Anul 2019, unul cu mult fotbal, dar şi cu atletism sau rugby
![Image](https://agerpres.ro/data/stiri/1opengraph.jpg)
Anul 2019 va avea mult fotbal, concentrat în perioada verii, cu Mondialul feminin, Cupa Africii pe Naţiuni şi Copa America, în timp ce rugby-ul va propune Cupa Mondială în Japonia, iar Mondialele de atletism vor avea loc tot într-o destinaţie exotică, Doha, capitala Qatarului, scrie AFP.
Cine va câştiga Mondialul feminin după SUA?
A opta Cupă Mondială de fotbal feminin va debuta pe 7 iunie pe arena pariziană Parc des Princes şi se va încheia o lună mai târziu la Lyon, la un an după ce "Les Bleus" au câştigat titlul suprem în Rusia. Calificată din oficiu în calitate de gazdă, naţionala feminină a Franţei va încerca să calce pe urmele celei masculine şi să devanseze eternele favorite, SUA (deţinătoarea titlului), Germania, Brazilia sau Japonia, echipe ce au fost la toate turneele finale. În schimb, Chile, Jamaica, Scoţia şi Africa de Sud vor fi la prima apariţie.
Competiţii continentale pentru fotbalul masculin
În timpul Mondialului feminin, în fotbalul masculin vor avea loc Cupa Africii pe Naţiuni (CAN) şi Copa America, ce se vor încheia pe 7, respectiv 13 iulie. Dacă organizarea competiţiei Copa America este încredinţată ferm Braziliei, cea a CAN i-a fost retrasă Camerunului, din cauza întârzierilor la lucrările la infrastructuri şi a situaţiei fragile din punct de vedere al securităţii. Ţara în care va avea loc CAN va avea mult de lucru pentru a găzdui turneul, ce va avea prima oară 24 de echipe. Cum fotbalul are oroare de vid, UEFA a înfiinţat o nouă competiţie, Liga Naţiunilor, menită să înlocuiască o parte a meciurilor amicale şi să ofere încă o cale de acces la EURO. Faza finală, cu patru echipe, va avea loc între 5 şi 9 iunie în Portugalia. În semifinale ţara gazdă va întâlni Elveţia, iar Olanda va primi replica Angliei.
A patra Ligă a Campionilor consecutivă pentru Real Madrid?
Începutul verii va fi dens pe terenul de fotbal. Pe 1 iunie va avea loc finala Ligii Campionilor, pe un stadion nou, Wanda Metropolitano, arena echipei Atletico Madrid. Rămâne de văzut dacă Real, câştigătoarea ultimelor trei ediţii, va juca pe terenul rivalei sale pentru a patra Ligă a Campionilor consecutivă. Şansele par destul de mici. Părăsită de antrenorul Zinedine Zidane, apoi de vedeta Cristiano Ronaldo, echipa este departe de nivelul său obişnuit, chiar dacă spre sfârşitul anului Luka Modric a câştigat Balonul de Aur. În aceste condiţii, sunt destui cei care cred că dominaţia lui Real se apropie de sfârşit.
Ceferin şi Infantino vor un nou mandat
Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, şi Gianni Infantino, preşedintele FIFA, se simt bine acolo unde sunt. Mai mult sau mai puţin beneficiari direcţi ai dizgraţiei în care a căzut Michel Platini, ei vor candida pentru noi mandate, Ceferin în februarie, iar Infantino în iunie. În acest moment, ei nu au niciun rival declarat.
Un nou Tur al Franţei pentru Sky?
Cu şase victorii reuşite de echipa Sky în ultimele şapte ediţii, se pune întrebarea dacă Turul Franţei va pierde accentul britanic în 2019 sau dacă această formaţie va oferi un nou învingător după Bradley Wiggins, Chris Froome şi Geraint Thomas, ultimul fiind câştigătorul din 2018. Marea Buclă, care va pleca de la Bruxelles pe 7 iulie, va avea în 2019 o ediţie cu totul aparte, căţărătorii trăgându-şi partea leului când se împlinesc 100 de ani de la apariţia tricoului galben.
Lumea rugby-ului, în Japonia
După avalanşa de evenimente fotbalistice, va fi rândul sportului cu balonul oval să aibă Cupa sa Mondială odată la patru ani, toamna, cum se obişnuieşte, însă de data aceasta în altă ţară. Japonia, una din naţiunile în ascensiune ale rugby-ului, va fi gazda celor mai bune douăzeci de echipe din lume între 20 septembrie şi 2 noiembrie, la a noua ediţie a competiţiei. Deşi a făcut un pas greşit în noiembrie la Dublin (9-16), Noua Zeelandă rămâne marea favorită. Călăii lor irlandezi, care au reuşit Marele Şlem la Turneul celor Şase Naţiuni din 2018, par cea mai puternică echipă din emisfera nordică şi cel mai serios outsider.
