Tenis: Americancele Serena Williams şi Sloane Stephens s-au calificat în sferturi la US Open
Jucătoarele americane de tenis Serena Williams, fost lider mondial, şi Sloane Stephens, campioana en titre, s-au calificat, duminică, la New York, în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.
Serena Williams a pierdut primul său set în acest an la Flushing Meadows, dar a reuşit să treacă de estoniana Kaia Kanepi (44 WTA) cu 6-0, 4-6, 6-3. Baltica, victorioasă în primul tur în faţa liderului mondial, Simona Halep, ajunsese până în sferturi la ediţia de anul trecut.
Williams (36 ani), numărul 26 mondial, dar cap de serie numărul 17, va juca în sferturi contra cehoaicei Karolina Pliskova, cap de serie numărul opt, în căutarea titlului său cu numărul şapte la US Open.
Sloane Stephens, numărul trei mondial, a trecut de belgianca Elise Mertens (15 WTA) în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, în mai puţin de o oră şi jumătate.
În faza următoare, Stephens o va întâlni pe letona Anastasija Sevastova (18 WTA), care a dispus în optimi de ucraineanca Elina Svitolina, numărul 7 mondial, cu 6-3, 1-6, 6-0. Sevastova se află în sferturi la US Open pentru al treilea an consecutiv.
Karolina Pliskova, finalistă în 2016 la New York, a învins-o în optimi pe australianca Ashleigh Barty (17 WTA) cu 6-4, 6-4. Jucătoarea de la antipozi, care a avut un joc agresiv, cu 29 de lovituri direct câştigătoare şi 80% din puncte câştigate cu primul serviciu a fost lipsită de realism, notează AFP, nereuşind să transforme niciuna din cele opt mingi de break create, în timp ce Pliskova le-a fructificat pe ambele de care a beneficiat.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Carlos Alcaraz, confirmat la competiția Laver Cup 2027
Organizatorii Laver Cup au anunțat marți că spaniolul Carlos Alcaraz se numără printre jucătorii confirmați pentru ediția viitoare a turneului de tenis, care va avea loc în 2027, la Los Angeles, scrie EFE. Spaniolul - devenit deja o prezență constantă la acest eveniment - urmează să joace pentru a patra oară, după participările sale din
Tenis: Jannik Sinner este încrezător că va reveni la timp pentru Australian Open, dar nu grăbește recuperarea
Numărul doi în clasamentul mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, este încrezător că va reveni la timp pentru a putea participa la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2027, însă nu se va grăbi cu recuperarea după operația la genunchi care i-a redus acest sezon, a spus, marți, italianul, conform Reuters.
Fotbal: Niclas Fullkrug, pregătit pentru revenirea la naționala Germaniei
Atacantul Niclas Fullkrug este pregătit să revină, după o lungă așteptare, în echipa națională de fotbal a Germaniei, la un an și jumătate de la ultima sa apariție internațională, scrie DPA. ''Ne dorim jucători care vor cu adevărat să evolueze pentru Germania, care simt mândria națională și care sunt dispuși să ofere acel p
Fotbal: Atacantul Marcus Thuram ratează următoarele două meciuri ale Franței din Liga Națiunilor
Atacantul Marcus Thuram va rata următoarele două meciuri ale naționalei Franței din Liga Națiunilor la fotbal, împotriva Italiei, joi la Milano, și a Turciei, duminică la Bordeaux, din cauza unei accidentări la coapsă, a anunțat marți stafful tehnic al ''Les Bleus'', scrie AFP. ''Marcus Thuram a resimțit o tensiun
Fotbal: Conducerea clubului Lens l-a demis pe antrenorul Yannick Cahuzac
Yannick Cahuzac, numit antrenor principal al echipei franceze de fotbal Lens la jumătatea lunii septembrie, a fost demis marți, la mai puțin de o săptămână după o înfrângere istorică în Liga Campionilor, a declarat marți pentru AFP o sursă apropiată clubului, confirmând o informație publicată de cotidianul L'Equipe.
