ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 10 SEPTEMBRIE
* Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a declarat, pentru AGERPRES, că obiectivul României la Campionatele Mondiale de lupte, programate în perioada 14-22 septembrie la Nur-Sultan (Kazahstan), este obţinerea unei medalii şi calificarea a doi sau trei sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. * Jucătoarele rom
Fotbal: Preşedintele FFF vrea un meci amical între Franţa şi Algeria
Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), Noel Le Graet, a declarat că e momentul perfectării unui meci amical între selecţionata Franţei, campioana mondială en titre, şi Algeria, campioana Africii, transmite AFP. Potrivit radioului public, Federaţia algeriană a propus FFF organizarea unui meci între cele două reprezentativ
Atletism: Belarusul Nedasekov, 2,35 m la săritura în înălţime, cea mai bună performanţă mondială a anului
Atletul belarus Maksim Nedasekov a stabilit cea mai bună performanţă mondială a anului la săritura în înălţime, cu 2,35 m, luni, în timpul meciului care opune selecţionatele Europei şi Statelor Unite, la Minsk, transmite AFP. Această ştachetă reprezintă şi un nou record personal pentru tânărul săritor de 21 de ani, vicecampion european
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Hiroshima (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de spaniola Sara Sorribes Tormo, cap de serie numărul şapte, cu 6-2, 3-6, 6-2, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Hiroshima (Japonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Cîrstea (29 ani, 95 WTA), care a făcut un set secund bun, a comis numeroase greşeli &i
Baschet masculin: Franţa va înfrunta echipa Statelor Unite, în sferturile Cupei Mondiale
Selecţionata Franţei nu a reuşit să evite puternica formaţie a Statelor Unite în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de baschet masculin, după ce a pierdut meciul cu Australia, 98-100, luni, la Nankin, relatează AFP. Cei mai buni jucători francezi au fost Evan Fournier (31 puncte, record personal al naţionala Franţei) şi Nando De Colo (26 puncte), &i
Fotbal: Cluburile caută noi opţiuni pentru viitorul competiţiilor europene
Cluburile europene de fotbal caută noi opţiuni pentru viitorul Ligii Campionilor, după ce o propunere care oferea locuri permanente unui număr de 24 de echipe a întâmpinat o puternică opoziţie, au afirmat surse apropiate, luni, citate de Reuters. Preşedintele Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), Andrea Agnelli, a lăsa
Tenis: Un jucător brazilian, suspendat pe viaţă pentru meciuri trucate
Tenismanul brazilian Diego Matos, aflat în prezent pe locul 343 în clasamentul ATP de dublu, a fost suspendat pe viaţă din acest sport, din cauza faptului că ar fi influenţat rezultatele mai multor meciuri, şi a fost condamnat la plata unei amenzi de 125.000 de dolari de către Unitatea pentru integritatea tenisului (TIU), transmite AFP. Matos, &ici
Tenis: Buzărnescu şi Ţig, calificate în optimi la Hiroshima (WTA)
Jucătoarele române de tenis Mihaela Buzărnescu şi Patricia Ţig s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Hiroshima (Japonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Buzărnescu (31 ani, 125 WTA) a dispus în primul tur de bulgăroaica Viktoria Tomova (24 ani, 184 WTA) cu 6-1, 6-4, după o oră şi 14 minute de joc.
ŞTIRILE DIMINEŢII - SPORT - 10 SEPTEMBRIE
* Selecţionerul echipei de fotbal Under-21 a României, Mirel Rădoi, a declarat, luni, înaintea debutului unei noi campanii, că are încredere în faptul că tricolorii se pot califica din nou la un turneu final. * România a încheiat, luni, participarea la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Sofia cu două medalii d
Fotbal: Vicecampioana mondială Croaţia, ţinută în şah de Azerbaidjan, în preliminariile EURO 2020
Selecţionata Croaţiei, vicecampioana mondială, a terminat la egalitate cu Azerbaidjanul, 1-1, luni seara, în deplasare, într-o partidă din Grupa E a preliminariilor EURO 2020 la fotbal. Luka Modric a deschis scorul din penalty (11), dar azerii au egalat în repriza a doua, prin Tamkin Halilzade (72). Croaţia rămâne lider &
Volei feminin: România - Turcia, în optimile Mondialului Under-18
Selecţionata României va întâlni echipa Turciei în optimile de finală ale Campionatului Mondial de volei feminin Under-18 din Egipt, după ce a fost învinsă de Rusia cu scorul de 3-2 (25-7, 24-26, 22-25, 25-20, 15-13), luni, la Cairo, în ultimul meci din Grupa C. Tricolorele au cedat categoric în primul set, dar apoi au
Box: România a încheiat participarea la Campionatele Europene de tineret cu două medalii de bronz
România a încheiat, luni, participarea la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Sofia cu două medalii de bronz, ambele obţinute la feminin. Bianca Cobzaru a cucerit bronzul la cat. 54 kg, după ce a fost învinsă în semifinale de irlandeza Niamh Chloe Fay, la puncte, cu 5-0. Denisa Elena Petre şi-a adjudecat şi
Tenis: Sud-africanul Kevin Anderson nu va mai evolua până la finele anului
Jucătorul sud-african de tenis Kevin Anderson (18 ATP) a anunţat luni că nu va mai participa la niciun turneu până la finalul anului pentru a se recupera după o accidentare suferită la genunchi, scrie Reuters. Anderson nu a mai jucat din luna iulie când a fost eliminat în turul 3 la Wimbledon de argentinianul Guido Pella, ratând şi US O
Atletism: Fostul consilier juridic al lui Lamine Diack, suspendat pe viaţă pentru acte de corupţie
Habib Cisse, ex-consilier juridic al fostului preşedinte al Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF), Lamine Diack, a fost suspendat pe viaţă din orice activitate legată de acest sport după ce s-a constatat că a fost implicat în cazurile de dopaj ale sportivilor ruşi, a anunţat Comisia de etică a IAAF, potrivit AFP. ''Comisia i-a dat interdic
ŞTIRILE SERII - SPORT - 9 SEPTEMBRIE
* Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, afirmă că România are ''cel mai bun lot de tineret din Europa'', după performanţele reuşite duminică la Campionatele Europene Under-23 din Grecia. * Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a a reuşit un salt spectaculos, de zece locuri, şi ocupă poziţia