii studiază situri funerare ale unor comunități preistorice de vânători-culegători.

Unul dintre situri, în special, reprezenta până acum o enigmă din cauza unui 'profil de mortalitate foarte neobișnuit', cu 'un excedent considerabil de copii și adolescenți' decedați 'într-o perioadă foarte scurtă', a dezvăluit într-o conferință de presă Ruairidh Macleod, cercetător în paleogenomică la Universitatea Oxford din Regatul Unit.

În absența unor urme de violență și a unor traumatisme la nivelul scheletelor, 'nicio explicație clară nu ne permitea să înțelegem' cauzele acelui eveniment catastrofal, a explicat Ruairidh Macleod, unul dintre autorii principali ai studiului publicat în revista Nature.

Analizând ADN-ul străvechi conservat în dinții a 46 de persoane înmormântate în patru situri din jurul Lacului Baikal, oamenii de știință au descoperit la 18 dintre acestea prezența bacteriei Yersinia pestis, care cauzează ciuma.

Această rată de prevalență este de aproape 40%, fiind mai mare decât cea observată în anumite gropi comune din perioada ciumei medievale, în condițiile în care detectarea ciumei în ADN-ul străvechi furnizează oricum multe rezultate de tip 'fals negativ'.

Așadar, probabil că 'aproape toți indivizii' înhumați în acele cimitire din Siberia au murit din cauza acestei boli cu ocazia a două episoade epidemiologice, dintre care cel mai vechi datează din urmă cu 5.500 de ani, a continuat Ruairidh Macleod, care vorbește despre 'o surpriză totală'.

Marmote

Până la acest studiu, cele mai vechi urme ale ciumei fuseseră descoperite în comunități de agricultori care au trăit în Europa de Nord în Neoliticul târziu, în urmă cu 5.300 de ani.

Însă mortalitatea acelor tulpini străvechi era 'intens dezbătută' în comunitatea științifică, a reamintit Eske Willerslev, profesor la Universitatea din Copenhaga (Danemarca) și Universitatea Cambridge (Regatul Unit).

'Teoria clasică în epidemiologia bolilor străvechi este că acest tip de episod epidemiologic nu ar trebui să se producă la vânători-culegători, care se deplasau în mod constant, trăiau în grupuri foarte restrânse și depindeau de o mare varietate de resurse', a detaliat paleogeneticianul danez, coautor al noului studiu.

Acest fapt i-a determinat pe anumiți scriitori, precum Yuval Noah Harari ('Sapiens: A Brief History of Humankind') și Jared Diamond ('Collapse'), 'să construiască imaginea unei epoci de aur pentru vânători-culegători: o epocă fără boli, fără agenți patogeni, cu indivizi care aveau o sănătate perfectă'. 'Dar, în realitate, nu era chiar atât de simplu să fii vânător-culegător. Dacă ciuma apărea de mai multe ori, atunci este probabil ca ea să fi fost destul de frecventă pe atunci', a explicat Eske Willerslev.

Iar animalul-gazdă al bacteriei Yersinia pestis nu era șobolanul, așa cum s-a întâmplat în Evul Mediu, ci, probabil, o specie locală de marmotă, Marmota sibirica.

Aceste rozătoare 'au o istorie evolutivă foarte veche și în strânsă legătură cu bacteria responsabilă pentru apariția ciumei și se presupune că ele reprezintă specia-gazdă originală, în care boala a evoluat prima dată', a reamintit Ruairidh Macleod.

Încă și astăzi, cazuri de ciumă transmise de către marmote sunt semnalate cu regularitate în Siberia rusă și în Mongolia, unde aceste animale sunt vânate pentru blana și carnea lor.

În cazul vânătorilor-culegători, 'prima infectare a provenit, foarte probabil, dintr-o interacțiune cu un animal, înainte să se răspândească apoi la oameni' pe cale respiratorie, a explicat Astrid Iversen, profesoară de virologie la Universitatea Oxford și Universitatea Copenhaga.

'Acest fapt ilustrează într-adevăr ceea ce putem observa astăzi', întrucât 'potrivit OMS, aproximativ 75% din totalul noilor boli infecțioase' sunt transmise de către animale, a adăugat cercetătoarea daneză, o altă coautoare a studiului.

'A înțelege legăturile dintre momentul în care bolile trec de la animale la oameni, precum și modul în care ele au evoluat pentru a fi capabile să facă acest lucru în diferite contexte și în epoci diferite, este esențial pentru a evalua riscul ca astfel de situații să se producă din nou în viitor', a concluzionat Ruairidh Macleod. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)