Tenis: Azarenka s-a retras în timpul meciului la Miami şi a anunţat că vrea să facă o pauză

Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka, care s-a retras duminică în timpul meciului cu cehoaica Linda Fruhvirtova, căreia i-a permis astfel să acceadă în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), şi-a cerut scuze şi a spus că vrea "să ia o pauză", din cauza "ultimelor săptămâni extrem de stresante", informează AFĂ.
"Nu trebuia să intru astăzi pe teren. Ultimele săptămâni au fost extrem de stresante în viaţa mea personală. Ultimul meci m-a epuizat atât de mult, dar am vrut să joc în faţa unui public numeros, pentru că m-a ajutat la primul meu meci. Am vrut să încerc, dar a fost o greşeală", a scris Azarenka într-un comunicat.
Jucătoarea din Belarus, aflată pe locul 16 în clasamentul WTA, trece într-adevăr printr-o perioadă dificilă. La turneul de la Indian Wells (California), în urmă cu două săptămâni, ea a izbucnit în lacrimi în mod inexplicabil, în timpul meciului cu kazaha Elena Rîbakina, pe care l-a încheiat cu o înfrângere (3-6, 4-6).
Arezenka şi-a închis apoi conturile pe reţelele de socializare şi nu a reapărut până vineri la Miami, unde a luptat din greu pentru a o învinge în trei seturi, 6-4, 2-6, 7-6 (7/5), pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (54 WTA), în primul tur.
"Sper să iau o pauză şi să fiu capabilă să revin", a mai scris Azarenka, adăugând: "Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat".
Belarusa, care, la fel ca şi compatrioţii săi şi jucătorii ruşi, participă la competiţii fără menţionarea ţării sale sau reprezentarea drapelului naţional, conform unei directive a autorităţilor tenisului, ca răspuns la războiul din Ucraina, a fost unul dintre puţinii sportivi din ţara sa care au condamnat acest conflict iniţiat de Vladimir Putin.
Linda Fruhvirtova (16 ani), ocupanta locului 297 mondial şi beneficiara unui wild-card, a devenit cea mai tânără jucătoare are a ajuns în optimile de finală la Miami, după Maria Şarapova şi Tatiana Golovin în 2004. Ea o va avea ca adversară în meciul următor pe una dintre favoritele competiţiei, spaniola Paula Badosa (nr. 6).
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Volei masculin: România, la prima înfrângere în Golden League
Naționala masculină de volei masculin a României a fost învinsă la limită de Cehia, cu scorul de 3-2 (35-37, 25-17, 25-22, 18-25, 15-11), joi seara, la Kutna Hora (Cehia), într-un meci din Golden League. Tricolorii au pierdut primul loc meci, după patru victorii consecutive, dar au obținut un punct la capătul unui joc de două
Fotbal: Palmeiras a învins-o pe Al Ahly Cairo cu 2-0, la Cupa Mondială a Cluburilor
Echipa braziliană de fotbal Palmeiras a învins formația egipteană Al Ahly Cairo cu scorul de 2-0, joi, pe MetLife Stadium din New York, într-un meci din Grupa A a Cupei Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite. Echipa din Sao Paulo s-a impus prin autogolul atacantului palestinian Wessam Abou Ali (49) și golul arg
Scrimă: România a încheiat fără medalii Europenele de la Genova
România nu a obținut nicio medalie la Campionatele Europene de scrimă de la Genova (Italia), competiție la care cea mai bună clasare a fost locul 5 ocupat de Vlad Covaliu la sabie masculin. Joi, în ultima zi a competiției, echipa feminină de spadă a României s-a clasat pe locul 13. Bianca Benea, Natalia Constan
Tenis: Regele Spaniei i-a acordat lui Rafael Nadal titlul nobiliar de marchiz
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, i-a acordat joi fostului mare tenisman Rafael Nadal titlul nobiliar de marchiz, recunoscând contribuția pe care a adus-o națiunii prin performanțele sale sportive, potrivit unui comunicat al Casei Regale, informează Reuters. Nadal, câștigător a 22 de titluri de Mare Șlem, care s-a retras anul trecut, s-a numărat pr
Kaiac-canoe: Românii, calificați în trei finale la Europenele de la Racice
Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat în finalele probelor de canoe simplu pe 500 și 1.000 de metri, joi, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Racice (Cehia). Campionul european și mondial Chirilă a câștigat prima serie la 1.000 de metri cu timpul de 3 min 54 sec 217/1000, cel mai bun din ambele serii. Finala probei v
