logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Uniunea Salvați România

Alexandru Dimitriu: AEP nu este bâta PSD! Adrian Țuțuianu să retragă proiectul prin care vrea să decidă asupra partidelor și alianțelor dintre ele!

Alexandru Dimitriu, deputat USR, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților, solicită președintelui Autorității Electorale Permanente să renunțe la planul de a modifica legislația astfel încât AEP să aibă dreptul să decidă asupra partidelor politice și asupra alianțelor dintre ele. Practic, în acest moment, Adrian Țuțuianu folosește banii publici pentru a ajuta fățiș PSD, partidul în care s-a îmbogățit și care l-a pus șef la AEP.

'Adrian Țuțuianu, un PSD-ist până la ultimul oscior, vrea să hotărască el dacă USR are voie să facă alianță cu PNL. Vrea el și pixul lui să aibă drept de viață și de moarte asupra partidelor politice. Asta se încearcă prin această lege a partidelor politice pe care o împinge, în mod brutal, domnul Țuțuianu', a declarat deputatul USR Alexandru Dimitriu, într-o conferință de presă susținută alături de deputatul PNL Alexandru Muraru.

Proiectul promovat de Adrian Țuțuianu are două probleme fundamentale, una de procedură și alta de fond.

Un partid este o persoană juridică și singurele atribuții pe care le are AEP pe partide sunt strict legate de finanțare. Tot ce ține de înființare, statut și dizolvare este la Tribunalul București, singura instituție cu drept de a opera în Registrul partidelor politice.

Adrian Țuțuianu, fost baron PSD de Dâmbovița, pus de Sorin Grindeanu la șefia AEP, ar vrea însă să hotărască asupra activității politice a partidelor și, în caz că acestea contestă deciziile AEP, să fie tranșată situația la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sub pretextul unor reforme tehnice, Țuțuianu și PSD nu vor decât să împiedice formarea unei alianțe USR-PNL care să câștige alegerile locale și parlamentare în 2028.

'Domnule Țuțuianu, vă rog să retrageți această lege și să nu mai discutați despre ea. În caz contrar, vom depune plângere penală pentru delapidare. Folosiți fondurile autorității electorale permanente în scopul de a ajuta PSD. AEP nu este bâta PSD. Retrageți de urgență proiectul și lăsați Parlamentul să hotărască cum și în ce fel ar trebui să fie modificată legislația privind partidele', a adăugat deputatul USR.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.