Auto: Raliul Dakar 2019 s-a încheiat cu victoria qatarianului Nasser Al-Attiyah
Raliul Dakar 2019 s-a încheiat joi, la Lima, capitala statului Peru, cu victoria pilotului qatarian Nasser Al-Attiyah (Toyota), care s-a impus şi în ediţiile din 2011 şi 2015, informează AFP. Lider în clasamentul general încă prima zi, Al-Attiyah a fost urmat în final pe podium de spaniolul Nani Roma (Mini), la 46 min 42 sec, şi d
Tenis - Australian Open: Marius Copil "a jucat foarte bine", a spus David Goffin
Tenismanul belgian David Goffin, locul 22 mondial, a explicat cum l-a învins joi în turul 2 de la Australian Open pe românul Marius Copil (60 ATP), despre care a spus că "a jucat foarte bine", scrie site-ul radioteleviziunii RTBF. "Nu sunt surprins, fiindcă m-am simţit bine la antrenament, dar asta face plăcere", a declara
Fotbal: Ladislau Boloni (Antwerp), locul 5 în ancheta ce a desemnat cel mai bun antrenor din Belgia
Ladislau Boloni, tehnicianul român al echipei Antwerp, a terminat pe locul 5 în ancheta care a desemnat cel mai bun antrenor al anului 2018 în Belgia, după voturile ziariştilor. Boloni a obţinut 42 de puncte. Românul o pregăteşte din vara lui 2017 pe Antwerp, revelaţia actualului sezon, aflată pe locul 3 în campionat după 21 de et
Tenis: Simona Halep dă asigurări că nu are probleme medicale după meciul cu Sofia Kenin
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a dat asigurări că nu se confruntă cu probleme medicale după ce menţionase anterior că a resimţit o durere în setul al doilea al meciului cu americanca Sofia Kenin,
Tenis: Serena Williams, calificată fără probleme în turul al treilea la Australian Open
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care şi-a făcut la Australian Open revenirea într-o competiţie oficială după patru luni de la finala disputată la US Open, a dominat-o pe canadianca Eugenie Bouchard, fostă nr. 5 mondial, dar aflată în prezent pe locul 79 în ierarhia feminină, impunându-se în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, joi la
Tenis: Nu ştiu cum am câştigat, a declarat Simona Halep după victoria cu Sofia Kenin
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a declarat că nu are nicio idee cum a reuşit să câştige meciul cu americanca Sofia Kenin, joi, la Melbourne, în runda a doua a turneului Australian Open. ''Nu ştiu cum am
ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 17 IANUARIE
* Numărul unu mondial în tenisul feminin, românca Simona Halep, s-a calificat cu emoţii în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după o victorie cu 6-3, 6-7 (5), 6-4 în faţa americancei Sofia Kenin, joi, la Melbourne. * Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea şi le
Fotbal feminin: Naţionala României a pierdut primul meci jucat la turneul din China
Reprezentativa feminină de fotbal a României a fost învinsă cu scorul de 3-0 (2-0) de echipa Coreei de Sud, miercuri, în semifinalele Turneului celor Patru Naţiuni, care are loc la Meizhou (China), potrivit site-ului FRF. Selecţionerul Mirel Albon a început cu echipa: Părăluţă - Oprea, Meluţă, Goder, Nagy - Vătafu, Sandu - Olar, Ciolacu
Handbal masculin: Croaţia, Spania, Suedia şi Ungaria, calificate în grupele principale la Campionatul Mondial 2019
Croaţia, Spania, Suedia şi Ungaria şi-au asigurat calificarea în grupele principale ale Campionatului Mondiale de handbal masculin 2019, care are loc în Germania şi Danemarca, deşi mai au un meci de disputat fiecare din prima fază a grupelor. Anterior au obţinut biletele pentru grupele principale Franţa, Germania, Danemarca şi Norvegia.
Fotbal: Chelsea a ajuns la un acord cu Juventus pentru împrumutul atacantului Gonzalo Higuain
Chelsea Londra a ajuns la un acord cu clubul italian de fotbal Juventus Torino pentru împrumutul atacantului argentinian Gonzalo Higuain până la finele sezonului 2018/2019, relatează Reuters. Higuain joacă la Juventus din 2016, dar a fost împrumutat la AC Milan la începutul sezonului, argentinianul disputând 22 de meciuri şi a mar
Tenis: Simona Halep, calificare cu emoţii în turul al treilea la Australian Open
Numărul unu mondial în tenisul feminin, românca Simona Halep, s-a calificat cu emoţii în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după o victorie cu 6-3, 6-7 (5), 6-4 în faţa americancei Sofia Kenin, joi, la Melbourne. Halep (27 ani) a câştigat după două ore şi 31 de minute un meci de mare luptă, r
Tenis: Marius Copil, întrecut de David Goffin în turul al doilea la Australian Open
Tenismanul român Marius Copil a fost întrecut de belgianul David Goffin, cap de serie numărul 21, cu 5-7, 7-5, 6-2, 6-4, joi, la Melbourne, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. David Goffin (28 ani, 22 ATP) a obţinut victoria după două ore şi 42 de minute. Copil (28 ani, 60 ATP) a reuşit 2
Ciclism: Peter Sagan, victorios în etapa a treia a Turului Down Under
Ciclistul slovac Peter Sagan, triplu campion mondial, a câştigat cea de-a treia etapă a Turului Down Under, desfăşurată joi între Lobethal şi Uraidla, în sudul Australiei, urcând pe locul al doilea în clasamentul general. Sagan, component al echipei Bora-Hansgrohe, a fost înregistrat pe 146,2 km în 3h 46 min. 06sec., i
Tenis: Begu şi Buzărnescu, în turul secund al probei feminine de dublu la Australian Open
Româncele Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu s-au calificat, joi, în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după o victorie cu 7-5, 3-6, 6-4 în faţa australiencelor Lizette Cabrera/Jaimee Fourlis. Begu şi Buzărnescu, favoritele numărul zece, s-au impus după aproape t
Fotbal: Iranul şi Irakul merg neînvinse în optimile Cupei Asiei 2019
Selecţionatele Iranului şi Irakului, deja calificate în optimile Cupei Asiei pe Naţiuni la fotbal 2019, au terminat nedecis, 0-0, în ultimul lor meci din Grupa D a competiţiei găzduite de Emiratele Arabe Unite. Foto: (c) Kamran Jebreili / AP &