Europa League: Rapid Viena - FCSB 3-1
FCSB a fost învinsă de Rapid Viena cu scorul de 3-1 (2-0) în meciul care a avut loc joi pe Weststadion din capitala Austriei, în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal.
În faţa unui adversar care nu înseamnă prea mult în fotbalul european, FCSB a jucat slab în prima repriză, dar mai bine în cea de-a doua, iar diferenţa de două goluri este exagerată. Ambele echipe s-au remarcat prin nesiguranţă în faza defensivă.
Golurile gazdelor au fost marcate de Christoph Knasmullner (minutul 4), Mario Sonnleitner (40) şi Stefan Schwab (49), iar pentru oaspeţi a punctat Harlem Gnohere (47).
Apărarea vicecampioanei României s-a clătinat încă din start. Knasmullner a trimis un şut bun în minutul 2 şi tot el, singur între fundaşii centrali, a deschis scorul două minute mai târziu, la capătul unui contraatac rapid.
FCSB a echilibrat disputa şi a ratat o mare ocazie în min. 20, când portarul Strebinger a salvat la reluarea lui Teixeira.
Roman, din poziţie bună, a trimis un şut în direcţia portarului (24).
Planic a greşit grav după un minut, dar Bălgrădean s-a remarcat la execuţia lui Alar. Altă mare ocazie a gazdelor a venit în min 31, când Schwab, dintre fundaşii centrali, a trimis cu capul pe lângă poartă.
Alar, servit de Murg, l-a remarcat din nou pe Bălgrădean, cel mai bun jucător al echipei sale în prima repriză (38).
După două minute, fundaşul Sonnleitner, venit la colţul scurt, a înscris cu capul la un corner.
FCSB a încercat să revină înainte de pauză, însă Teixeira a fost blocat de un fundaş (44).
În debutul actului secund, Strebinger a apărat în faţa lui Coman, intrat la pauză. La una din fazele următoare, Gnohere l-a învins pe portarul austriac de la marginea careului mic, după centrarea lui Stan (47).
După două minute, Bălgrădean a respins neinspirat în faţă o centrare de pe dreapta şi Schwab a înscris cu latul.
Echipa lui Dică a părut capabilă să înscrie din nou. Teixeira şi Gnohere nu s-au sincronizat (57). Gnohere a creat din nou pericol (63), apoi Coman a finalizat prost un contraatac (64).
Rapid a fost periculoasă la lovitura liberă a lui Murg (72).
Coman şi Man nu au reuşit să marcheze la o acţiune prelungită (73).
Berisha l-a stopat prin fault pe Teixeira şi a văzut al doilea cartonaş galben, fiind eliminat (84).
Cu un om în plus, FCSB a forţat şi a avut trei ocazii uriaşe. Strebinger s-a evidenţiat din nou cu o paradă la şutul lui Rusescu (89), iar un minut mai târziu Coman a lovit baraa, imitat după încă un minut de Benzar.
Dică a început meciul cu fundaşul Alexandru Stan şi mijlocaşul Mihai Roman, abia transferaţi. Tehnicianul FCSB i-a titularizat şi pe Ovidiu Popescu, la închidere, alături de Mihai Pintilii, şi pe Olimpiu Moruţan la mijloc, în locul lui Florin Tănase, suspendat. Dennis Man a început meciul pe banca de rezerve. Marko Momcilovic a fost accidentat pentru acest meci, iar Junior Morais a fost şi el suspendat.
La Rapid Viena, atacantul român Andrei Ivan a intrat în min. 68.
Returul va avea loc pe 30 august, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Rapid Viena - FCSB 3-1 (2-0)
Au marcat: Christoph Knasmullner (4), Mario Sonnleitner (40), Stefan Schwab (49), respectiv Harlem Gnohere (47)
Viena, Weststadion
Europa League - play-off (manşa întâi)
Au evoluat echipele:
Rapid: 1. Richard Strebinger - 19. Marvin Potzmann, 6. Mario Sonnleitner, 4. Mateo Barac, 5, Boli Bolingoli - 39. Dejan Ljubicic, 8. Stefan Schwab (căpitan) - 10. Thomas Murg (3. Mert Muldur, 89), 28. Christoph Knasmullner (25. Aleksandar Kostic, 86), 9. Veton Berisha - 29. Deni Alar (97. Andrei Ivan, 68). Antrenor: Goran Djuricin.