Fotbal: Antrenorul Vincent Kompany a revenit la baza de antrenamente a lui Bayern Munchen
Antrenorul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a revenit la baza de antrenamente a grupării bavareze pentru prima dată, după ce a depășit o perioadă critică din punct de vedere al sănătății, a anunțat marți clubul din Bundesliga, într-un comunicat de presă, scrie DPA. ''Vincent Kompany se recuperează și a revenit l
Foști componenți ai naționalelor de fotbal și baschet ale Greciei, vizați de o anchetă penală pentru fraude fiscale
Doi foști componenți ai echipelor naționale de fotbal și baschet ale Greciei fac obiectul unei anchete privind o presupusă schemă de fraudă care implică peste 2.000 de companii, acuzate că au acumulat datorii de sute de milioane de euro față de statul elen, au anunțat autoritățile marți, scrie AFP. ''Companiile erau înființate și
Ciclism: UAE Team, în frunte cu Pogacar, revine în Spania pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului
Echipa ciclistă UAE Team Emirates-XRG, condusă de rutierul sloven Tadej Pogacar, va alege din nou orașul spaniol Benidorm (Alicante) drept locație pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului 2027, continuând astfel o practică stabilită în ultimii ani, informează AFP. Formația din Emirate a anunțat că își va desfășura cant
Hochei: NHL - San Jose Sharks a pus capăt seriei de cinci înfrângeri consecutive
Echipa San Jose Sharks s-a impus pe propriul patinoar, cu scorul de 3-2 după șuturile de departajare, în fața formației New York Islanders, punând astfel capăt unei serii de cinci înfrângeri consecutive în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Ivan Stenberg a fost autorul golului victoriei,
Fotbal: Endrick nu exclude o plecare de la Real Madrid în luna ianuarie
Atacantul brazilian Endrick a anunțat nu exclude o despărțire de echipa de fotbal Real Madrid în perioada de mercato din această iarnă, pentru a obține mai mult timp de joc, așa cum a procedat și în sezonul trecut, informează AFP. 'Nu știu ce se va petrece în ianuarie. Pur și simplu vreau doar ce este mai bine pentru cariera mea. Vom vede
Fotbal: Istvan Kovacs, delegat la meciul Italia - Franța, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Italiei și Franței, care va avea loc joi, de la ora 21:45 (ora României), pe Stadionul San Siro din Milano, în Grupa A1 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar al patrulea oficial va fi
Fotbal: Mauricio Pochettino, favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick la Manchester United (presă)
Argentinianul Mauricio Pochettino, actualul selecționer al Statelor Unite, este candidatul favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick în postul de antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester United, conform unor surse citate de ESPN. Conducerea lui United, în frunte cu copreședintele Joel Glazer, acționarul minoritar Jim Ratcliffe, dire
Fotbal: Al-Nassr negociază prelungirea contractului portughezului Joao Felix
Clubul saudit de fotbal Al-Nassr, la care evoluează superstarul portughez Cristiano Ronaldo, dorește să-i prelungească contractul compatriotului acestuia Joao Felix, anunță cotidianul sportiv lusitan A Bola. Oficialii grupării din Riad vor să recompenseze randamentul bun al lui Joao Felix cu un nou contract oferit internaționalului portughez, care prevede o cr
Fotbal: Marc Cucurella consideră că 'Real Madrid este cea mai bună echipă din lume'
Fundașul spaniol Marc Cucurella, campion mondial cu naționala de fotbal a Spaniei și jucătorul lui Real Madrid, a declarat că gruparea madrilenă 'este cea mai bună echipă din lume' și este superioară lui Paris Saint-Germain. Într-un interviu acordat unui post de radio spaniol, Marc Cucurella a vorbit despre momentul actual al echipei Real Madrid.
Fotbal: Olanda, fără Virgil van Dijk și Brian Brobbey la meciurile din Liga Națiunilor
Selecționata Olandei nu va putea conta pe căpitanul său, Virgil van Dijk, și nici pe atacantul Brian Brobbey la următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, programate săptămâna viitoare, a anunțat Federația olandeză de fotbal (KNVB), citată de Reuters. Olandezii vor primi vizita Greciei în cadrul Grupei A a competiției, vineri la Amsterdam, &icir