Tenis: Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, se va retrage la finalul sezonului
'2025 va fi ultimul meu sezon profesionist': jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, fost număr 2 mondial, în vârstă de 35 de ani, a anunțat joi pe rețelele de socializare că se va retrage din activitatea sportivă peste câteva luni, transmite AFP. Kvitova, campioană la Wimbledon în 2011 și 2014, 'încă nu este complet s
Noul președinte al CIO anunță că va colabora cu toate părțile interesate
Zimbabwiana Kirsty Coventry, noul președinte al Comitetului Internațional Olimpic, a întărit că va colabora cu părțile interesate ca o prioritate principală pentru mandatul său, cu prilejul precizărilor făcute joi înaintea preluării oficiale a funcției, săptămână următoare, conform Reuters. Coventry, fostă campioană olimpică la înot și
Tenis: Arina Sabalenka s-a calificat în sferturi de finală la Berlin (WTA)
Belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial al tenisului feminin, a trecut joi de elvețianca Rebeka Masarova, locul 112 mondial, cu 6-2, 7-6 (8/6), și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis WTA 500 pe iarbă de la Berlin, dotat cu premii totale de 925.661 de euro. Meciul dintre Arina Sabalenka și Rebeka Masarova fusese întrer
Fotbal: Kylian Mbappe (Real Madrid) a fost internat cu gastroenterită acută
Francezul Kylian Mbappe, atacantul echipei de fotbal Real Madrid, a fost internat într-un spital din Statele Unite, cu gastroenterită acută, informează joi EFE. 'Jucătorul nostru Kylian Mbappe suferă de gastroenterită acută și a fost spitalizat pentru diverse teste și tratament adecvat', a anunțat Real Madrid într-un comunicat.
Tenis: Martina Navratilova consideră că este o eroare ca femeilor transgen să li se permită să concureze în WTA
Martina Navratilova, una dintre cele mai de succes jucătoare de tenis din istorie și câștigătoare a 18 titluri de Mare Șlem la simplu, a declarat că este o eroare ca femeilor transgen să li se permită să concureze în WTA, relatează EFE. WTA, conform reglementărilor actuale, permite jucătoarelor transgen să concureze dacă semnează o declarație care
Handbal masculin: CS Dinamo București, confirmată pentru noul sezon al Ligii Campionilor
Federația Europeană de Handbal a confirmat că 19 cluburi s-au înscris pentru ediția 2025-2026 a Ligii Campionilor la masculin, iar CS Dinamo București se numără printre cele zece locuri ''fixe'', potrivit site-ului forului continental. Celelalte nouă cluburi au cerut un ''upgrade'', pentru care pot aplica toate federațiile
Tenis: România, în grupă cu Polonia și Noua Zeelandă, în play-off-ul Cupei Billie Jean King
Echipa feminină de tenis a României a fost repartizată în Grupa B, alături de Polonia și Noua Zeelandă, în play-off-ul Cupei Billie Jean King, la tragerea la sorți efectuată joi, la sediul Federației Internaționale de Tenis (ITF), de la Londra. Meciurile vor avea loc în sală, pe hard, în Arena Gorzow din Gorzow Wielkopolsk
World Boxing a aprobat afilierea definitivă a Federației Române de Box
Consiliul Executiv al World Boxing, noua federație internațională a boxului amator, a aprobat afilierea definitivă a cinci noi țări, printre care și România, și a ajuns la un număr de 111 membri, conform unui comunicat al organizației cu sediul la Lausanne. Cei cinci membri noi reprezintă federațiile din Bosnia-Herțegovina, Georgia, Indonezia, Româ
Tenis: Draper și Rune s-au calificat în sferturi la Queen's (ATP)
Britanicul Jack Draper, al doilea favorit, și danezul Holger Rune, al patrulea favorit, s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP 500 pe iarbă de la Queen's Club din Londra, dotat cu premii totale de 2.522.220 de euro. Draper l-a învins în optimi pe Alexei Popyrin cu 3-6, 6-2, 7-6 (7/5),
Tenis: Leylah Fernandez, calificată în sferturile turneului de la Nottingham (WTA)
Jucătoarea canadiană de tenis Leylah Fernandez, a cincea favorită, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 pe iarbă de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, după ce a dispus cu 6-3, 6-4 de Cristina Bucșa, jucătoare născută la Chișinău, dar care reprezintă Spania. &Icir