Comunicat de presă - Poliția Română
BÃRBAT DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT, ÎN TIMP CE AR FI DEȚINUT ASUPRA SA APROXIMATIV 20 DE KILOGRAME DE PRODUS PSIHOACTIV
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Brăila, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 28 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv.
În seara de 8 noiembrie 2026, acesta a fost depistat în flagrant delict, în municipiul Brăila, în timp ce ar fi deținut asupra sa, în scop de comercializare, aproximativ 20 de kilograme de produs psihoactiv N-ethylnorpentedrone.
Substanța cristalină, ambalată în 21 de pungi, de diferite dimensiuni, a fost descoperită ascunsă în două trolere, printre diferite obiecte de vestimentație și alte bunuri.
De asemenea, în bagajele persoanei cercetate au fost descoperite un cântar de mare precizie, un aparat de vidat, precum și alte mijloace de probă.
La data de 9 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea bărbatului.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.