Fotbal: Lazio - Napoli 1-2, în campionatul Italiei
Lazio, cu Ştefan Radu integralist, a fost învinsă cu 2-1 acasă de Napoli, la care Vlad Chiricheş a fost rezervă, sâmbătă, în prima etapă a campionatului de fotbal al Italiei.
La primul meci oficial cu antrenorul Carlo Ancelotti, revenit după nouă ani în Serie A, Napoli a fost condusă după golul din minutul 25 al lui Ciro Immobile, golgheterul ediţiei trecute a campionatului. Oaspeţii au egalat prin Arkadiusz Milik în minutul 45+2. Insigne a înscris golul de 2-1 în minutul 60, apoi Napoli a rezistat şi a avut şi şansă în minutele de prelungire, când lovitura de cap a lui Acerbi a lovit bara, relatează presa internaţională.
Tot sâmbătă, în primul meci din etapa inaugurală, Juventus Torino a obţinut o victorie cu emoţii, 3-2 pe terenul lui Chievo, la debutul lui Cristiano Ronaldo.
Juventus a deschis foarte devreme scorul, în minutul 3, prin Sami Khedira. Gazdele au egalat prin Mariusz Stepinski (38) şi au trecut în avantaj prin Emanuele Giaccherini, din penalty (56). Juve a restabilit egalitatea după un autogol al lui Mattia Bani (75) şi a punctat decisiv prin Federico Bernardeschi după o fază creată de Alex Sandro (90+3).
Meciurile de sâmbătă au fost precedate de un minut de reculegere în memoria celor 40 de victime ale prăbuşirii unui pod marţi în apropiere de Genova. Meciurile pe care urmau să le joace Sampdoria Genova şi Genoa au fost amânate. AGERPRES (editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: România, surclasată de Belgia cu 82-7, în baraj pentru Campionatul European Under-18
Selecționata României a fost surclasată de Belgia, cu scorul de 82-7 (42-0), sâmbătă, pe Stade de Boitsfort (Belgia), în meci de baraj pentru calificarea la Campionatul European de rugby Under-18. Luna trecută, România învinsese Elveția, cu scorul de 22-12, la București, într-un prim meci de baraj.
VIDEO Tenis: Sorana Cîrstea a învins-o pe Arina Sabalenka în turul al treilea la Roma (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a învins-o pe belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial, cu 2-6, 6-3, 7-5, sâmbătă, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro. Cîrstea (36 ani, 27 WTA), care se va retrage la finalul sezonului, s-a calificat î
Tenis de masă: Echipa feminină a României, învinsă de China în semifinalele Mondialelor de la Londra
Selecționata feminină de tenis de masă a României a fost învinsă de China cu scorul de 3-0, sâmbătă, în semifinalele Campionatelor Mondiale pe echipe de la Londra. Elizabeta Samara (numărul 44 mondial) a pierdut duelul cu liderul mondial Yingsha Sun, scor 0-3 (3-11, 4-11, 5-11), Bernadette Szocs (numărul 26 mondial) a c
VIDEO Ciclism: Uruguayanul Guillermo Thomas Silva (Astana), învingător în etapa a 2-a a Turului Italiei și noul lider la general
Ciclistul uruguayan Guillermo Thomas Silva a furnizat surpriza, sâmbătă, impunându-se la sprint în etapa a 2-a a Turului Italiei, disputată tot în Bulgaria, între Burgas și Veliko Tărnovo, fiind cronometrat pe distanța de 221 kilometri cu timpul de 5h 39 min. 25 sec., informează AFP. Rutierul echipei Astana a prel
Tenis: Canadianul Auger-Aliassime, eliminat din debut la turneul de la Roma (ATP)
Jucătorul canadian de tenis Felix Auger-Aliassime, nr.5 mondial, a fost eliminat de la debutul său la turneul Masters 1.000 de la Roma (ATP), dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro, informează AFP. Auger-Aliassime a fost învins sâmbătă, cu 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), de argentinianul Mariano Navone (44 mondial).
