Fotbal: Atacantul croat Nikola Kalinic (AC Milan) semnează cu Atletico Madrid
Atacantul croat Nikola Kalinic se va despărţi în această vară de echipa italiană AC Milan, urmând să îşi continue cariera în Primera Division, la formaţia Atletico Madrid, informează presa italiană şi spaniolă.
Gazzetta dello Sport anunţă că cele două cluburi au ajuns luni la un acord în privinţa acestui transfer, evaluat la aproximativ 15 milioane de euro.
Kalinic este aşteptat marţi la Madrid pentru a efectua vizita medicală, înainte de a deveni noul jucător al "Colchoneros", adaugă cotidianul sportiv italian.
Internaţionalul croat a fost achiziţionat în urmă cu un an de AC Milan, de la formaţia Fiorentina, în schimbul sumei de 25 milioane euro, însă evoluţiile lui Kalinic nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, reuşind doar 6 goluri în 41 de meciuri disputate în tricoul "rossonero", scrie la rândul său ziarul spaniol AS.
La Cupa Mondială 2018, unde Croaţia a ajuns până în finală (pierdută în faţa Franţei), Nikola Kalinic a fost trimis acasă după primul meci, pentru că a refuzat să intre pe teren în finalul jocului cu Nigeria, invocând o problemă medicală.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Thomas Tuchel, selecționerul Angliei, a făcut bilanțul Cupei Mondiale 2026, calm și fără regrete
Selecționerul naționalei de fotbal Angliei, Thomas Tuchel, a promis schimbări și i-a întins o mână lui Trent Alexander-Arnold, o vedetă populară pe care a ignorat-o multă vreme, fără a-și exprima însă vreun regret cu privire la modul în care a gestionat campania de la Cupa Mondială 2026, informează AFP. 'Nu prea are sens să ne chinu
Fotbal: 'E dificil de spus ce se poate întâmpla într-un 'Clasic', spune antrenorul Luis Enrique (PSG)
Este 'greu de știut la ce să ne așteptăm' de la meciul de duminică împotriva celor de la Olympique Marseille, deoarece 'mulți jucători au plecat', iar Bruno Genesio a preluat echipa la începutul sezonului, a declarat vineri antrenorul lui PSG, Luis Enrique, scrie AFP. 'Au schimbat antrenorul și mulți jucători au plecat,
Fotbal: Kylian Mbappe renunță la parteneriatul cu Nike în favoarea companiei elvețiene On
Căpitanul naționalei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, a semnat un contract cu brandul de articole sportive On, după ce a colaborat cu compania americană Nike încă de la începutul carierei sale, a anunțat vineri firma elvețiană, scrie AFP. 'Astăzi, brandul elvețian de articole sportive On își anunță intrarea în lumea fotba
Tenis: Rîbakina, numărul 1 mondial, a declarat forfait pentru faza finală a Cupei Billie Jean King
Jucătoarea de tenis Elena Rîbakina, noul lider mondial, nu va participa la faza finală a Cupei Billie Jean King alături de echipa Kazahstanului, campioana de la US Open anunțând acest lucru vineri, ea invocând o lună solicitantă din punct de vedere fizic, transmite Reuters. Weekendul trecut, jucătoarea în vârstă de 27 de a
Fotbal: Cristiano Ronaldo, în lotul Portugaliei pentru meciurile din Liga Națiunilor
Cristiano Ronaldo, care la vârsta de 41 de ani ar putea disputa ultimul sezon al carierei sale, a fost convocat în lotul Portugaliei pentru primele patru etape din Liga Națiunilor, conform listei anunțate vineri de noul selecționer, Jorge Jesus, scrie EFE. Așa cum era de așteptat, numele câștigătorului a cinci Baloane de Aur figurează î
Fotbal: Memphis Depay nu a fost inclus în lotul Olandei pentru meciurile din Liga Națiunilor
Memphis Depay, cel mai bun marcator din istoria naționalei de fotbal a Olandei, a fost lăsat în afara lotului, însă căpitanul Virgil van Dijk își continuă cariera la prima reprezentativă, noul selecționer Xavi Hernandez anunțând vineri prima sa listă de jucători, pentru meciurile din Liga Națiunilor, informează Reuters. Depay a
Fotbal: Selecționerul Mark van Bommel a anunțat lotul Belgiei pentru meciurile din Liga Națiunilor
Noul selecționer al naționalei de fotbal a Belgiei, Mark van Bommel, a anunțat vineri lotul pentru cele patru meciuri din Liga Națiunilor, păstrând mare parte din jucătorii care au participat la Cupa Mondială, transmite Reuters. Olandezul van Bommel, care l-a înlocuit pe francezul Rudi Garcia, a selectat în plus opt jucători care nu au partic
Tenis: România conduce Indonezia cu 2-0 în Cupa Davis, după prima zi
România conduce Indonezia cu 2-0, după primele meciuri de simplu ale întâlnirii din primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis, desfășurate vineri, la Jakarta. În al doilea meci de simplu, debutantul Radu Mihai Papoe (315 ATP) a dispus de Rafalentino Ali Da Costa (1.608 ATP) cu 6-7 (5/7), 6-1, 6-2, după două ore de joc.
