Fotbal: Atletico Madrid, victorie dificilă cu Granada, în La Liga
Liderul la zi din La Liga, Atletico Madrid, a câştigat cu emoţii sâmbătă, în deplasare, cu Granada, 2-1, în etapa a 23-a a campionatului, reuşind astfel să-şi consolideze poziţia fruntaşă în ierarhie. Pe Estadio Nuevo Los Carmenes, madrilenii au deschis scorul în minutul 63 prin Marcos Llorente, însă g
Fotbal: Leicester City a învins-o pe Liverpool şi a urcat pe locul 2 în Premier League
Leicester City a învins-o sâmbătă pe Liverpool cu scorul de 3-1 în primul meci al etapei a 24-a din Premier League şi a urcat pe locul 2 în clasament. Pe King Power Stadium, după o primă repriză albă, ''cormoranii'' au deschis scorul în minutul 67 prin Mohamed Salah, însă gazdele au revenit &
Tenis: Nadal, calificat în optimi la Australian Open
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (2 ATP, favorit nr. 2) s-a calificat sâmbătă în optimile turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a trecut în trei seturi, 7-5, 6-2, 7-5, de britanicul Cameron Norrie (69 ATP). Nadal şi-a adjudecat victoria în două ore şi un sfert, reuşind 7 aşi (faţă de 9
Tenis: Franţuzoaica Caroline Garcia, favorită nr. 10, eliminată la Phillip Island Trophy (WTA)
Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia (43 WTA, favorită nr.10) a fost eliminată sâmbătă, în primul tur al turneului Phillip Island Trophy (WTA 250), care are loc la Melbourne, dotat cu premii totale de 235.238 dolari americani, după ce a pierdut în două seturi, 7-5, 6-3, în faţa japonezei Misaki Doi (87 WTA). Aşa
Tenis: Ashleigh Barty, în optimi la Australian Open
Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty (nr. 1 WTA, principala favorită) s-a calificat lejer sâmbătă în optimile Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a dispus în două seturi, 6-2, 6-4, de rusoaica Ekaterina Alexandrova (32 WTA, favorită nr. 29). Barty a avut nevoie de doar o oră şi 20 de minut
Tenis: Irina Begu, în turul al doilea la Phillip Island Trophy (WTA)
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului Phillip Island Trophy (WTA 250), care are loc la Melbourne şi e dotat cu premii totale de 235.238 dolari americani, sâmbătă, după ce a învins-o pe argentinianca Nadia Podoroska, în două seturi simetrice, 6-3, 6-3. Begu (30 ani, 74 WTA)
Tenis: Tecău şi Melo, calificaţi în optimile probei de dublu la Australian Open
Perechea româno-braziliană Horia Tecău/Marcelo Melo s-a calificat în optimile de finală ale probei masculine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce au trecut cu 6-1, 7-6 (7-2) de cuplul Radu Albot (R. Moldova)/Daniel Evans (Marea Britanie), sâmbătă, la Melbourne. Tecău ş
Fotbal: RB Leipzig reduce diferenţa faţă de liderul Bayern Munchen, în Bundesliga
Echipa RB Leipzig, ocupanta locului secund, a învins cu scorul de 2-1, vineri seara, pe teren propriu, pe Augsburg, în primul meci al etapei a 21-a din Bundesliga, şi a redus momentan diferenţa faţă de liderul Bayern Munchen. Pe Red Bull Arena, gazdele au deschis scorul în minutul 38, din penalty, prin Dani Olmo, pentru ca &i
Fotbal: Remiză între Bologna şi Benevento, în Serie A
Echipele Bologna şi Benevento au încheiat la egalitate, 1-1, meciul de vineri seara, din prologul etapei a 22-a din Serie A. Gazdele au deschis scorul chiar în minutul 1 al jocului, prin Nicola Sansone, dar oaspeţii au egalat şi au stabilit scorul final în minutul 60, prin Nicolas Viola. Cu acelaşi număr de puncte, 24, cele dou
Fotbal: Celta Vigo, victorie acasă cu Elche, în La Liga
Echipa Celta Vigo a câştigat cu 3-1 partida disputată pe teren propriu, vineri seara, cu Elche, în prologul etapei cu numărul 23 din La Liga. Gazdele au deschis scorul în minutul 45 prin Santi Mina, pentru ca în minutele de prelungire ale primului mitan Brais Mendez (45+2) să majoreze scorul la 2-0. &Icir
Baschet-NBA: Campioana Los Angeles Lakers, la o nouă victorie
Campioana en-titre a Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), Los Angeles Lakers, a obţinut o nouă victorie, cea de-a şaptea consecutivă, vineri seara, trecând cu scorul de 115-105 de Memphis Grizzlies. Cu toate acestea, LA Lakers rămâne deocamdată pe locul secund în clasamentul Conferinţei Vest, în condiţii
Tenis: Karolina Pliskova, favorită nr. 6, părăseşte Australian Open
Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova (6 WTA, cap de serie nr. 6) a ratat surprinzător calificarea în optimile turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a pierdut în două seturi simetrice, 7-5, 7-5, sâmbătă, în faţa compatrioatei sale, Karolina Muchova (27 WTA, favorită nr. 25). Muchova s-a
Tenis: Andreea Mitu şi Raluca Olaru, învinse în turul al doilea al probei de dublu la Australian Open
Perechea română Andreea Mitu/Raluca Olaru a fost învinsă de cuplul Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia), cu 6-1, 1-6, 6-1, sâmbătă, la Melbourne, în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. Kicenok şi Ostapenko, favoritele numă
Biatlon: Suedezul Martin Ponsiluoma, campion mondial la sprint
Biatlonistul suedez Martin Ponsiluoma a devenit campion mondial în proba masculină de sprint (10 km), după ce vineri, la Pokljuka (Slovenia), a dat peste cap toate aşteptările învingându-i pe marii favoriţi norvegieni, scrie AFP. Ponsiluoma a fost cronometrat cu timpul de 24:41,1, neavând nicio ratare la tir, el fiind u
Tenis - Australian Open: Djokovic nu ştie dacă va fi apt de joc pentru meciul din optimi de finală
Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, care a acuzat probleme fizice în timpul meciului câştigat vineri cu americanul Taylor Fritz în turul 3 la Australian Open, a declarat că nu ştie dacă va fi apt de joc pentru partida de duminică din optimi de finală, transmite site-ul eurosport.fr. Djokovic l-












