VIDEO Tenis: Simona Halep - Mai vreau să joc 2-3 ani, îmi doresc să mai ajung în top 10

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, vineri seara, că vrea să mai joace încă 2-3 ani deoarece consideră că poate evolua încă la nivel înalt, ea precizând că şi-ar dori să ajungă din nou în top 10 WTA.
"Mai vreau să joc doi-trei ani... trei ani cu puţin noroc. Să vedem cum o să fiu cu accidentările, îmi doresc tare mult să mai ajung în top 10, nu ştiu dacă se va mai întâmpla. Fac ce pot, de acum încolo ceea ce va veni este un bonus. Îmi place mult tenisul şi cred că pot să mai joc la nivel înalt. Anul viitor va fi un program încărcat, dar voi fi sută la sută pentru tenis. Anul acesta a fost greu din cauza accidentărilor, dar sper că anul viitor o să fiu sănătoasă şi o să joc tot ce îmi propun", a afirmat ea.
Numărul 11 mondial a spus că are emoţii gândindu-se la turneul Transylvania Open acolo unde va juca din nou în faţa fanilor români.
"Am emoţii să joc din nou în faţa fanilor români la Cluj, mă tot gândesc la acest turneu. Totodată îmi va face bine pentru că acolo voi avea o susţinere foarte bună, iar eu sunt pe un fond de încredere nu foarte ridicat după acea accidentare. Dar cu meciuri mai multe eu sper să îmi revin la nivelul la care am fost. Am ales să joc la Indian Wells pentru că este 'mandatory', încă sunt acolo pe tablou, la Moscova pentru că am câştigat acolo şi am avut un sentiment plăcut să joc acolo tot timpul, iar la Cluj (n.r. - Transylvania Open) am ales să joc pentru că îmi place Clujul. E un turneu la noi în ţară, sunt oameni frumoşi care mereu mă aşteaptă cu plăcere şi mă fac să mă simt bine", a explicat ea.
"US Open m-a ajutat foarte mult să îmi revină încrederea şi plăcerea de a fi pe teren. Pentru că în vară pe teren a fost un chin din cauza durerilor şi a tot ce s-a întâmplat. Nu credeam că voi fi aptă să joc atâtea meciuri la US Open. Dar acele meciuri mi-au dat un 'boost' foarte important şi sunt bucuroasă că pot face faţă la acel nivel, chiar dacă am luat câteva luni de pauză", a adăugat ea.
Halep a precizat că Emma Răducanu, jucătoarea britanică al cărei tată este român, a reuşit un lucru extraordinar la US Open.
"Am o părere extraordinară despre Emma Răducanu, ce a făcut ea este extraordinar, o felicit din suflet. A arătat la US Open un echilibru emoţional deosebit şi un joc de tenis foarte, foarte bun. După Wimbledon am felicitat-o pe Emma şi ea mi-a trimis pe Instagram o poză cu noi pe care am postat imediat pentru că mi-a plăcut foarte mult. M-am bucurat să văd că a păstrat această poză şi mi-a plăcut să o împărtăşesc cu toată lumea. La New York m-am întâlnit cu ea. Am vorbit puţin acolo pentru că ea era deja în calificări şi nu am vrut să o deranjez. M-am bucurat tare mult pentru ea. Şi dacă va veni la turneul de la Cluj va fi frumos pentru toată lumea, nu doar pentru mine", a mai spus Halep prezentă, vineri, la lansarea platformei TennisWin, o reţea socială dedicată iubitorilor de tenis.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, imagine: Cătălin Soci, Editor imagine: Andrei Cârlan, Editor: Alberta Forgiarini, editori online: Adrian Dădârlat, Irina Giurgiu)
Citește și:
Tenis: Simona Halep, după căsătoria cu Toni Iuruc - A fost o seară de neuitat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Jucătoarea Asma Elghaoui, convocată în premieră la naționala României
Jucătoarea tunisiană Asma Elghaoui, legitimată la SCM Râmnicu Vâlcea și care a primit cetățenia română la finalul anului trecut, a fost convocată în premieră la echipa națională a României, a anunțat, joi, Federația Română de Handbal, pe site-ul oficial. Selecționerul Florentin Pera a anunțat convocarea la l
Fotbal: Sabău ('U' Cluj) - Jucătorii au încredere că pot lupta pentru primele trei locuri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi sunt mai relaxați după ce și-au asigurat prezența în play-off și au încredere că pot lupta pentru primele trei locuri. ''Pare că jucătorii sunt puțin mai relaxați, am arătat-o și în p
Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - E aproape imposibil ca meciul cu Farul să se termine 0-0
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că este aproape imposibil ca meciul cu Farul Constanța din etapa a 29-a a Superligii, să se termine 0-0, pentru că ambele formații practică un fotbal ofensiv. 'Cu siguranță vom fi în dificultate la acest meci, pentru că de fiecare dată înt&
Fotbal: FC Hermannstadt s-a calificat în sferturile Cupei României
FC Hermannstadt s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins formația Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), la capătul prelungirilor, miercuri seara, în deplasare, într-un meci de baraj în Grupa C a competiției. Diferența a fost făcută de golul lui Ianis Stoica
Handbal masculin: CS Dinamo, învinsă în ultimele secunde în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă dramatic de echipa poloneză Orlen Wisla Plock, cu scorul de 27-26 (14-14), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal masculin.
