VIDEO Secretul mecanismului de închidere rapidă folosit de o faimoasă plantă carnivoră, descifrat de cercetători (studiu)
Bietele muște care aterizează pe o plantă carnivoră, denumită 'Capcana lui Venus', au parte de o soartă tragică. Atunci când insecta atinge structurile asemănătoare firelor de păr ale acestei remarcabile plante carnivore, 'capcana' ei se închide brusc, condamnând victima să fie digerată într-un interval de câteva zile de enzimele secretate de plantă. Oamenii de știință din Franța au descifrat recent mecanismul fizic aflat în spatele acestei acțiuni de închidere rapidă, informează joi Reuters.
Potrivit cercetătorilor, experimentele au arătat că închiderea bruscă a capsulelor plantei carnivore 'Capcana lui Venus' este inițiată de o înmuiere rapidă a pereților celulari din stratul exterior al capcanei plantei, care este o frunză puternic modificată, împărțită în doi lobi articulați, asemănători unor fălci cu dinți.
Timp de peste un secol, ipoteza predominantă a fost că închiderea capcanei era determinată de o redistribuire rapidă a apei în interiorul frunzei, apa deplasându-se între celule pentru a umfla o parte a frunzei. Însă noul studiu indică un mecanism biologic diferit.
'Una dintre cele mai emblematice plante din lume poate încă să ne surprindă. După cercetări de peste un secol, încă descoperim lucruri fundamental noi despre modul în care funcționează Capcana lui Venus', a declarat fizicianul Yoel Forterre de la agenția franceză de cercetare CNRS și de la Universitatea Aix-Marseille, autorul-senior al studiului publicat joi în revista științifică Science.
Capcana lui Venus este o mică plantă carnivoră, originară dintr-o regiune limitată din Carolina de Nord și Carolina de Sud din Statele Unite. La fel ca multe alte plante carnivore, ea crește în medii sărace în nutrienți și își suplimentează nutriția prin capturarea și digestia unor insecte.
În cadrul unor experimente realizate la Marsilia, oamenii de știință au utilizat imagistică de mare viteză, măsurători mecanice prin indentarea stratului exterior al plantei și modelare mecanică. De asemenea, ei au măsurat transportul apei în țesutul vegetal pentru a exclude posibilitatea unui astfel de mecanism implicat în procesul studiat.
'Planta folosește niște firișori de declanșare specializați, localizați pe suprafața internă a capcanei. Atunci când o insectă atinge de două ori acei perișori într-o perioadă scurtă de timp, capcana se închide. Închiderea se poate produce într-o zecime de secundă', a dezvăluit Yoel Forterre.
'Ipoteza noastră că este că acea capcană este deja încărcată mecanic înainte de declanșare, la fel ca un arc. Când capcana este stimulată, pereții celulari ai stratului epidermic extern se înmoaie rapid cu aproximativ 30%-40%, ceea ce înseamnă că peretele celular devine mai flexibil. Acest lucru eliberează tensiunile interne stocate în țesut și determină îndoirea și închiderea capcanei. Înmuierea se produce în aproximativ o secundă', a explicat Yoel Forterre.
Atunci când capcana se închide brusc, insecta rămâne blocată în capsulă, unde va fi digerată.
'Prin măsurarea directă a mecanicii capcanei vii în timp ce aceasta reacționează, am identificat 'motorul' intern care împinge frunza dincolo de pragul său de instabilitate și declanșează deformarea care o închide brusc', a declarat fizicianul și autorul principal al studiului, Jeongeun Ryu, care a lucrat la acest studiu în calitate de cercetător postdoctoral la CNRS și la Universitatea Aix-Marseille.
După ce planta absoarbe lichidul bogat în nutrienți, produs de procesele digestive, capcana se redeschide, lăsând în urmă exoscheletul gol al insectei.
'Ceea ce mi se pare remarcabil este faptul că evoluția adeseori nu inventează mecanisme complet noi, ci mai degrabă le reutilizează și le rafinează pe cele existente. Se știe că plantele își modifică proprietățile mecanice ale pereților celulari în timpul creșterii, însă 'Capcana lui Venus' pare să ducă acest mecanism la extrem, folosindu-l pe o scară de timp de aproximativ o secundă', a declarat Yoel Forterre.
Există aproximativ 800 de specii cunoscute de plante carnivore. Acestea nu sunt toate strâns înrudite între ele, ceea ce indică faptul că factorul carnivor a evoluat independent de mai multe ori pe parcursul evoluției plantelor.
Modul în care se închide brusc 'Capcana lui Venus' este un subiect care a stârnit de multă vreme interesul oamenilor de știință, printre care și Charles Darwin, naturalistul din secolul al XIX-lea care a dezvoltat teoria evoluției prin selecție naturală. Cercetătorii francezi văd potențiale aplicații practice ale descoperirii lor.
'Din câte știm, este pentru prima dată când se observă o schimbare atât de rapidă a proprietăților mecanice ale pereților celulari la o plantă', a declarat Jeongeun Ryu.
'Acest fapt răspunde la o întrebare care datează încă de pe vremea lui Darwin - ce anume determină una dintre cele mai rapide mișcări din regnul vegetal - și indică spre o nouă modalitate de mișcare a ființelor vii: nu prin pomparea de fluid sau prin simpla colapsare, ci prin reglarea activă a rigidității propriului material. Acest principiu ar putea inspira, în cele din urmă, construirea unor roboți flexibili sau a unor materiale inteligente, deși aceasta rămâne o perspectivă pe termen lung', a adăugat autorul principal al studiului. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.houseplant.co.uk
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Schimbări climatice: De patru ori mai multe aisberguri se desprind din ghețarii din Groenlanda
Ghețarii groenlandezi eliberează de patru ori mai multe aisberguri decât în urmă cu 25 de ani din cauza schimbărilor climatice, un fenomen ale cărui implicații se extind asupra traficului maritim și ecosistemelor marine, potrivit unui studiu publicat joi de Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), informează AFP. ''Rezult
OMS a publicat un ghid actualizat pentru protecția împotriva caniculei
Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS/Europa) a publicat joi Ghidul actualizat privind Planurile de Acțiune pentru Caniculă și Sănătate (Heat-Health Action Plans Guidance), oferind un cadru științific guvernelor din întreaga lume pentru a organiza eficient măsuri de protecție împotriva caniculei, transmite Xinhua.
