Tenis: Roger Federer a revenit în competiţii cu o victorie, la Doha (ATP)
Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer (6 ATP, favorit nr. 2) s-a calificat în sferturile turneului ATP de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 787.930 dolari, după ce a trecut miercuri în trei seturi, 7-6 (10/8), 3-6, 7-5, de britanicul Daniel Evans (28 ATP). Federer, calificat direct în turul secun
Fotbal: Unai Emery e "un antrenor foarte bun", spune Mircea Lucescu înaintea meciului cu Villarreal
Unai Emery este "un antrenor foarte bun", a declarat Mircea Lucescu, tehnicianul lui Dinamo Kiev, despre omologul său de la Villarreal, înaintea meciului de joi dintre cele două echipe din turul optimilor de finală ale Europa League, transmite EFE. "Emery este un antrenor foarte bun, care analizează mereu totul în de
Ciclism: Wout van Aert a câştigat prima etapă a cursei Tirreno-Adriatico, ediţia 2021
Ciclistul belgian Wout van Aert (Jumbo Visma) a câştigat miercuri la sprint prima etapă a cursei Tirreno-Adriatico, desfăşurată pe distanţa de 156 km, în jurul localităţii Lido di Camaiore. Belgianul a fost cronometrat în 3h 36:17, în acelaşi timp trecând linia de sosire şi următorii doi clasaţi, australianul Cale
Ciclism: Primoz Roglic a câştigat etapa a 4-a a cursei Paris-Nisa şi conduce în clasamentul general
Ciclistul sloven Primoz Roglic (Jumbo Visma) a câştigat în solitar etapa a 4-a a cursei Paris-Nisa, desfăşurată pe distanţa de 187,5 km, între Chalon-sur-Seine şi Chiroubles, şi a preluat poziţia de lider în clasamentul general. Roglic a fost cronometrat în 4h 49:36, fiind urmat de germanul Maximilian Schachmann (
VIDEO Auto - F1: Ferrari şi-a prezentat monopostul şi a asigurat că a încercat să înveţe din greşeli
Echipa Ferrari, care şi-a prezentat miercuri monopostul SF21 pentru sezonul 2021 de Formula 1, a asigurat că a încercat să înveţe din greşeli, care au făcut ca sezonul trecut să fie cel mai prost pentru ea din 1980, transmite presa internaţională. SF21, o evoluţie a monopostului SF1000 de anul trecut, are un motor complet nou, iar
Preşedinta Tokyo-2020 l-a felicitat pe Thomas Bach pentru realegerea în fruntea Comitetului Internaţional Olimpic
Preşedinta comitetului de organizare Tokyo-2020, Seiko Hashimoto, l-a felicitat miercuri pe Thomas Bach pentru realegerea sa în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) şi a promis că Jocurile Olimpice 2020, amânate un an din cauza pandemiei de coronavirus, vor avea loc "în siguranţă", transmite agenţia Xinhua.
Fotbal: Atacantul Ciro Immobile (Lazio) a primit 'Gheata de Aur' în cadrul unei ceremonii la primăria Romei
Atacantul lui Lazio, Ciro Immobile, a primit trofeul ''Gheata de Aur'' 2020, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la primăria Romei, a anunţat clubul din Serie A, scrie dpa. ''Coechipierii mei au muncit din greu pentru ca eu să pot să dau goluri. Chiar am transpirat pentru acest trofeu. Am reuşit să
Thomas Bach a fost reales pentru patru ani în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (oficial)
Germanul Thomas Bach a fost reales pentru patru ani în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), a anunţat miercuri AFP. Thomas Bach, care are 67 de ani, este din 2013 în fruntea CIO, care a organizat miercuri un vot telematic în rândul membrilor săi, pentru realegerea germanului în funcţia
Tenis: Raluca Olaru şi Monica Niculescu s-au oprit în optimile probei de dublu la Dubai (WTA)
Jucătoarele române de tenis Raluca Olaru şi Monica Niculescu, în perechi diferite, s-au oprit în optimile de finală ale probei de dublu, miercuri, la turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 1.835.490 dolari. Raluca Olaru şi ucraineanca Nadia Kicenok au fost întrecute de cehoaicele Barb
Olimpice: CIO, într-o poziţie financiară puternică, potrivit lui Thomas Bach
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) rămâne într-o poziţie financiară puternică pe fondul pandemiei de coronavirus, cu preşedintele Thomas Bach în frunte, scrie dpa. Bach a declarat într-o sesiune virtuală a CIO că veniturile organismului internaţional se vor tripla în perioada 2021-2024 şi vor ajunge la 3 miliar
Jocuri Olimpice sigure la Tokyo vor fi o ''manifestare a păcii, solidarităţii şi rezistenţei omenirii'', consideră preşedintele CIO
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc, în siguranţă, de la mijlocul lunii iulie, a afirmat, miercuri, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, germanul Thomas Bach, în timp ce organizatorii luptă pentru depăşirea provocărilor oferite de găzduirea evenimentului în condiţii de pandemie, transmite Reuters. Bach, care
Schi acrobatic: Australianca Laura Peel şi rusul Maksim Burov, campioni mondiali la sărituri
Australianca Laura Peel şi rusul Maksim Burov au cucerit, miercuri, medaliile de aur în concursul individual de sărituri din cadrul Campionatelor Mondiale de schi acrobatic de la Almatîi (Kazahstan), informează AFP. Peel, campioană mondială în 2015, le-a devansat cu un total de 106,46 puncte în finala 2 pe americanca As
Rugby în XIII: Australianul Cameron Smith şi-a anunţat retragerea chiar înaintea noului sezon
Cameron Smith, unul dintre cei mai mari jucători de rugby în XIII, şi-a anunţat retragerea în ajunul startului noului sezon al National Rugby League din Australia, punând capăt speculaţiilor din ultimele luni privind viitorul său, transmite Reuters. Smith, 37 ani, care a contribuit la cucerirea a două Cupe Mondiale cu Kangaroos, a avut un rol
Olimpice: Sportivii nu vor putea fi însoţiţi de familii la Jocurile de la Tokyo
Seiko Hashimoto, preşedinta Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, a exclus posibilitatea ca sportivii să fie însoţiţi de membri ai familiilor la competiţia polisportivă din Japonia, într-un interviu publicat marţi de Mainichi Shimbun, citat de AFP. ''Este o ocazie pe care ei o pot avea o singură dată în viaţa loc
Fotbal: Robinho, condamnat pentru viol şi umilirea brutală a unei tinere de 23 ani (motivarea sentinţei)
Curtea de Apel din Milano, care l-a condamnat în decembrie pe fotbalistul Robinho la nouă ani de închisoare pentru violarea unei tinere de 23 ani în 2013, a explicat în motivarea sen