Tenis: Cezar Crețu a adus României primul punct în întâlnirea cu Indonezia, din Cupa Davis
Tenismanul Cezar Crețu l-a învins pe Gunawan Trismuwantara cu 6-2, 6-4 și a adus echipei României primul punct în întâlnirea cu Indonezia, din primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis, vineri, la Jakarta. Crețu (271 ATP), prima rachetă a României, s-a impus după o oră și 37 de minute în fața unui adversar modest,
Fotbal: Flamengo, semifinalistă în Copa Libertadores
Echipa braziliană Flamengo s-a calificat în semifinalele competiției de fotbal Copa Libertadores, joi, deși a terminat la egalitate cu formația ecuadoriană Independiente del Valle, 1-1, la Rio de Janeiro, transmite Xinhua. Deținătoarea trofeului, care s-a impus cu 2-0 în prima manșă, a fost condusă pe Maracana prin golul marcat de Djorkaeff Reasco
Tenis: Marta Kostiuk, învinsă în sferturi la Guadalajara (WTA)
Jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostiuk, principala favorită, a fost învinsă de rusoaica Liudmila Samsonova, cu 4-6, 6-2, 7-5, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Guadalajara (Mexic), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari. Kostiuk nu jucase niciun meci până în sferturi, fiind exceptată de la primul tur
Fotbal: Manchester City s-a calificat fără emoții în optimile Cupei Ligii engleze
Manchester City s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale Cupei Ligii engleze la fotbal după ce a învins formația de ligă secundă Norwich City cu 5-0. Tânărul Floyd Samba (17 ani) a reușit o dublă la debutul său pentru ''cetățeni'' (29, 54), celelalte goluri fiind reușite de Rayan Cherki (32), Allan Elias (48) și Rya
Fotbal: Betis Sevilla a urcat pe podium în La Liga, după victoria cu Getafe
Betis Sevilla a urcat pe podiumul primei ligi spaniole de fotbal, după ce a învins-o pe Getafe cu 1-0, joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost înscris de internaționalul marocan Abde Ezzalzouli (45). Pentru Betis a fost a treia victorie consecutivă în La Liga, la care se
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în semifinalele probei de dublu la Szczecin (challenger)
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat, joi seara, în semifinalele probei de dublu la turneul challenger de la Szczecin (Polonia), dotat cu premii totale de 203.900 de euro, după ce învins cu 6-1, 3-6, 10-6 cuplul polonez Piotr Matuszewski/Filip Pieczonka. Jecan și Pavel s-au impus după o oră și 10 minute
Fotbal: Victorii în deplasare pentru Union Saint-Gilloise și Ferencvaros, în Europa League
Union Saint-Gilloise și Ferencvaros au obținut victorii în deplasare, joi seara, în prima etapă a competiției de fotbal Europa League. Union s-a impus cu 3-0 pe terenul echipei cehe Viktoria Plzen, prin golurile marcate de Relebohile Mofokeng (18), Mateo Biondic (43) și Ondrej Kricfalusi (59). La belgieni a jucat 82 de minute mijlo












