logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Consiliul Județean Sibiu

Consilierii județeni au aprobat noi proiecte pentru dezvoltarea Sibiului

În cadrul ședinței ordinare din 27 februarie 2025, consilierii județeni au adoptat toate cele 31 de puncte aflate pe ordinea de zi privind dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor sociale și promovarea parteneriatelor strategice. Ședința a fost transmisă live pe pagina de Facebook a instituției. Documentele pot fi consultate pe site-ul instituției, www.cjsibiu.ro

Principalele hotărâri adoptate:
- Dezvoltarea infrastructurii și modernizarea drumurilor
- Consiliul Județean a aprobat actualizarea documentației tehnico-economice pentru reabilitarea drumurilor județene DJ 141C (limită jud. Alba - Broșteni - Bogatu Român - int. DJ 107B) și DJ 106E (Cristian - Jina - limită jud. Alba), precum și a pistei de biciclete Tropini - Rășinari. Aceste proiecte vizează îmbunătățirea mobilității și siguranței rutiere.

Gestionarea patrimoniului public

Mai multe terenuri situate în localități precum Rășinari, Săliște, Poiana Sibiului, Cârțișoara și Avrig au fost declarate de interes public județean și au fost transferate în administrarea unor instituții publice pentru a facilita diverse proiecte de dezvoltare, precum modernizarea bazei Salvamont de la Bâlea Lac, construirea refugiului din zona Vârfului Prejba sau a Centrului de Îngrijiri Paliative de la Săliște.

Investiții în eficiență energetică
A fost votat proiectul privind aprobarea documentației tehnico-economice, a devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico - economici actualizați, aferenți obiectivului reabilitarea a sediului Consiliului Județean Sibiu, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Susținerea serviciilor sociale și educaționale

Consilierii au aprobat participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu în proiectul 'Rețeaua APP - Suport pentru o viață independentă pentru persoanele cu dizabilități' și a stabilit modificări ale statelor de funcții în centrele de asistență socială din județ.

Parteneriate pentru cultură și turism
Au fost încheiate mai multe acorduri de parteneriat, inclusiv pentru programul 'Anii Drumeției' 2025-2026, prin care se promovează turismul activ și educația pentru tineri. De asemenea, Filarmonica de Stat Sibiu va colabora cu Muzeul ASTRA și alte instituții pentru proiecte culturale, iar parteneriatele cu Spitalul de Psihiatrie și Asociația Healing Touch România vor sprijini terapia prin muzică și sănătatea emoțională.

Alocarea fondurilor pentru dezvoltare locală

S-a aprobat repartizarea sumelor din impozitul pe venit și taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale pentru perioada 2025-2028, investiții care vor contribui la dezvoltarea localităților din județ.

De asemenea, au fost prezentate rapoartele anuale de activitate ale Direcției Județene de Evidență a Persoanelor, Comisiei pentru Protecția Copilului, Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sibiu, Raportul anual privind liberul acces la informațiile de interes public și raportul privind activitatea de soluționare a petițiilor adresate Consiliului Județean Sibiu în anul 2024.

Laurențiu Străuț
Inspector de specialitate
Serv. Relații Publice, CIC și Informatică
Consiliul Județean Sibiu
[email protected]

Afisari: 95

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].