Rezerve neutilizate: 21. Tobias Knoflach - 16. Philipp Malicsek, 24. Stephan Auer, 43. Jeremy Guillemenot.
FCSB: 34. Cristian Bălgrădean - 20. Romario Benzar, 16. Bogdan Planic, 4. Mihai Bălaşa (căpitan), 77. Alexandru Stan - 5. Mihai Pintilii, 23. Ovidiu Popescu (7. Florinel Coman, 46) - 28. Mihai Roman I (24. Raul Rusescu, 57), 11. Olimpiu Moruţan (98. Dennis Man, 46), 80. Filipe Teixeira - 9. Harlem Gnohere. Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 6. Dragoş Nedelcu, 17. Antonio Jakolis, 92. Kamer Qaka.
Arbitru: William Collum; arbitri asistenţi: David McGeachie, Douglas Ross; arbitru de rezervă: Nicholas Walsh (toţi din Scoţia)
Cartonaşe galbene: Sonnleitner (14), Berisha (41, 84), Popescu (45), Pintilii (79)
Cartonaş roşu: Berisha (84)
AGERPRES (editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JOT 2026: Boxerul Ionuț Mădălin Călugăr a pierdut în sferturi la Dakar
Boxerul român Ionuț Mădălin Călugăr a fost învins de columbianul Izzon Jeffrey Galea Arevalo, la puncte, cu 5-0, marți, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, astfel că s-a clasat pe locul 5 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). În concursul de atletism, Delia Ioana Aștefănoaie a ocupat locul 6 î
Tenis: Carlos Alcaraz, confirmat la competiția Laver Cup 2027
Organizatorii Laver Cup au anunțat marți că spaniolul Carlos Alcaraz se numără printre jucătorii confirmați pentru ediția viitoare a turneului de tenis, care va avea loc în 2027, la Los Angeles, scrie EFE. Spaniolul - devenit deja o prezență constantă la acest eveniment - urmează să joace pentru a patra oară, după participările sale din
Tenis: Jannik Sinner este încrezător că va reveni la timp pentru Australian Open, dar nu grăbește recuperarea
Numărul doi în clasamentul mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, este încrezător că va reveni la timp pentru a putea participa la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2027, însă nu se va grăbi cu recuperarea după operația la genunchi care i-a redus acest sezon, a spus, marți, italianul, conform Reuters.
Fotbal: Niclas Fullkrug, pregătit pentru revenirea la naționala Germaniei
Atacantul Niclas Fullkrug este pregătit să revină, după o lungă așteptare, în echipa națională de fotbal a Germaniei, la un an și jumătate de la ultima sa apariție internațională, scrie DPA. ''Ne dorim jucători care vor cu adevărat să evolueze pentru Germania, care simt mândria națională și care sunt dispuși să ofere acel p
Fotbal: Atacantul Marcus Thuram ratează următoarele două meciuri ale Franței din Liga Națiunilor
Atacantul Marcus Thuram va rata următoarele două meciuri ale naționalei Franței din Liga Națiunilor la fotbal, împotriva Italiei, joi la Milano, și a Turciei, duminică la Bordeaux, din cauza unei accidentări la coapsă, a anunțat marți stafful tehnic al ''Les Bleus'', scrie AFP. ''Marcus Thuram a resimțit o tensiun
Fotbal: Conducerea clubului Lens l-a demis pe antrenorul Yannick Cahuzac
Yannick Cahuzac, numit antrenor principal al echipei franceze de fotbal Lens la jumătatea lunii septembrie, a fost demis marți, la mai puțin de o săptămână după o înfrângere istorică în Liga Campionilor, a declarat marți pentru AFP o sursă apropiată clubului, confirmând o informație publicată de cotidianul L'Equipe.
