SpaceX va încerca să lanseze vineri capsula care îi va readuce pe Terra pe cei doi astronauți blocați pe ISS

Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman spre Stația Spațială Internațională (ISS) cu ajutorul unei capsule spațiale construite de SpaceX, care va permite revenirea pe Terra a celor doi astronauți americani rămași blocați pe orbită timp de nouă luni, a fost amânată pentru vineri, informează AFP.
Lansarea era programată pentru miercuri la ora locală 18:48 (24:48 GMT) de la Cape Canaveral din Florida, însă a fost anulată cu aproximativ 45 de minute înainte de start, din cauza unei probleme tehnice. Un rus face parte din echipajul de patru astronauți care vor zbura spre ISS.
'Atunci când efectuam fiecare dintre verificări (înainte de lansare), am remarcat că exista o problemă cu sistemul hidraulic al brațului de strângere al rampei de lansare', a explicat NASA, adăugând că 'totul era în regulă cu racheta și capsula spațială în sine'.
Apoi, NASA și SpaceX au anunțat că lansarea este de acum programată pentru vineri la ora 23:03 GMT, cu o nouă fereastră de lansare ce va fi disponibilă în ziua următoare, sâmbătă, la ora 22:41 GMT.
Această misiune le va permite lui Butch Wilmore și Sunita Williams, doi astronauți americani rămași blocați pe ISS de aproximativ nouă luni, să se întoarcă pe Terra la bordul capsulei construite de compania privată SpaceX.
Lansați pe orbită pentru o misiune care trebuia inițial să dureze doar opt zile, acești doi veterani ai spațiului sunt blocați pe ISS începând din iunie 2024 din cauza defecțiunilor suferite de capsula Starliner a companiei Boeing, care i-a transportat până la laboratorul orbital.
Aventura lor în spațiu a căpătat recent și o turnură politică, după ce președintele Donald Trump și marele său aliat Elon Musk, patronul companiei SpaceX, au acuzat administrația fostului președinte american Joe Biden că i-a abandonat în mod intenționat pe cei doi astronauți la bordul ISS.
Multimiliardarul Elon Musk a primit de la NASA, în vara anului 2024, misiunea de a gestiona revenirea lor pe Terra, însă a declarat recent că ar fi putut să îi 'salveze' cu mult timp în urmă, fără să precizeze în ce fel.
Rotație regulată a echipajelor
SpaceX a trimis la sfârșitul lunii septembrie 2024 spre ISS o capsulă Crew Dragon cu un singur astronaut american și un cosmonaut rus la bord - în locul celor patru pasageri inițial prevăzuți -, pentru a lăsa astfel două locuri libere pentru revenirea pe Terra a astronauților Butch Wilmore și Sunita Williams.
Aceștia din urmă așteaptă de acum sosirea misiunii Crew-10.
Noul echipaj care va fi lansat vineri este alcătuit din doi astronauți de la NASA - Anne McClain și Nichole Ayers -, un astronaut japonez - Takuya Onishi - și un cosmonaut rus - Kirill Peskov.
În pofida războiului din Ucraina, Statele Unite și Rusia și-au continuat în ultimii ani colaborarea în domeniul spațial, prin lansări ale unor cosmonauți ruși la bordul capsulelor SpaceX și ale unor astronauți americani la bordul rachetelor Soiuz în cadrul unor misiuni de rotație a echipajelor de pe ISS.
În acest cadru se înscrie și noua misiune de vineri. Participanții ei vor avea sarcina de a realiza experimente științifice și tehnologice în laboratorul spațial.
După o perioadă de câteva zile alături de cele două echipaje, Butch Wilmore și Sunita Williams ar trebui să revină pe Terra alături de americanul Nick Hague și de rusul Alexandre Gorbunov la bordul capsulei Crew-9.
Deși sejurul lor pe orbita Pământului a părut interminabil, Butch Wilmore și Sunita Williams nu au depășit încă recordul de timp petrecut în spațiu, deținut de astronautul american Frank Rubio. Acesta a petrecut 371 de zile la bordul ISS în 2023, în locul celor șase săptămâni prevăzute inițial, din cauza unei scurgeri de lichid de răcire la bordul vehiculului spațial rusesc ce urma să îl aducă înapoi pe Terra.