Atletism la Doha, sezonul decalat
Un lucru neobişnuit, Mondialele de atletism vor avea loc în timpul Cupei Mondiale de rugby şi nu în luna august. Din pricina căldurii din timpul verii, Qatarul a modificat data de desfăşurare a evenimentului, la fel cum va face pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022. Astfel, Mondialele de atletism vor avea loc între 28 septembrie şi 6 octombrie, cu participarea unor noi eroi, apăruţi după Jocurile de la Rio, ca sprinterul Christian Coleman (SUA), săritorul cu prăjina Armand Duplantis (Suedia) sau hurdlerul Abderrahman Samba (Qatar).
Baschet: o premieră pentru China
Dornică să organizeze cât mai multe competiţii după Jocurile Olimpice de la Beijing, China va găzdui în 2019 prima sa Cupă Mondială într-un sport colectiv, în prima jumătate a lui septembrie. Va fi un sport cu mare audienţă, baschetul masculin. În spatele americanilor, deţinătorii titlului, cele mai bune echipe din lume vor lupta mai ales pentru primele şapte bilete la Jocurile Olimpice de la Tokyo, un argument ce ar trebui să seducă vedetele din NBA şi Euroligă.
Cupa Davis bis, premieră
Cupa Davis a murit, trăiască nou formulă a Cupei Davis! Victimă a faptului că este puţin atrăgătoare pentru cei mai buni jucători din circuit, una din cele mai vechi competiţii sportive va avea parte în 2019 de un adevărat lifting orchestrat de firma fotbalistului echipei FC Barcelona, Gerard Pique. Competiţia va fi concentrată într-o săptămână, în luna noiembrie la Madrid, cu participarea a 18 echipe, formatul amintind de fosta World Team Cup organizată de ATP. În ciuda protestului multor jucători, ediţia 2018, câştigată de Croaţia, va rămâne deci ultima pentru Cupa Davis istorică. AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: www.fifa.com, www.trackandfield.co.uk, www.japantimes.co.jp
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Carlos Alcaraz s-a calificat fără probleme în semifinalele turneului de la Rotterdam (ATP)
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, nr.3 mondial și principalul favorit, s-a calificat cu ușurință în semifinalele turneului ATP 500 de la Rotterdam (Olanda), dotat cu premii totale de 2.563.150 de euro, după ce a trecut vineri în sferturi de finală, cu 6-2, 6-1, de compatriotul său Pedro Martinez, informează AFP. Alcar
Box: Lăcrămioara Perijoc, medaliată cu aur la turneul Boxam Elite
Pugilista română Lăcrămioara Perijoc a cucerit medalia de aur la turneul Boxam Elite, găzduit de localitatea spaniolă La Nucia, vineri, după ce a învins-o în finala cat. 57 kg pe englezoaica Vivien Parsons. România a obținut alte două medalii de argint, prin Claudia Nechita (cat. 60 kg) și Mihaela Bădescu (cat. 52 kg).
Tenis: Kazaha Elena Rîbakina, principala favorită, eliminată în semifinale, la Abu Dhabi (WTA)
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina (5 WTA, principala favorită) a fost eliminată vineri în semifinalele turneului WTA 500 de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari, după ce a cedat surprinzător, în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-4, în fața elvețiencei Belinda Bencic (157 WTA).
Fotbal: Ianis Hagi, inclus pe lista echipei Glasgow Rangers pentru Europa League
Internaționalul român Ianis Hagi a fost inclus pe lista echipei scoțiene de fotbal Glasgow Rangers pentru Europa League, a anunțat clubul, vineri, pe site-ul său oficial. Rangers este calificată direct în optimile
VIDEO Jocurile Asiatice de iarnă s-au deschis la Harbin (China)
Președintele chinez Xi Jinping a deschis, vineri, cea de-a noua ediție a Jocurilor Asiatice de iarnă, la Harbin, în timpul unei ceremonii festive care a scos în evidență cultura zăpezii și gheții, conform Xinhua.
