Handbal feminin: Jucătoarea Asma Elghaoui, convocată în premieră la naționala României
Jucătoarea tunisiană Asma Elghaoui, legitimată la SCM Râmnicu Vâlcea și care a primit cetățenia română la finalul anului trecut, a fost convocată în premieră la echipa națională a României, a anunțat, joi, Federația Română de Handbal, pe site-ul oficial.
Selecționerul Florentin Pera a anunțat convocarea la lotul echipei naționale de handbal feminin, după ce pivotul Asma Elghaoui a primit acceptul de a reprezenta Romania în competițiile internaționale și se va alătura echipei pentru viitoarele meciuri de pregătire.
'Am completat postul de pivot la echipa națională cu Asma Elghaoui. Asma a primit acceptul de a juca pentru România. Este un pivot de care avem nevoie, un pivot care pune mult suflet pe teren. Avem nevoie de astfel de jucătoare. Am lucrat cu ea pe vremea când antrenam Vâlcea și vă pot spune că va aduce un mare plus', a declarat selecționerul Florentin Pera.
Elghaoui și-a manifestat dorința de a juca pentru România și a așteptat timp de doi ani obținerea cetățeniei române.
'Acum 6 ani, când am ajuns in România, nu mi-aș fi imaginat niciodată că această țară, acești oameni, cultura lor, tradițile lor, vor deveni pentru totdeauna căminul meu. Astăzi, sunt atât de mândră că această țară frumoasă, care a fost martora primelor bătăi ale inimii fiului meu, va rămâne pentru totdeauna ancorată în viețile noastre, oferindu-mi cetățenia, în ziua în care voi purta tricoul tricolor, il voi purta cu mândrie, onoare și cu o reală recunoștință față de toți acești oameni care au reprezentat un mare sprijin pentru mine', a declarat jucătoarea care a evoluat până acum atât pentru naționala țării sale cât și pentru Ungaria, a cărei cetățenie a obținut-o în trecut.
Federația Română de Handbal a anunțat totodată că, din cauza unei accidentări suferite in ultimul meci din EHF European League împotriva echipei Larvik, Beatrice Raicea, extrema dreapta de la Dunărea Brăila, nu va mai putea participa la următoare acțiune a echipei naționale. În locul acesteia, selecționerul a decis convocarea Mihaelei Mihai, de la CSM București.
Naționala României se va reuni luni, 2 martie, la Ploiești, unde va începe pregătirile pentru următoarele meciuri. Pe 4 martie, de la ora 17:00, echipa va disputa un meci test cu CSJ Prahova, formație din liga secundă, în Sala 'Olimpia' din Ploiești. Ulterior, tricolorele vor pleca în Suedia, unde sunt programate două partide amicale împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe europene.
Președintele FRH, Constantin Din, a afirmat că Asma Elghaoui are calitățile necesare pentru a aduce un plus naționalei pregătite de Florentin Pera.
'Suntem încântați că Asma Elghaoui se alătură echipei naționale. A demonstrat deja că are calitățile necesare pentru a aduce un plus in jocul României, iar faptul că și-a dorit atât de mult să reprezinte această țară arată că avem o jucătoare motivată și dedicată. Regretăm accidentarea lui Beatrice Raicea și îi dorim o recuperare rapidă. Sperăm să o revedem cât mai curând în tricoul naționalei. De asemenea, ne bucură faptul că putem continua pregătirea în compania unor adversari de top, precum Suedia. Aceste meciuri sunt esențiale pentru consolidarea grupului și pentru atingerea obiectivelor noastre. Tot acest proces face parte dintr-un proiect mai amplu, în care ne dorim să punem bazele unei echipe puternice pentru noul ciclu olimpic', a afirmat Constantin Din.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: FRH - Federația Română de Handbal/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un














