Comunicat de presă - Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau
'UNIȚI ÎN DIVERSITATE' - Aproape 500 de elevi și profesori din Ilfov au învățat să înțeleagă, să accepte și să aprecieze diferențele dintre elevi și să mențină un mediu armonios în clasă
- 116 ore de cursuri și ateliere pentru profesori și elevi s-au desfășurat în trei școli din județul Ilfov.
- O echipă de specialiști și voluntari au ajutat elevii și profesorii să își dezvolte abilitățile de interacțiune, de acceptare și valorificare a diversității în clasă.
- Peste 50% dintre copiii din cele trei școli provin din medii/familii defavorizate, monoparentale, sau sunt elevi cu cerințe educaționale speciale (CES).
București, 27 ianuarie 2025 - Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau, cu sprijinul Fundației Orange, au desfășurat în perioada septembrie - decembrie 2024 activitățile în clasă din proiectul 'Uniți în diversitate'. Profesorii și elevii din Școala Gimnazială 'Smaranda Dumitru Roman' Vizurești Ciocănești, cu structurile Vizurești, Urziceanca și Ciocănești, și-au dezvoltat abilitățile de interacțiune, de acceptare și valorificare a diversității în clasă. Vorbim despre 27 de cadre didactice și 460 de elevi, dintre care 240 de copii care provin din familii defavorizate, care au beneficiat de cursurile și activitățile din proiect, de-a lungul a 116 ore de cursuri și ateliere.
Programul a cuprins patru cursuri pentru elevi în care aceștia învață, prin joc, să lucreze împreună, să se înțeleagă și să se accepte indiferent de diferențele dintre ei: culoarea pielii, statutul social al familiei, eventuale dizabilități etc.
Jocurile au ca scop promovarea diversității în școală pentru a crea un mediu educațional incluziv, sigur și stimulativ, care să integreze toți elevii și să-i pregătească pentru o lume tot mai complexă. Alături de jocuri, elevii au fost provocați la discuții libere, povești creative și alte activități practice, dar și la concluzii reflective, pentru a descoperi singuri avantajele acceptării diferențelor dintre ei, valorizând unicitatea și libertatea fiecăruia, stimulând gândirea critică și creativă.
'Am ales jocurile cu ajutorul psihologului din echipă. Este important ca elevii să iasă din rutina unei ore obișnuite. Jocurile sunt diferite de la un curs la altul, astfel încât copiii să înțeleagă că este în regulă să fim diferiți, să gândim diferit și să existe diversitate inclusiv atunci când te joci. Să înțeleagă că, indiferent de dizabilitățile reale, semenii lor pot participa la fel de eficient în toate activitățile unei comunități. Împreună pot să construiască', arată Elena Popa, președinta Asociației Bolnavilor de Von Hippel Lindau.
'Consider absolut necesară instruirea profesorilor din toate școlile din România cu privire la integrarea elevilor din medii foarte diverse, pregătirea practică a acestora alături de specialiști și implementarea de strategii repetitive, de grup sau individuale, pentru a crea un mediu educațional sigur și stimulativ, cu impact pozitiv asupra dezvoltării emoționale a copiilor', a arătat la rândul său Mădălina Stan, B2B Manager Customer Value Management Orange România.
Profesorii au participat la cursuri și activități practice cu caracter non-formal care vizează dezvoltarea empatiei și a respectului reciproc, dezvoltarea abilităților sociale, combaterea discriminării și a stereotipurilor dintre elevi. De altfel, între cele trei școli din Dâmbovița incluse în proiectul sprijinit de Fundația Orange și Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau colaborarea continuă de trei ani.
'Acum trei ani am derulat un proiect legat de bullying, o problemă serioasă a zilelor noastre. Și profesorii ne-au chemat, mai târziu, din nou. Ceea ce înseamnă că au considerat că suntem utili', arată Elena Popa. 'Noi începem prin cursuri cu profesorii, apoi cu elevii și încheiem tot cu profesorii. Le lăsăm kituri, ca ei să continue să discute cu copiii. Ținem legătura cu directorii pe proiecte.'
Pe lângă elevii și profesorii din proiect, întreaga comunitate beneficiază de achizițiile și concluziile copiilor, sprijinindu-i să devină cetățeni responsabili și empatici.
Activitățile sunt realizate cu sprijinul Fundației Orange, prin intermediul 'Susține un ONG!' - program care încurajează participarea activă a angajaților companiei în inițiative sociale.
--
Despre Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau - Asociația VHL
Asociația VHL a fost înființată în 2013 cu scopul îmbunătățirii diagnosticului, tratamentului și calității vieții persoanelor și familiilor afectate de boala Von Hippel Lindau, precum și cu scopul creșterii conștientizării asupra bolilor rare și în special a bolii VHL. Din 2020, a dezvoltat The Charity Mall, program caritabil ce a extins țintele Asociației, susținand în mod special copiii, școlile și grădinițele din mediul rural.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].