Handbal feminin: Dunărea Brăila, prima echipă calificată în semifinalele Cupei României
HC Dunărea Brăila este prima echipă calificată la turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Corona Brașov cu scorul de 29-23 (16-13), miercuri, pe teren propriu. Dunărea Brăila, finalista ediției trecute, a dominat jocul de la un capăt la altul al meciului, deși Corona s-a apropiat în
Fotbal: Dinamo, Farul și Gloria Buzău, sancționate de Comisia de Disciplină a FRF
Membrii Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal au decis, în ședința de miercuri, sancționarea cluburilor Dinamo București, Farul Constanța și Gloria Buzău în urma incidentelor petrecute la partidele din Superliga României, anunță LPF pe site-ul oficial. Pentru incidentele de la partida Dinamo - Farul Constanța, sco
Canotaj: Roxana Anghel - Ne propunem medalii de aur la Europene și Mondiale și în acest an
Canotoarea Roxana Anghel, campioană olimpică la Paris în proba de 8+1 feminin, a declarat, miercuri, la o acțiune umanitară, că și în acest an obiectivele lotului României sunt câștigarea de medalii de aur la Campionatele Europene și Mondiale. 'Obiectivele din acest an sunt în principal cele de la Campionatele Europene
Rugby: Lukas Mitu și Adrian Mitu vor să meargă 'în familie' la Cupa Mondială din Australia
Jucătorii Lukas Mitu și Adrian Mitu, veri primari și fii ai fraților Petre Mitu și Marian Mitu, vor să meargă 'în familie' la Cupa Mondială de rugby din Australia, afirmând, miercuri, că este cel mai mare vis al lor. 'Am jucat împreună când eram mici și suntem foarte fericiți să ne regăsim aici la echipa națională. Tatăl lui
Rugby: Selecționerul David Gerard - Georgia e o echipă de pe altă planetă, cea mai bună din REC
Antrenorul selecționatei României, David Gerard, a afirmat, miercuri, că adversara 'stejarilor' din semifinalele Rugby Europe Championship 2025, Georgia, este o echipă venită 'de pe altă planetă', fiind formația cea mai puternică din această competiție. 'Georgia este o echipă de pe altă planetă în această divizie. Este cea mai b
Fotbal feminin: România, învinsă de Polonia pe teren propriu, în Liga Națiunilor
Naționala României a fost învinsă de echipa Poloniei cu scorul de 1-0 (0-0), marți seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, în Grupa B1 a Ligii Națiunilor la fotbal feminin.
Fotbal: Site-ul de vânzare a biletelor pentru meciul FCSB - Olympique Lyon, supus unui atac cibernetic
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, marți, că site-ul https://www.bilete-fcsb.ro/, pe care comercializează bilete online pentru meciul cu Olympique Lyon, de pe teren propriu, din optimile de finală ale Europa League, este blocat din cauza unui atac cibernetic. 'Vă mulțumim pentru așteptare și răbdarea
Eduard Novak și-a anunțat candidatura la președinția Comitetului Național Paralimpic
Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, și-a anunțat, marți, pe pagina sa de Facebook, intenția de a candida la președinția Comitetului Național Paralimpic (CNP), considerând că sportul paralimpic nu se bucură de susținere din partea statului. 'Dragi prieteni, În contextul alegerilor din cadrul Comitetului Național Paralimp
Handbal feminin: Rasmus Poulsen (SCM Rm. Vâlcea) - Meciurile cu Thuringer HC vor reprezenta un examen dificil
Antrenorul echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, Rasmus Rygaard Poulsen, a declarat că cele două meciuri cu Thuringer HC din EHF European League vor reprezenta un examen dificil pentru formația sa. 'Meciurile cu Thuringer HC vor reprezenta un examen dificil. Au jucătoare care pot evolua la un nivel foarte ridicat și ne
Fotbal feminin: Selecționata Under-17 a României a promovat în elita europeană
Selecționata de fotbal feminin Under-17 a României a promovat în elita continentală după ce a învins formația Bosniei-Herțegovina cu scorul de 2-0 (1-0), marți, la Buftea, într-un meci din Grupa B4 a preliminariilor pentru Campionatul European din 2026. Tricolorele s-au impus prin golurile marcate de Anastasia Lionte (4