Fotbal: Antrenorul Vincent Kompany a revenit la baza de antrenamente a lui Bayern Munchen
Antrenorul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a revenit la baza de antrenamente a grupării bavareze pentru prima dată, după ce a depășit o perioadă critică din punct de vedere al sănătății, a anunțat marți clubul din Bundesliga, într-un comunicat de presă, scrie DPA. ''Vincent Kompany se recuperează și a revenit l
Foști componenți ai naționalelor de fotbal și baschet ale Greciei, vizați de o anchetă penală pentru fraude fiscale
Doi foști componenți ai echipelor naționale de fotbal și baschet ale Greciei fac obiectul unei anchete privind o presupusă schemă de fraudă care implică peste 2.000 de companii, acuzate că au acumulat datorii de sute de milioane de euro față de statul elen, au anunțat autoritățile marți, scrie AFP. ''Companiile erau înființate și
Ciclism: UAE Team, în frunte cu Pogacar, revine în Spania pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului
Echipa ciclistă UAE Team Emirates-XRG, condusă de rutierul sloven Tadej Pogacar, va alege din nou orașul spaniol Benidorm (Alicante) drept locație pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului 2027, continuând astfel o practică stabilită în ultimii ani, informează AFP. Formația din Emirate a anunțat că își va desfășura cant
Hochei: NHL - San Jose Sharks a pus capăt seriei de cinci înfrângeri consecutive
Echipa San Jose Sharks s-a impus pe propriul patinoar, cu scorul de 3-2 după șuturile de departajare, în fața formației New York Islanders, punând astfel capăt unei serii de cinci înfrângeri consecutive în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Ivan Stenberg a fost autorul golului victoriei,
Fotbal: Endrick nu exclude o plecare de la Real Madrid în luna ianuarie
Atacantul brazilian Endrick a anunțat nu exclude o despărțire de echipa de fotbal Real Madrid în perioada de mercato din această iarnă, pentru a obține mai mult timp de joc, așa cum a procedat și în sezonul trecut, informează AFP. 'Nu știu ce se va petrece în ianuarie. Pur și simplu vreau doar ce este mai bine pentru cariera mea. Vom vede
Fotbal: Istvan Kovacs, delegat la meciul Italia - Franța, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Italiei și Franței, care va avea loc joi, de la ora 21:45 (ora României), pe Stadionul San Siro din Milano, în Grupa A1 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar al patrulea oficial va fi
Fotbal: Mauricio Pochettino, favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick la Manchester United (presă)
Argentinianul Mauricio Pochettino, actualul selecționer al Statelor Unite, este candidatul favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick în postul de antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester United, conform unor surse citate de ESPN. Conducerea lui United, în frunte cu copreședintele Joel Glazer, acționarul minoritar Jim Ratcliffe, dire
Fotbal: Al-Nassr negociază prelungirea contractului portughezului Joao Felix
Clubul saudit de fotbal Al-Nassr, la care evoluează superstarul portughez Cristiano Ronaldo, dorește să-i prelungească contractul compatriotului acestuia Joao Felix, anunță cotidianul sportiv lusitan A Bola. Oficialii grupării din Riad vor să recompenseze randamentul bun al lui Joao Felix cu un nou contract oferit internaționalului portughez, care prevede o cr
Fotbal: Marc Cucurella consideră că 'Real Madrid este cea mai bună echipă din lume'
Fundașul spaniol Marc Cucurella, campion mondial cu naționala de fotbal a Spaniei și jucătorul lui Real Madrid, a declarat că gruparea madrilenă 'este cea mai bună echipă din lume' și este superioară lui Paris Saint-Germain. Într-un interviu acordat unui post de radio spaniol, Marc Cucurella a vorbit despre momentul actual al echipei Real Madrid.













