Fotbal: Bolt va fi testat ''pe o perioadă nedeterminată'' de clubul australian Central Coast Mariners
Fostul mare atlet jamaican Usain Bolt, care visează să devină fotbalist profesionist, va fi testat "pe o perioadă nedeterminată" de Central Coast Mariners, a anunţat miercuri acest club australian, scrie AFP.
"Programul său de antrenament e astfel structurat pentru a vedea dacă el poate atinge un nivel de joc care să-i permită să aibă un contract de profesionist", a explicat directorul executiv al lui Mariners, Shaun Mielekamp. "Asta poate dura trei săptămâni, dar şi trei luni sau şase. Sau poate şi mai mult, cine ştie. Timpul ne-o va spune", a continuat oficialul clubului din Gosford, localitate la nord de Sydney.
După ce s-a retras de pe piste anul trecut, sprinterul cu opt medalii de aur la Jocurile Olimpice s-a antrenat cu echipele Borussia Dortmund (Germania), Mamelodi Sundowns (Africa de Sud) şi Stromsgodset (Norvegia).
Presa a anunţat de mai multe săptămâni că Bolt se va antrena cu Marines, iar clubul a confirmat miercuri această informaţie.
"Sunt foarte nerăbdător să vin în Australia", a declarat Bolt, în vârstă de 31 de ani, care va sosi în cursul acestei luni.
"E visul meu să devin fotbalist profesionist şi ştiu că asta implică multă muncă şi mult antrenament ca să ating nivelul necesar pentru a putea juca şi a avea un impact în A-League", a continuat Bolt, fan al lui Manchester United.
"Întotdeauna am spus că totul e posibil, că nu trebuie să te gândeşti la limitele tale, şi sunt nerăbdător să răspund acestei provocări", a spus jamaicanul.
Ca să semneze un contract de profesionist, Bolt trebuie "să-l impresioneze pe antrenor", a afirmat Mielekamp, potrivit căruia venirea fostului atlet nu este "o campanie de publicitate". El a adăugat: "Usain nu este un jucător sub contract. Timpul ne va spune cum vor evolua lucrurile."
Mariners va debuta în noua ediţie din A-League pe 21 octombrie pe terenul lui Brisbane Roar.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Cezar Crețu a adus României primul punct în întâlnirea cu Indonezia, din Cupa Davis
Tenismanul Cezar Crețu l-a învins pe Gunawan Trismuwantara cu 6-2, 6-4 și a adus echipei României primul punct în întâlnirea cu Indonezia, din primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis, vineri, la Jakarta. Crețu (271 ATP), prima rachetă a României, s-a impus după o oră și 37 de minute în fața unui adversar modest,
Fotbal: Flamengo, semifinalistă în Copa Libertadores
Echipa braziliană Flamengo s-a calificat în semifinalele competiției de fotbal Copa Libertadores, joi, deși a terminat la egalitate cu formația ecuadoriană Independiente del Valle, 1-1, la Rio de Janeiro, transmite Xinhua. Deținătoarea trofeului, care s-a impus cu 2-0 în prima manșă, a fost condusă pe Maracana prin golul marcat de Djorkaeff Reasco
Tenis: Marta Kostiuk, învinsă în sferturi la Guadalajara (WTA)
Jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostiuk, principala favorită, a fost învinsă de rusoaica Liudmila Samsonova, cu 4-6, 6-2, 7-5, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Guadalajara (Mexic), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari. Kostiuk nu jucase niciun meci până în sferturi, fiind exceptată de la primul tur
Fotbal: Manchester City s-a calificat fără emoții în optimile Cupei Ligii engleze
Manchester City s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale Cupei Ligii engleze la fotbal după ce a învins formația de ligă secundă Norwich City cu 5-0. Tânărul Floyd Samba (17 ani) a reușit o dublă la debutul său pentru ''cetățeni'' (29, 54), celelalte goluri fiind reușite de Rayan Cherki (32), Allan Elias (48) și Rya
Fotbal: Betis Sevilla a urcat pe podium în La Liga, după victoria cu Getafe
Betis Sevilla a urcat pe podiumul primei ligi spaniole de fotbal, după ce a învins-o pe Getafe cu 1-0, joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost înscris de internaționalul marocan Abde Ezzalzouli (45). Pentru Betis a fost a treia victorie consecutivă în La Liga, la care se
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în semifinalele probei de dublu la Szczecin (challenger)