Mormânt rar, conținând rămășițele unei femei, unui copil și ale unui cal, descoperit în Rusia
Arheologii din Rusia au descoperit un mormânt rar, al unei femei din elita medievală, care a fost însoțită în moarte de un nou-născut și de pielea și capul unui cal, transmite joi Live Sc
Fenomenul climatologic El Nino a început, anunță agenția americană NOAA
Fenomenul climatologic El Nino, care cauzează secete, inundații și temperaturi record în diverse regiuni ale lumii, a început ''pe parcursul lunii trecute'', a anunțat joi Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite, informează AFP. Agenția americană estimează la 63% riscul unui fenomen
VIDEO Elon Musk dorește să folosească 1 milion de sateliți pentru centre de date AI în spațiu
CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a prezentat mai multe detalii despre centrele de date planificate de compania sa în spațiu înainte de o listare la bursă mult așteptată joi (11 iunie), despre care se așteaptă să-l transforme în trilionar și a susținut că SpaceX își propune să ridice în spațiu 1 milion de sateliți pentru centre de date orbitale,
Artemis 3: Administratorul NASA apără decizia de a selecta doar bărbați pentru echipaj
Administratorul NASA, Jared Isaacman, a apărat miercuri decizia de a selecta doar bărbați pentru echipajul misiunii Artemis 3, explicând că la baza acestei selecții sunt numeroase criterii și că membrii echipajului au fost aleși pentru a oferi misiunii cele mai ridicate șanse de reușită, transmite DPA. ''Am văzut reacții care var
Indonezia /Inundațiile devastatoare au dus la moartea a cel puțin 7% din populația unei specii rare de urangutan
Inundațiile și alunecările de teren mortale petrecute anul trecut în insula indoneziană Sumatra au dus la dispariția a cel puțin 7% din populația totală a urangutanului Tapanuli, o specie în pericol de dispariție, se arată într-un nou raport publicat miercuri, informează Reuters. Inundațiile și alunecările de teren aduse de un ciclon au dus l
Avertismentul climatologilor: Încălzire record și amenințări la adresa programelor de observare a Pământului
Încălzirea globală se intensifică, iar creșterea nivelului apelor se accelerează, a avertizat joi un grup de climatologi de renume, exprimându-și, de asemenea, temerea față de dispariția mai multor sisteme de observare a climei din cauza unor decizii bugetare și 'geopolitice', transmite AFP. Peste 70 de oameni de știință din 17 țări - print
Cutremur cu magnitudinea 6 în largul peninsulei Kamceatka
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în Oceanul Pacific, în largul peninsulei Kamceatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a anunțat filiala locală a ministerului rus pentru Situații de Urgență într-un comunicat citat de AFP. Seismul s-a produs la o adâncime de 29 de kilometri, epicentrul său fiind situat la 42 de kilometr
Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 47 de morți și peste 346.000 de persoane afectate
Cel puțin 47 de persoane au murit, 31 sunt date dispărute și 688 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni sudul insulei Mindanao din Filipine, a anunțat joi Consiliul Național pentru Reducerea și Gestionarea Riscurilor de Dezastre (NDRRMC), informează agenția de presă Xinhua. NDRRMC a declarat că seismul a afectat peste
Furtuna Cristina, care a provocat un deces în Guatemala, a fost retrogradată
Depresiunea tropicală Cristina se apropie de El Salvador, miercuri noapte (ora locală), urmând să aducă precipitații periculoase pe coasta de vest a Americii Centrale până a doua zi, după ce a provocat un deces în Guatemala, informează AFP. O alunecare de teren produsă în orașul Nahuala, din vestul Guatemalei, s-a soldat cu moartea unui
Probabilitate în creștere pentru un episod foarte puternic al fenomenului El Nino, avertizează serviciul Copernicus
Experții internaționali în meteorologie sunt din ce în ce mai convinși că un fenomen El Nino foarte puternic se va produce în acest an, a anunțat miercuri Observatorul climatic european Copernicus, informează AFP. 'De la 1 mai la 1 iunie, toate modelele și-au revizuit prognozele în creștere', a declarat directorul acestui servic
O structură geologică uriașă, de forma unui evantai, descoperită sub calota glaciară din estul Antarcticii
Oamenii de știință au descoperit o structură gigantică, în formă de evantai, care conectează mai multe bazine bine-cunoscute, aflate adânc sub calota glaciară a Antarcticii de Est, conform unui nou studiu, publicat pe 3 iunie în revista Nature Geoscience, care arată că este posibil ca această structură să se fi format în urma fragmentării străvechiulu
Albinele lucrătoare construiesc un 'palat regal' pentru reginele lor (studiu)
Reginele albinelor provin din aceleași ouă fecundate obișnuite ca și albinele lucrătoare. Așadar, cum ajunge o albină să devină regină - cu responsabilitatea de a fi singura care produce pui în colonie - în loc să fie doar o altă lucrătoare? Până acum, oamenii de știință credeau că acest lucru se întâmpla doar pentru că albina aleasă primea o di









