Fotbal: Santiago Solari revine la Real Madrid în calitate de ambasador al clubului
Santiago Solari, fostul jucător şi antrenor al echipei Real Madrid, va reveni la clubul madrilen de fotbal în calitate de ambasador, după nouă luni de la concedierea sa, informează cotidianul L'Equipe. Anunţul privind desemnarea lui Solari, antrenor la Real Madrid în perioada septembrie 2018 - martie 2019, ca ambasador al clubului a avut loc lu
Oraşul Munchen va găzdui Campionatele Europene polisportive în 2022
Oraşul german Munchen va găzdui, în august 2022, cea de-a doua ediţie a Campionatelor Europene polisportive, care va regrupa întrecerile continentale la atletism, ciclism, golf, canotaj, gimnastică, şi triatlon, au anunţat marţi organizatorii, citaţi de AFP. Peste 150 de medalii vor fi atribuite, între 11 şi 21 august 2022, în c
Auto - WRC: Raliul Australiei, anulat din cauza incendiilor
Organizatorii Raliului Australiei au anunţat marţi anularea acestei probe, ultima din actuala ediţie a Campionatului Mondial de raliuri (WRC), din cauza incendiilor de vegetaţie care au făcut ravagii în apropierea sitului Coffs Harbour, în statul New South Walles (sud-estul ţării), informează AFP. Raliul de la antipozi urma să se desfăşoare î
Tenis: Rafael Nadal, învins în meciul de debut la Turneul Campionilor
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a fost învins clar în două seturi, 6-2, 6-4, de germanul Alexander Zverev, luni seara, în partida de debut la Turneul Campionilor, competiţia de final de sezon din circuitul ATP, care reuneşte cei mai buni opt jucători ai lumii, dotată cu premii totale de 9 milioane dolari. Zverev (22 ani)
Fotbal: Mircea Lucescu, invitat de UEFA la Forul antrenorilor cluburilor de elită
Românul Mircea Lucescu s-a numărat printre tehnicienii invitaţi de UEFA la ediţia a 21-a a Forului antrenorilor cluburilor de elită, ce s-a desfăşurat luni la Casa fotbalului european de la Nyon, a anunţat instanţa fotbalului european. Printre antrenorii invitaţi să asiste la eveniment s-au numărat: Juergen Klopp (Liverpool), Maurizio Sarri (Juventus Tor
Tenis: Turneul Campionilor - Grecul Tsitsipas, învingător pentru prima dată în faţa rusului Medvedev
Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas (locul 6 în ierarhia mondială) l-a învins luni pe rusul Daniil Medvedev (locul 4 mondial) în două seturi, 7-6 (7/5), 6-4, în Grupa Andre Agassi din cadrul Turneului Campionilor, de la Londra. Pentru Tsitsipas, 21 de ani, a fost primul succes în faţa rusului (23 ani) în cele cinci co
ŞTIRILE SERII - SPORT - 11 NOIEMBRIE
* Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că obiectivul echipei naţionale a României la Campionatul Mondial din Japonia este clasarea pe locurile 1-6. * Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că e posib
Fotbal: Supercupa Spaniei se va disputa în Arabia Saudită
Supercupa Spaniei se va disputa în Arabia Saudită în luna ianuarie a anului viitor, a indicat luni pentru Reuters o sursă din cadrul Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF). Turneul, la care vor participa FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid şi Valencia, va avea loc în perioada 8-12 ianuarie, semifinalele şi finala urmând să se dispu
Fotbal: Ionuţ Radu, locul 19 pe lista celor mai scumpi jucători împrumutaţi
Ionuţ Radu, portarul român al echipei italiene Genoa, este pe locul 19 pe lista celor mai scumpi jucători împrumutaţi, arată un studiu al CIES Football Observatory, care ia în calcul cele cinci mari campionate ale Europei. Împrumutat de Inter Milano la Genoa, Radu, în vârstă de 22 de ani, are o cotă de piaţă 25,1 milioane de
Tenis: Continuă ascensiunea juniorilor români în clasamentul ATP
Ascensiunea juniorilor români Filip Jianu şi Nicholas David Ionel continuă în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP) dat publicităţii luni. Jianu (18 ani) a urcat două poziţii şi se află pe locul 445, în timp ce Nicholas David Ionel (17 ani) a reuşit un salt impresionant de 66 de locuri, până pe
Fotbal: Borussia Moenchengladbach şi-a consolidat poziţia de lider în Bundesliga
Echipa Borussia Moenchengladbach şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului campionatului de fotbal al Germaniei, în urma victoriei obţinute pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei Werder Bremen, duminică seara, într-o partidă contând pentru etapa a 11-a din Bundesliga. Moenchengladbach s-a distanţa
Tenis: Situaţie neschimbată în prima parte a clasamentului WTA
Situaţia este neschimbată în primele 34 de poziţii ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni. Australianca Ashleigh Barty va încheia anul pe primul loc, ea fiind urmată de Karolina Pliskova (Cehia), japoneza Naomi Osaka, românca Simona Halep, jucătoarea canadiană de origine
Fotbal: Olympique Marseille a urcat pe locul secund în campionatul Franţei
Olympique Marseille a urcat pe locul secund în clasamentul campionatului de fotbal al Franţei, după ce învins pe teren propriu, cu 2-1, formaţia Olympique Lyon, duminică seara, în derby-ul etapei a 13-a din Ligue 1. Internaţionalul francez Dimitri Payet a reuşit o "dublă" pentru Marseille, în prima repriză (18
Handbal masculin: Croatul Ante Kuduz (Dinamo), în echipa ideală a etapei din Liga Campionilor
Jucătorul croat Ante Kuduz, de la Dinamo Bucureşti, a fost nominalizat în echipa ideală a etapei a şaptea a grupelor Ligii Campionilor la handbal masculin, în urma prestaţiei din meciul cu Kadetten Schaffhausen, în ancheta realizată de EHF TV. Interul stânga Kuduz a marcat 10 goluri pentru campioana României &icir
Tenis: Mircea-Alexandru Jecan a câştigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Mircea-Alexandru Jecan a câştigat, duminică, titlul la simplu în turneul ITF de la Antalya, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, după ce l-a învins în finală pe rusul Aleksandr Şevcenko, în trei seturi, cu 1-6, 6-4, 6-2. Jecan (31 ani, 614 ATP) a profitat în primul tur de abando




