Tenis: Federer admite că un succes la Roland Garros este doar un vis
Tenismanul elveţian Roger Federer, eliminat în optimi la Geneva, a admis că nivelul său de joc nu îi permite să aibă vreo şansă la Roland Garros, turneu de Grand Slam care debutează pe 30 mai la Paris, transmite Reuters. Federer, a condus cu 4-2 în setul decisiv al partidei cu spaniolul Pablo Andujar, dar a pierdut patru ghemuri la rând
Olimpice/Coronavirus: Cel puţin 75 la sută din rezidenţii Satului olimpic vor fi vaccinaţi (preşedinte CIO)
Cel puţin 75 la sută din rezidenţii Satului olimpic al Jocurilor de la Tokyo "au fost deja vaccinaţi sau sunt pe cale să o facă" până la ceremonia de deschidere de pe 23 iulie, a declarat, miercuri, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, citat de AFP. "Noi avem bune motive să credem că acest procent va fi mai ma
Olimpice/Coronavirus: 4.000 de vaccinuri oferite pentru sportivii din Americi participanţi la JO de la Tokyo
Organizaţia sportivă panamericană, care reuneşte 41 de comitete naţionale olimpice de pe continentul american, a oferit 4.000 de vaccinuri împotriva Covid-19 sportivilor şi oficialilor din Americi participanţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a anunţat, joi, Panam Sports, citat de AFP. "Noi am făcut un efort important şi am ajuns la un mare acord c
Fotbal: Campionatul Italiei - Torino FC s-a salvat de la retrogradare
Echipa Torino FC şi-a asigurat menţinerea în prima ligă a campionatului de fotbal al Italiei, după ce a remizat în deplasare, scor 0-0, cu formaţia Lazio Roma, într-o partidă restanţă contând pentru etapa 25-a din Serie A, disputată marţi seara. Fundaşul român Ştefan Radu a fost titular la Lazio şi a rămas pe teren până &ici
Fotbal: Benzema revine în lotul Franţei după aproape şase ani, urmând să participe la EURO 2020
Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps a produs surpriza, marţi seara, incluzându-l printre cei 26 de jucători convocaţi în vederea EURO 2020 (11 iunie - 11 iulie) pe atacantul lui Real Madrid, Karim Benzema, care nu a mai evoluat pentru "Les Bleus" din 2015, ca urmare a scandalului legat de afacerea "Sextape", informează AFP.
Fotbal: Chelsea şi-a luat revanşa după eşecul din finala Cupei Angliei
Echipa Chelsea Londra a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Leicester City, într-o partidă din cadrul etapei 37-a (penultima) a campionatului de fotbal al Angliei, disputată marţi. Golurile au fost marcate de Antonio Rudiger (47) şi Jorginho (66 din penalty) pentru învingători, respectiv Kelechi Iheanacho (76).
Tenis: Mihaela Buzărnescu, învinsă în optimi la Belgrad (WTA)
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de spaniola Paula Badosa Gibert, cu 6-0, 6-4, marţi seara, în optimile de finală ale turneului WTA de la Belgrad, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari. Buzărnescu (33 ani, 179 WTA) s-a înclinat în faţa ibericei, a patra favorită (23 ani, 44 WTA),
Hochei: România, învinsă de Slovenia, în turneul de la Ljubljana
Naţionala de hochei pe gheaţă a României a fost învinsă de echipa Sloveniei cu scorul de 5-0 (1-0, 2-0, 2-0), marţi seara, în turneul ''Beat Covid-19'' de la Ljubljana. Golurile echipei gazdă au fost înscrise de Ken Ograjensek (13:40), Zan Jezovsek (30:19, 51:57, 57:05), Anze Kuralt (31:24). După trei din
Tenis: Marius Copil, învins în primul tur la Biella (challenger)
Tenismanul român Marius Copil a fost învins fără drept de apel de argentinianul Andrea Collarini, cu 6-2, 6-1, marţi, în prima rundă a turneului challenger de la Biella (Italia), dotat cu premii totale de 31.440 de euro. Copil (30 ani, 227 ATP) s-a înclinat după o oră şi 13 minute în faţa unui adversar de 29 de an
Lupte: Românul Krisztian Biro, în recalificări la Europenele Under-23
Sportivul român Krisztian Biro va evolua în recalificările cat. 74 kg, la lupte libere, în cadrul Campionatelor Europene Under-23 de la Skopje (Macedonia de Nord). Biro a trecut în preliminarii de ucraineanul Andrei Nuhumanov, în optimi s-a impus în faţa lui Serhan Sakirov (Macedonia de Nord), dar a pierdut
Înot: Robert Glinţă, medaliat cu argint la Europenele de la Budapesta
Înotătorul român Robert Andrei Glinţă a cucerit medalia de argint în proba de 50 m spate, marţi, la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta, după ce a fost cronometrat în finală cu timpul de 24 sec 42/100. Glinţă, sportiv calificat la JO de la Tokyo, fusese înregistrat î
Fotbal - EURO 2020: Portarul Dusan Kuciak, în lotul provizoriu al Slovaciei
Dusan Kuciak, fostul portar al echipei de fotbal FC Vaslui, este în lotul provizoriu al naţionalei Slovaciei pentru EURO 2020, transmite presa internaţională. Selecţionerul Stefan Tarkovic a convocat provizoriu 24 de jucători pentru Campionatul European. Lista definitivă, de 26 de jucători, va fi comunicată
Tenis: Federer, eliminat în optimi la Geneva (ATP)
Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul opt mondial, principal favorit, a fost eliminat marţi, în optimile de finală ale turneului ATP pe zgură de la Geneva (Elveţia), dotat cu premii totale de 419.470 euro, înclinându-se în trei seturi, 4-6, 6-4, 4-6, în faţa jucătorului spaniol Pablo Andujar (75 ATP). Andujar
Tenis: Serena Williams, principala favorită, eliminată la Parma (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams (8 WTA, principala favorită) a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Parma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 189.708 euro, după ce a cedat în două seturi, 7-6 (7/4), 6-2, în faţa Katerinei Siniakova (Cehia, 68 WTA). Siniakova s-a impus
Tenis: Ana Bogdan, eliminată la Parma (WTA)
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (28 ani, 101 WTA) a fost eliminată în prima rundă a turneului WTA 250 de la Parma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 189.708 euro, după ce s-a înclinat în trei seturi, 7-5, 4-6, 6-1, în faţa italiencei Sara Errani (34 ani, 108 WTA). Cele două s-au înt&a









