Fotbal: Dinamo Kiev a scăpat printre degete victoria cu Ferencvaros, în Liga Campionilor
Dinamo Kiev, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, a scăpat printre degete victoria în meciul cu Ferencvaros de la Budapesta, încheiat cu 2-2, miercuri seara, în Grupa G a Ligii Campionilor la fotbal, după ce formaţia ucraineană a condus cu 2-0.
Dinamo a avut 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Viktor Ţîgankov (28 - penalty) şi Carlos De Pena (41), dar Fradi a revenit în joc în partea secundă, marcând prin Tokmac Chol Nguen (59). Presiunea gazdelor a crescut după ce Sidorciuk a primit al doilea cartonaş galben, Ferencvaros reuşind egalarea prin Franck Boli (90), la o fază în care mijlocaşul român Tudor Băluţă a avut un plasament greşit. Băluţă a debutat oficial la Dinamo în min. 89, fiind introdus chiar înaintea fazei amintite.
La gazde, antrenate de fostul atacant ucrainean Serghei Rebrov, care a făcut carieră la Dinamo Kiev, francezul Aissa Laidouni (ex-FC Voluntari) a fost introdus în min. 65 şi a primit un cartonaş galben în min. 71.
În capul de afiş al serii, FC Barcelona a învins-o pe Juventus cu 2-0, la Torino. Catalanii s-au impus prin golurile marcate de Ousmane Dembele (14) şi Lionel Messi (90+1 - penalty).
Meciul de la Torino nu a putut oferi un duel între vedetele Cristiano Ronaldo (Juve) şi Lionel Messi (Barcelona), din cauza faptului că portughezul este pozitiv la COVID-19, dar Messi şi-a pus amprenta asupra partidei, servindu-l decisiv pe Dembele şi marcând al doilea gol.
Manchester United a realizat scorul zilei, 5-0 cu RB Leipzig, dar ''diavolii roşii'' au marcat patru goluri în ultimul sfert de oră. Rashford a reuşit un hat-trick, celelalte goluri fiind semnate de Greenwood şi Martial. United a obţinut cea mai clară victorie a sa din faza grupelor după 2013.
Lazio, decimată de accidentări şi de cazuri de coronavirus, a remizat cu FC Bruges, 1-1, în deplasare. Portarul Reina a salvat acest punct pentru Lazio în repriza secundă.
Sevilla a câştigat la limită cu Rennes, 1-0, prin golul lui Luuk de Jong, dar andaluzii au avut şi două bare, prin Munir şi Joan Jordan.
Rezultatele de miercuri:
Grupa E
FC Krasnodar - Chelsea 0-4
Au marcat: Callum Hudson-Odoi 37, Timo Werner 76 - penalty, Hakim Ziyech 79, Christian Pulisic 90.
Jorginho (Chelsea) a ratat un penalty în min. 14 (bară).
Sevilla - Rennes 1-0
A marcat: Luuk de Jong 55.
Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Chelsea 2 1 1 0 4-0 4
2 Sevilla 2 1 1 0 1-0 4
3 Rennes 2 0 1 1 1-2 1
4 FC Krasnodar 2 0 1 1 1-5 1
Grupa F
Borussia Dortmund - Zenit Sankt Petersburg 2-0
Au marcat: Jadon Sancho 78 - penalty, Erling Braut Haaland 90+1.
FC Bruges - Lazio 1-1
Au marcat: Hans Vanaken 42 - penalty, respectiv Joaquin Correa 14.
Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Lazio 2 1 1 0 4-2 4
2 FC Bruges 2 1 1 0 3-2 4
3 Borussia Dortmund 2 1 0 1 3-3 3
4 Zenit St. Petersburg 2 0 0 2 1-4 0
Grupa G
Ferencvaros - Dinamo Kiev 2-2
Au marcat: Tokmac Chol Nguen 59, Franck Boli 90, respectiv Viktor Ţîgankov 28 - penalty, Carlos De Pena 41.
Cartonaş roşu: Serghei Sidorciuk (Dinamo) 86.
Juventus - FC Barcelona 0-2
Au marcat: Ousmane Dembele 14, Lionel Messi 90+1 - penalty.
Cartonaş roşu: Merih Demiral (Juventus) 85.
Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 FC Barcelona 2 2 0 0 7-1 6
2 Juventus 2 1 0 1 2-2 3
3 Dinamo Kiev 2 0 1 1 2-4 1
4 Ferencvaros 2 0 1 1 3-7 1
Grupa H
Istanbul Başakşehir - Paris Saint-Germain 0-2
A marcat: Moise Kean 64, 79.
Manchester United - RB Leipzig 5-0
Au marcat: Mason Greenwood 21, Marcus Rashford 76, 78, 90+2, Anthony Martial 87 - penalty.
Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Manchester United 2 2 0 0 7-1 6
2 Paris Saint-Germain 2 1 0 1 3-2 3
3 RB Leipzig 2 1 0 1 2-5 3
4 Istanbul Başakşehir 2 0 0 2 0-4 0
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în China cu Dalian Yingbo
Mijlocașul român Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în Superliga chineză de fotbal (CSL) cu Dalian Yingbo, cupă ce a învins-o pe Tianjin Tiger cu 3-1, iar fostul lider Chengdu Rongcheng a pierdut cu 2-3 în deplasare cu Shandong Taishan, duminică, în ultima etapă. Mingrui Yang (5), Jintao Liao (70)
Fotbal: Manchester City a suferit a treia înfrângere consecutivă în Premier League
Manchester City, trădată din nou de defensivă, a suferit sâmbătă a treia înfrângere consecutivă în Premier League, pe terenul codașei Nottingham Forest (1-3), o serie slabă de care profită liderul campionatului, Arsenal, relatează AFP. După zece etape, Manchester City (locul 2, 21 de puncte) se află acum la șase puncte
Fotbal - La Liga: Real Madrid, victorie la scor, într-o zi marcată de omagii aduse lui Jesus de Miguel
Învingătoare cu 3-0 la Valencia sâmbătă, în etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei, Real Madrid a ajuns, cel puțin temporar, la egalitate cu marea sa rivală, FC Barcelona, în fruntea clasamentului din La Liga, într-o zi marcată de omagii aduse atacantului de la Tenerife, Jesus de Miguel, care a încetat din viață marți, r
Tenis: Elena Rîbakina, numărul 1 mondial, a declarat forfait pentru Turneul Campioanelor
Kazaha Elena Rîbakina, numărul 1 mondial al tenisului feminin, s-a retras sâmbătă de la Turneul Campioanelor, prestigioasa competiție de final de an la care participă cele mai bune opt jucătoare ale sezonului, din cauza unor probleme de sănătate, informează AFP. 'Îmi pare foarte rău să-mi informez fanii că, din păcate, tr
Auto - F1: Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei
Britanicul Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei de Formula 1, care va avea loc duminică la Sao Paulo, în urma unei sesiuni de calificări perturbate sâmbătă de ploi torențiale, informează AFP. Campionul mondial din 2025 va lua startul alături de proaspătul campion din 2026, italianul
VIDEO Fotbal: Daniel Dos Santos a marcat cel mai frumos gol al etapei a treia din Conference League
Daniel Dos Santos, care a închis tabela în partida FC Lugano - FK Kauno Zalgiris 3-0, joi seara, a fost desemnat laureatul anchetei pentru cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției de fotbal Conference League, pe site-ul UEFA. Dos Santos a marcat cu un șut din careu, după ce a jonglat cu mingea de trei ori.
VIDEO Auto - F1: Verstappen, cel mai rapid în ultima sesiune de antrenamente din Brazilia
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a reușit cel mai bun timp din cea de-a treia și ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, sâmbătă, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, transmite AFP. După ce a fost al treilea în
UPDATE MotoGP: Marc Marquez a câștigat cursa de sprint din Qatar și s-a apropiat de titlul mondial
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, pe circuitul de la Lusail, și va avea duminică o primă ocazie de a-și asigura al optulea titlu la clasa regină, informează AFP. Catalanul, care a plecat de pe a doua poziție, a obținut victoria în fața it
Rugby: Noua Zeelandă, învingătoare în Scoția (43-21) în Campionatul Națiunilor (FOTO/VIDEO)
Noua Zeelandă, pusă inițial în dificultate, a dat dovadă de răbdare și a obținut sâmbătă în Scoția o victorie prețioasă cu punct bonus, cu scorul de 43-21, în Campionatul Națiunilor la rugby, All Blacks ținând pasul cu sud-africanii în fruntea clasamentului, informează AFP. Prin acest succes, cu șapte eseuri
Hochei masculin: România, victorioasă în fața Spaniei în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a învins greu echipa Spaniei, cu scorul de 6-5 (2-3, 3-2, 0-0, 1-0), după prelungiri, sâmbătă, la Tallinn (Estonia), în ultimul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Golurile României au fost marcate de Balazs Gajdo (2), Tamas Laday (2), Zoltan Roth
Handbal feminin: Dunărea Brăila a pierdut la un singur gol în Norvegia, în EHF European League
HC Dunărea Brăila a fost învinsă de echipa norvegiană Molde Elite, cu scorul de 30-29 (16-14), sâmbătă seara, la Molde, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Gazdele au marcat golul victoriei cu 12 secunde înainte de final, prin Tveiten, iar Dunărea a ratat
VIDEO Handbal feminin: CSM București, surclasată de Brest în Liga Campionilor
CSM București a fost surclasată de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 40-25 (20-11), sâmbătă seara, în Hexagon, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Brest și-a luat o revanșă în fața ''tigroaicelor'', care au câștigat cu 32-26 în finala mică a ediției trecute
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz va fi adversarul lui Ben Shelton în finala de la Paris (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, s-a calificat sâmbătă în prima sa finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, după o victorie cu 6-4, 6-4 în fața norvegianului Casper Ruud, locul 23 mondial, transmite AFP. Jucătorul de 23 de ani din Murcia, cu șapte titluri de Mare Șlem în palmares, îl va
Judo: România, învinsă în optimi la Europenele mixte
România a fost învinsă de Franța cu 4-2, sâmbătă, în optimile de finală ale Campionatelor Europene de judo pe echipe mixte de la Belgrad. Cele două victorii au fost aduse de Serafima Moscalu la cat. 70 kg feminin, cu Clemence Eme, și de Darius Dobre la cat. +90 kg masculin, cu Yann Rigaud. La cat. 57 kg f
Fotbal - Bundesliga: Manuel Neuer a devenit cel mai vârstnic jucător din istoria lui Bayern
Bayern Munchen a obținut sâmbătă o victorie cu 2-1 pe terenul lui Mainz, în etapa a 9-a a campionatului de fotbal al Germaniei, însă forma portarului Manuel Neuer va fi din nou în centrul atenției, după ce o nouă eroare a fost pe punctul de a aduce egalarea pentru gazde, în prima repriză, informează DPA și Reuters.