'Suntem pregătiți să rămânem mult timp aici, chiar dacă am crezut la început că vom sta foarte puțin', a declarat recent Butch Wilmore, adăugând că este vorba despre 'motivul însuși' al antrenamentului lor: 'să te pregătești pentru toate posibilitățile și situațiile neprevăzute'. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
India amână prima misiune spațială cu echipaj uman Gaganyaan pentru 2027
India amână pentru 2027 prima misiune spațială cu echipaj uman Gaganyaan, conform anunțului făcut marți de ministrul indian al spațiului, Jitendra Singh, într-o conferință de presă, transmite joi Space.com. Agenția spațială indiană (ISRO) are drept obiectiv realizarea acestei lansări în primul trimestru al anului 2027. Această misiune a fost
Arheologii au descoperit un drum mărginit de copaci care ducea spre fortăreața antică egipteană din Sinai
Accesul spre marea fortăreață antică egipteană din nordul deșertului Sinai se făcea acum 2000 de ani pe un drum străjuit, pe o parte și cealaltă, de cel puțin 500 de copaci, conform unor noi săpături arheologice desfășurate în acest sit, transmite miercuri Live Science. Arheologii au făcut această descoperire în timpul excavărilor
O rachetă Falcon 9, aparținând SpaceX, a trimis pe orbită 28 de sateliți Starlink
O rachetă Falcon 9 a fost lansată marți seară în cadrul misiunii Starlink 6-93 a SpaceX, de la baza aerospațială Cape Canaveral din Florida, pentru a trimite pe orbită 28 de sateliți din cadrul constelației Starlink, transmite Space.com. Lansarea a avut loc la ora locală 21:17 (7 mai 01:17 GMT). Racheta Falcon 9 plasează cei 28 de sateli
ESA 'evaluează impactul' reducerilor bugetare propuse de Trump pentru NASA
Agenția Spațială Europeană (ESA) a anunțat luni că 'evaluează alături de statele sale membre impactul' reducerilor bugetare propuse de administrația lui Donald Trump pentru NASA, care ar putea afecta anumite programe la care colaborează și ESA, informează AFP. Dacă acest plan, dezvăluit vineri de Casa Albă, va fi aprobat de Congresul Statelor Uni
Iran/ Un nor de praf obligă milioane de iranieni să rămână în case
Un nor dens de praf care a cuprins marți o mare parte din vestul Iranului a determinat autoritățile să închidă local școli și să ceară unui număr de circa 13 milioane de locuitori să rămână în case, potrivit televiziunii de stat, informează AFP. Provinciile Lorestan, Ilam, Kermanshah, Kurdistan (vest), Zanjan (nord-vest), Bushehr (sud
Pământurile rare nu sunt rare, însă trebuie găsită metoda potrivită de extracție, susține o tânără inventatoare
Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea lor': o nouă metodă de extracție, brevetată de chimista franco-americană Marie Perrin, i-a adus un loc printre cei 10 'tineri inventatori ai anului' anunțați marți de Oficiul European de Brevete (OEB), transmite AFP. Născută în Houston, Texas, SUA, din
Un seism s-a produs în largul coastei estice a Taiwanului, nu au fost raportate pagube imediate
Un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs luni în largul coastei estice a Taiwanului, a anunțat Administrația meteorologică locală, însă nu au fost raportate pagube imediate, informează Reuters. Seismul a zgâlțit pentru scurt timp clădirile din capitala Taipei. Cutremurul s-a produs la o distanță de circa 30 de kilometri în largul insulei
Unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăți semnificativ sănătatea mintală (studiu)
Obiceiuri obișnuite, de zi cu zi, cum ar fi discuțiile cu prietenii, petrecerea timpului în natură sau activitățile antrenante din punct de vedere mental, pot îmbunătăți semnificativ sănătatea mintală, conform unui nou studiu realizat la Universitatea Curtin din Australia, transmite luni agenția Xinhua. Studiul, la care au participat peste 600 de a
Mexic/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 în regiunea Chiapas (GFZ)
Un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs luni în regiunea Chiapas din Mexic, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 269 de kilometri, a precizat GFZ. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto
Sute de artefacte vechi de peste 3 milenii, descoperite sub un deal vulcanic din vestul Ungariei
Populația care trăia pe teritoriul Ungariei de astăzi în jurul secolului XV î.Hr. a ascuns cel puțin șase tezaure de obiecte metalice în jurul unei așezări antice aflate pe dealul vulcanic singuratic Somló, aflat în vestul Ungariei, transmite duminică
Peste 25% din numărul total al fulgerelor care au lovit Germania în 2024 s-au produs în Bavaria
Peste 209.000 de fulgere au fost înregistrate în Germania anul trecut, landul sudic Bavaria fiind lovit de cele mai multe fulgere, conform datelor serviciului de monitorizare a fulgerelor Aldis/Blids, transmite luni DPA. Deși anul 2024 a fost unul relativ calm în ceea ce privește activitatea fulgerelor, sistemele de monitoriz
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un 'plasture' pentru organe, care facilitează administrarea medicamentelor
V-ați întrebat vreodată cum își găsesc medicamentele drumul prin corpul unui pacient? Metodele tradiționale de administrare a medicamentelor funcționează ca și cum un pachet ar fi expediat într-un oraș necunoscut, pierzându-se adeseori sau ajungând în locul greșit. Dar acum, cercetătorii chinezi au dezvoltat 'plasturi' inte
În Texas, Elon Musk a reușit să transforme sediul companiei SpaceX într-o localitate oficială
Multimiliardarul Elon Musk a reușit sâmbătă să creeze un mic oraș în Texas în jurul complexului industrial al companiei sale spațiale SpaceX, după ce aproximativ 300 dintre angajații săi au votat aproape în unanimitate în favoarea proiectului, informează AFP. Majoritatea celor 283 de persoane chemate la urne, anga
Trump vrea ca NASA să acorde prioritate trimiterii de oameni pe Lună și pe Marte, nu programelor științifice
Trimiterea de astronauți pe Lună și pe Marte cu prețul sacrificării unor programe științifice importante: vineri, Casa Albă a prezentat bugetul celebrei agenții spațiale americane, NASA, pe care intenționează să o pună la 'dietă', informează AFP. La fel ca multe ministere și agenții federale americane, NASA ar trebui să își vadă
Cutremur de peste 7 grade în extremitatea sudică a Chile
Un cutremur de 7,5 grade Richter a zguduit vineri dimineața extremitatea sudică a Chile, în regiunea Magallanes, declanșând o alertă de tsunami pentru întreaga coastă, transmit agențiile internaționale de presă. Potrivit informațiilor preliminare publicate de Centrul Seismologic Național (CSN), cutremurul a fost înregis