Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării: 'Probele de evaluare a competențelor din prima sesiune a examenului național de bacalaureat 2025 s-au încheiat cu bine!'
- Mesaj al ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, la încheierea probelor de evaluare a competențelor din prima sesiune a examenului național de bacalaureat 2025 -
'Probele de evaluare a competențelor pentru bacalaureatul 2025 - prima sesiune - s-au desfășurat și încheiat în condiții bune. În ciuda faptului că a fost o relativă noutate, primită, inițial, pe bună dreptate, cu rezervă și îngrijorare de unii actori din educație și societate - pe alocuri cerându-mi-se să le anulez, deoarece nu se pot organiza -, în final, așa cum am anticipat, prin implicarea ministerului, profesorilor și managerilor în beneficiul elevilor, lucrurile s-au desfășurat în condiții bune, fără probleme majore.
Unele dificultăți inerente care au apărut într-un demers atât de complex au fost rezolvate mai ales local, fără implicarea ministerului. Acest model colaborativ este soluția pentru schimbări de succes în domeniul nostru.
Îi felicit pe elevi și le mulțumesc tuturor celor implicați!'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].