VIDEO Ciclism: Etapa a 2-a a Turului Italiei, neutralizată după un carambol
A doua etapă a Turului ciclist al Italiei, care are loc sâmbătă între Burgas și Veliko Tarnavo, în Bulgaria, a fost neutralizată cu aproximativ 20 de kilometri înainte de sosire, în urma unui carambol colectiv masiv în care a fost implicat și Adam Yates, liderul echipei UAE, relatează AFP. Plutonul, care era
Tenis: Italianca Jasmine Paolini, deținătoarea titlului, eliminată în turul 3 la Roma (WTA)
Jucătoarea de tenis Jasmine Paolini, numărul 8 WTA, care anul trecut a devenit prima italiancă învingătoare în Openul Italiei din 1985 încoace, a fost eliminată, sâmbătă, în turul 3 al turneului Masters 1.000 de la Foro Italico din Roma, fiind întrecută cu 4-6, 7-6 (7/5), 6-3 de belgianca Elise Mertens (22 WTA), informează AFP.
Tenis: Coco Gauff, calificată cu emoții în optimile de finală la Roma (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, nr.4 mondial și campioană la Roland Garros anul trecut, a avut dificultăți, sâmbătă, pentru a se califica în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, învingând-o pe argentinianca Solana Sierra (locul 72 mondial), cu 5-7, 6-0, 6-4, informează AF
Auto: Francezul Sebastien Ogier (Toyota), noul lider în Raliul Portugaliei după ziua a doua
Pilotul francez Sebastien Ogier (Toyota), cu nouă titluri de campion mondial de raliuri în palmares, a profitat de două pene suferite de compatriotul său Adrien Fourmaux (Hyundai) și de o ieșire în decor a coechipierului său suedez Oliver Solberg pentru a prelua conducerea, vineri, în Raliul Portugaliei, a șasea a Campionatului Mondial de Raliuri (W
Fotbal: Trei ceremonii de deschidere la CM 2026, câte una pentru fiecare țară organizatoare (FIFA)
Cupa Mondială de fotbal 2026 va debuta cu trei ceremonii de deschidere care vor preceda primele meciuri ale celor trei țări organizatoare, Statele Unite, Mexic și Canada, a anunțat, vineri, Federația Internațională de Fotbal (FIFA), citată de AFP. Prima Cupă Mondială cu 48 de echipe va începe pe 11 iunie cu meciul Mexic-Africa de Sud, ca
Fotbal: Messi menționează Franța ca fiind una dintre favorite la CM 2026, cu 'mulți jucători de top'
Starul argentinian Lionel Messi a afirmat că vrea să creadă în șansele Argentinei de a-și păstra titlul la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dar a citat, vineri, Franța ca fiind una dintre favorite, cu 'mulți jucători de top', relatează AFP. Argentina 'se află într-o poziție bună', a declarat vedeta într-un in
Baschet: NBA - San Antonio Spurs a preluat conducerea în semifinalele Conferinței de Vest; Wembanyama a înscris 38 pct
San Antonio Spurs s-a impus cu 115-108 în fața lui Minnesota Timberwolves, vineri pe propriul teren, în meciul nr.3 al seriei din semifinalele Conferinței de Vest a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), preluând conducerea la general cu scorul de 2-1, informează AFP. Starul francez Victor Wembanyama a fost arti
Fotbal: Victorie pentru Borussia Dortmund, care își asigură locul secund în Bundesliga
Borussia Dortmund, care avea deja garantat un loc în Liga Campionilor din sezonul viitor, și-a asigurat și locul al doilea în clasament în urma lui Bayern Munchen, după victoria pe teren propriu cu scorul de 3-2 în fața lui Eintracht Frankfurt, vineri seară, în uvertura etapei a 33-a a campionatului de fotbal al Germaniei, informează AFP
Fotbal: Levante - Osasuna 3-2, în etapa a 35-a din La Liga
Levante s-a impus cu scorul de 3-2 în fața lui Osasuna, vineri seară pe teren propriu, în deschiderea etapei a 35-a a campionatului de fotbal al Spaniei, informează AFP. Pentru gazde au înscris Garcia (min.35, 37) și Etta Eyong (min.90), în timp ce oaspeții au punctat prin Toljan (min.3 autogol) și Budimir (min.11).
Fotbal: Frosinone a promovat în Serie A
Frosinone va disputa al patrulea sezon din istoria sa în Serie A, după victoria categorică cu scorul de 5-0 împotriva lui Mantova, vineri, în etapa a 38-a și ultima a campionatului de fotbal al Italiei de divizie secundă, informează AFP. Clubul din Lazio, situat la 100 de kilometri sud-est de Roma, a terminat pe locul doi &ic