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat, joi seara, în semifinalele probei de dublu la turneul challenger de la Szczecin (Polonia), dotat cu premii totale de 203.900 de euro, după ce învins cu 6-1, 3-6, 10-6 cuplul polonez Piotr Matuszewski/Filip Pieczonka. Jecan și Pavel s-au impus după o oră și 10 minute
Fotbal: Victorii în deplasare pentru Union Saint-Gilloise și Ferencvaros, în Europa League
Union Saint-Gilloise și Ferencvaros au obținut victorii în deplasare, joi seara, în prima etapă a competiției de fotbal Europa League. Union s-a impus cu 3-0 pe terenul echipei cehe Viktoria Plzen, prin golurile marcate de Relebohile Mofokeng (18), Mateo Biondic (43) și Ondrej Kricfalusi (59). La belgieni a jucat 82 de minute mijlo
Handbal masculin: CS Dinamo București a obținut o remiză în Danemarca, în Liga Campionilor
CS Dinamo București a terminat la egalitate cu echipa daneză SAH - Aarhus, 25-25 (15-14), joi seara, în deplasare, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Gazdele au condus cu 22-19 cu un sfert de oră înainte de final, dar Dinamo a fost mai aproape de victorie, având 25-24 când mai erau trei minute de
Box: Crinuța Sebe s-a calificat în optimi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe s-a calificat în optimile de finală ale cat. 65 kg, joi, la Campionatele Europene de box de la Sofia, după ce a învins-o la puncte (5-0) pe turcoaica Berfin Kabak. Sebe va boxa în optimi contra ucrainencei Marina Șevcenko, pe 19 septembrie. Tot joi, Daniel Adri
Fotbal: Kairat Almatî, la a doua înfrângere consecutivă în Kazahstan
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a fost învinsă de FC Astana cu scorul de 1-0, joi, în deplasare, într-un meci din etapa a 27-a a campionatului de fotbal al Kazahstanului. Unicul gol al partidei a fost înscris de Ramazan Karimov (14). Kairat a jucat cea mai mar
Fotbal: Președintele FIFA, pus sub presiune de Federația engleză (FA)
Debbie Hewitt, președinta Federației Engleze de Fotbal (FA), i-a trimis o scrisoare președintelui FIFA, Gianni Infantino, solicitând o analiză independentă cu privire la planul de atragere a investitorilor privați pentru Cupa Mondială și la modul în care a fost gestionat cazul lui Folarin Balogun, potrivit DPA. Infantino se află su
Fotbal: Germania va purta tricouri retro, amintind de anii 90, la primul meci cu Klopp pe banca tehnică
Naționala de fotbal a Germaniei va purta tricouri speciale, în stil vintage, amintind de perioada anilor 90, la primul meci sub conducerea noului selecționer Jurgen Klopp, scrie DPA. Echipa va debuta în noul sezon din Liga Națiunilor pe 24 septembrie, la Amsterdam, împotriva Olandei, purtând un echipament de deplasare m
MotoGP: Spaniolul Alex Rins spune că a avut amețeli și probleme cu vederea la Marele Premiu de la San Marino
Pilotul spaniol Alex Rins (Yamaha YZR-M1 V4) a explicat, la sosirea sa la Marele Premiu al Austriei la MotoGP, problemele fizice care l-au obligat să se retragă din cursa din San Marino, scrie EFE. 'A trebuit să mă retrag din cauza unor dureri de cap severe; mi-am pierdut o parte din câmpul vizual, am avut amețeli...', a explicat
Auto: Italia va înlocui Arabia Saudită ca gazdă a etapei finale a Campionatului Mondial de Raliuri din 2026
Italia va înlocui Arabia Saudită ca gazdă a etapei finale a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) din 2026, din cauza situației din Orientul Mijlociu, a anunțat joi Federația Internațională de Automobilism (FIA), scrie Reuters. Arabia Saudită urma să găzduiască cel de-al 14-lea și ultimul raliu al sezonului, în perioada 11-14 noiembrie, însă
Fotbal: Antrenorul lui Stuttgart și-a exprimat susținerea față de atacantul Deniz Undav
Antrenorul echipei de fotbal VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, și-a exprimat susținerea față de atacantul său Deniz Undav, afirmând că unele 'mici probleme fizice' au contribuit la un început de sezon mai slab și la neconvocarea sa la naționala Germaniei, informează DPA. Undav nu a marcat încă în acest sezon și