Fotbal feminin: Portarul echipei Bayern Munchen, Mala Grohs, va reveni după ce a învins în lupta cu cancerul
Portarul echipei feminine de fotbal a clubului Bayern Munchen, Mala Grohs, este foarte aproape de revenirea pe teren după ce a depășit cu succes o operație pentru îndepărtarea unei tumori maligne care i-a fost depistată în octombrie anul trecut, scrie DPA. ''Mala este foarte aproape de revenire. Vorbim de zile, maxim o săpt
Fotbal: Căpitanul lui Liverpool minimalizează lupta pentru cele patru trofee din acest sezon
Echipa de fotbal Liverpool, liderul Premier League, nu se va lăsa purtată de valul așteptărilor mărețe de a reuși câștigarea celor patru trofee în acest sezon, a spus căpitanul Virgil van Dijk după ce ''cormoranii'' au zdrobit-o pe Tottenham Hotspur cu 4-0 pe Anfield și s-au calificat în finala Cupei Ligii, în care o va î
Tenis: Gabriela Ruse, în ultimul tur al calificărilor la Doha (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse o va înfrunta pe australianca Daria Saville în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.664.963 de dolari. Ruse (27 ani, 112 WTA) a trecut vineri de americanca Taylor Townsend (28 ani, 81 WTA)
Fotbal: Vrem victoria în derby-ul cu Borussia Dortmund, spune antrenorul Hoeness (VfB Stuttgart)
VfB Stuttgart speră să învingă pe Borussia Dortmund, sâmbătă, în etapa a 21-a din Bundesliga, dar antrenorul Sebastian Hoeness a recunoscut că sosirea lui Niko Kovac ca antrenor la Dortmund complică lucrurile, scrie DPA. În plus, Stuttgart nu poate conta pe mai mulți jucători din cauza accidentărilor. Stu
Fotbal: Nuno Mendes continuă la Paris Saint-Germain până în 2029 (surse AFP)
Portughezul Nuno Mendes, fundașul stânga al clubului de fotbal Paris Saint-Germain, și-a prelungit contractul până în 2029 cu opțiune de un an suplimentar, scrie AFP. Contractul inițial al internaționalului portughez de 22 ani expira în iunie 2026, iar el a acceptat o prelungire de trei ani cu opțiune de încă un a
Schi alpin: Elvețianul Odermatt, învingător în slalomul super-uriaș din cadrul Mondialelor de la Saalbach
Sportivul elvețian Marco Odermatt a câștigat proba de slalom super-uriaș, vineri, la Campionatele Mondiale de schi alpin de la Saalbach (Austria), transmite AFP. Odermatt a obținut astfel al treilea titlu mondial, dar primul la această disciplină, cu timpul de 1 min 24 sec 57/100. Argintul a revenit austriacului Raphael Ha
Fotbal: Cluburile au cheltuit 2,35 miliarde de dolari pe transferuri în această iarnă, un nou record, conform FIFA
Cluburile din toată lumea au cheltuit suma record de 2,35 miliarde de dolari pe transferurile efectuate în această iarnă, cu 58% mai mult decât anul trecut, conform unui studiu al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), publicat vineri, transmite Reuters. Potrivit raportului International Transfer Snapshot al FIFA, suma este cu 47,1% mai mare d
Tenis: Victor Cornea s-a oprit în semifinalele probei de dublu la Lille (challenger)
Perechea româno-spaniolă Victor Cornea/Sergio Martos Gornes a fost învinsă de polonezii Karol Drzewiecki și Piotr Matuszewski cu 7-5, 6-4, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Lille (Franța), dotat cu premii totale de 181.250 de dolari. Cornea și Martos Gornes s-au încli
Fotbal: Betis Sevilla a lansat un tricou confecționat din plastic reciclat și alge
Clubul spaniol de fotbal Betis Sevilla a lansat joi un tricou fabricat din plastic reciclat și alge invazive cu scopul de a conștientiza publicul de criza ecologică de pe coasta andaluză, scrie AFP. Algele, care intră în procesul de fabricație al tricoului, denumite Rugulopteryx okamurae, s-au răspândit rapid în Marea Mediterană, afectâ
Fotbal american - NFL: Kansas City Chiefs poate scrie istorie la Super Bowl-ul 2025
Campioana en titre Kansas City Chiefs o va înfrunta duminică pe Philadelphia Eagles în cea de-a 59-a finală a campionatului profesionist de fotbal american (NFL), Super Bowl-ul, cel mai mare eveniment din sportul american, cu o audiență mondială uriașă, conform Reuters. Kansas City Chiefs are șansa de a face istorie devenind prima echipă care poate