Tenis: A început turneul ATP de la Shenzhen
Tenismanul francez Pierre-Hugues Herbert a debutat cu dreptul la turneul ATP de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare de 733.655 dolari, învingându-l în două seturi, 6-4, 6-3, pe sârbul Dusan Lajovic, într-o partidă disputată luni. Herbert îl va avea ca adversar în meciul următor pe grecul Stefanos Tsit
Golf: Americanul Dustin Johnson, noul număr unu mondial; Tiger Woods a urcat pe 13
Americanul Dustin Johnson a urcat, începând de luni, pe prima poziţie a clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti de golf, devansându-l pe fostul lider, britanicul Justin Rose, informează agenţia EFE. Fostul star al golfului mondial, americanul Tiger Woods, a făcut la rândul său un salt de opt locuri şi se află acum pe 13, după
Baschet feminin: Echipa SUA, victorie fără emoţii la Cupa Mondială
Selecţionata Statelor Unite a câştigat fără emoţii meciul contra Chinei, cu 100-88, la Cupa Mondială feminină de baschet de la Tenerife (Spania). Franţa, vicecampioana europeană, a avut probleme cu Grecia, pe care a învins-o cu 75-71, după ce a fost condusă cu 66-58, cu opt minute înainte de final.
Volei masculin: Rusia şi Polonia, ultimele echipe calificate în Final Six, la Campionatul Mondial
Echipele Rusiei şi Poloniei au obţinut ultimele bilete pentru faza finală a Campionatului Mondial de volei masculin din Italia şi Bulgaria, Final Six, după ce Brazilia, Italia, Serbia şi SUA reuşiseră acest lucru anterior. Rusia, campioana europeană din 2017, nu a lăsat niciun loc de îndoială în meciul cu Finlanda, pe
Tenis: Clasamentul ATP - Marius Copil a coborât pe locul 88
Tenismanul român Marius Copil a coborât şapte locuri şi se află pe poziţia a 88-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii luni. Dragoş Dima, care a câştigat duminică
Golf: Tiger Woods a băut iar din cupa victoriei, după o pauză de cinci ani
Jucătorul american de golf Tiger Woods a pus capăt unei perioade de 5 ani fără vreun titlu, după ce duminică s-a impus în ultimul turneu al sezonului din circuitul profesionist american (PGA), Tour Championship de la East Lake, în apropiere de Atlanta, relatează AFP. Woods, 42 ani, a câştigat al 80-lea său titlu
Tenis: Simona Halep şi-a mărit avansul în clasamentul WTA
Românca Simona Halep şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, chiar dacă nu a jucat săptămâna trecută. Halep are acum peste 2.500 de puncte în plus faţă de următoarea clasată, daneza Caroline Wozniacki, şi aproape 2.800 faţă de
Fotbal: River Plate a câştigat derby-ul cu Boca Juniors (2-0), în campionatul Argentinei
River Plate a învins neaşteptat, în deplasare, rivala sa istorică Boca Juniors, într-un meci derby disputat duminică în etapa a 6-a a campionatului de fotbal al Argentinei, relatează AFP. Echipa antrenată de Marcelo Gallardo a marcat de două ori prin Gonzalo ''Pity'' Martinez (14) şi Ignacio
Fotbal: Portughezul Carlos Queiroz rămâne selecţionerul Iranului până la începutul anului 2019
Portughezul Carlos Queiroz va continua să antreneze selecţionata de fotbal a Iranului până la 1 februarie 2019, a anunţat federaţia iraniană, citată de AFP. Într-un comunicat semnat de preşedintele federaţiei iraniene, Mehdi Taj, se arată că portughezul a primit o prelungire de contract după evoluţia remarcabilă a Iran
Tenis: Cibulkova a învins-o pe Niculescu şi o va înfrunta pe Halep în turul al doilea la Wuhan (WTA)
Jucătoarea slovacă de tenis Dominika Cibulkova a învins-o pe românca Monica Niculescu în două seturi, cu 6-4, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2.746.000 dolari. Cibulkova (29 ani, 31 WTA) a avut nevoie de o oră şi jumătate pentru a obţine victoria &ici
Fotbal: Campionatul Franţei - Lyon a câştigat derby-ul cu Marseille
Olympique Lyon a învins-o pe Olympique Marseille cu 4-2, duminică seara, pe teren propriu, în derby-ul etapei a şasea a campionatului de fotbal al Franţei. Houssem Aouar (28), Bertrand Traore (51, 60) şi Nabil Fekir (74 - penalty) au marcat golurile gazdelor, în timp ce pentru OM au punctat Florian Thauvin (39) ş
Fotbal: FC Barcelona, ţinută în şah de Girona, în campionatul Spaniei
FC Barcelona a terminat la egalitate pe teren propriu cu Girona, 2-2, duminică, într-un meci din etapa a cincea a campionatului de fotbal al Spaniei. Barca a deschis scorul prin Lionel Messi (19), dar apoi a rămas în zece, fundaşul Clement Lenglet fiind eliminat în min. 35. Oaspeţii au profitat şi au întors
Tenis: Alexander Zverev a adus victoria echipei Europei în Laver Cup
Echipa Europei şi-a păstrat titlul în competiţia masculină de tenis Laver Cup, graţie germanului Alexander Zverev, care a adus victoria în faţa selecţionatei Restului Lumii, după 6-7 (3/7), 7-5, 10-7 cu sud-africanul Kevin Anderson, duminică, la Chicago (Illinois). Europa s-a impus cu scorul general de 13-8 &ic
Auto: Dan Gîrtofan a câştigat Raliul Serbiei
Echipajul românesc format din Dan Gîrtofan şi Tudor Mârza, pe Skoda Fabia R5, a câştigat Raliul automobilistic al Serbiei, desfăşurat în weekend. La ediţia a 51-a a cursei, românii au fost cronometraţi cu timpul de 1 h 31 min 32 sec 9/10, pe 12 probe speciale, potrivit site-ului oficial al compe
Fotbal: Moţi a marcat pentru Ludogoreţ Razgrad, în campionatul Bulgariei
Fundaşul român Cosmin Moţi a marcat un gol pentru Ludogoreţ Razgrad, care a învins-o pe Botev Plovdiv cu scorul de 3-2, în deplasare, într-o partidă din etapa a 9-a a campionatului de fotbal al Bulgariei. Botev a condus cu 2-0 după primul sfert de oră al partidei, prin golurile marcate de Serkan Yusein (8)

